Cea dintâi mare sărbătoare din cununa Sfinților de peste an este Nașterea Maicii Domnului, prăznuită în 8 septembrie.
Maica Domnului, sfințenia omenească cea mai înaltă, cunoscută și cinstită de Biserică, s-a născut în Nazaret (numele orașului poate fi tradus prin “înflorit”, “deosebit de cele pământești”, “sfințit”). Părinții ei, Drepții Ioachim și Ana, oameni înstăriți și păstrători ai tradiției, nu aveau copii. Lor li s-a arătat îngerul Gavriil, care i-a anunțat că rugăciunile lor au fost auzite și Dumnezeu îi va învrednici cu o fată, prin care “se va da mântuire la toată lumea”. Maica Domnului a fost astfel rodul rugăciunilor, lacrimilor și frângerii inimii părinților ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut și dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască pe umeri: aceea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Din “Viețile Sfinților” aflăm că la vârsta de trei ani a fost dusă la templu, după porunca dumnezeiască. După câțiva ani, tatăl ei a murit, la optzeci de ani. Mama ei, Sfânta Ana, rămânând văduvă, a părăsit Nazaretul și s-a dus la Ierusalim pentru a-și petrece zilele rugându-se în templu, alături de fiica ei prea sfântă. După doi ani de la sosirea în Ierusalim, a plecat și ea în lumea drepților, având șaptezeci și nouă de ani.
Astfel, a venit pe lume cea care a fost, este și va fi fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului și mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinților, sprijinitoarea păcătoșilor, atotputernică ajutătoare și rugătoare pentru toți oamenii, Maica îndumnezeirii și mântuirii noastre, a tuturora, mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită decât Serafimii. Ei ne rugăm, zicând:”Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.”
