Declarați sfinți pe 15 august 1992, de către Biserica Ortodoxă Română, domnitorul și prinții Brâncoveni sunt sărbătoriți în fiecare an pe 16 august, pentru a nu coincide cu manifestările consacrate omagierii Sfintei Maria (Adormirea Maicii Domnului).
Căutând informații mai deosebite despre martiriul domnitorului care a înfruntat cu inimaginabilă tărie suprema durere de a-și jertfi, indirect, propriii copii pe altarul credinței strămoșești, am găsit un text extrem de interesant al unui contemporan creștin sirian. Îl voi reda, însă, ceva mai târziu.
Știm din istorie că Brâncoveanu a preferat moartea sa și a fiilor săi, pe care i-a susținut moral să rămână demni până la capăt, conform înaltului rang de moștenitori la tron. Raportul venețianului Andreea Memno confirmă legendara ofertă a sultanului de a trece la Islam, în schimbul vieții tuturor: “Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebați dacă voiesc să se facă turci, și atunci vor fi iertați. Glasul cel înăbușit de credință al bătrânului Brâncoveanu răsună și zise înspăimântat de această insultă: «Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut. Să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seama de moarte»“.
Rând pe rând, Brâncovenii au fost decapitați. Primul a fost ginerele, Enache Văcărescu, apoi Constantin, Ștefăniță, Radu și Mateiaș.
Cel mai mic dintre fii, care avea doar 16 ani, ar fi avut un monument de slăbiciune și ar fi fost gata să treacă la Islam. Un alt cronicar, Maria del Chiaro, spune însă că a fost convins de tatăl său să moară creștin. “Fiii mei, fiți curajoși, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puțin să ne salvăm sufletele noastre și să ne spălam păcatele cu sângele nostru”. În doar 15 minute, familia pe linie bărbătească a Brâncovenilor a fost distrusă. Cadavrele lor au fost aruncate în Bosfor, iar capetele înfipte în pari, timp de patru zile, în fața Seraiului.
Istoricii consemnează că trupurile au fost scoase de câțiva creștini și îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Țarigrad. “În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămășitele domnitorului și le-a îngropat în Biserica «Sfântul Gheorghe Nou» din București. A așezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura țării, fără nicio pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint.
Pornind, între altele, și de la inscripția de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Drăghiceanu a făcut, în 1914, senzaționala descoperire a mormântului voievodal: «Cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viață», îi scria el savantului Dimitrie Onciul.”
În 2014, Patriarhia Română, a instituit “Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni” , la împlinirea a 300 de ani “de la mărturisirea lor de credință pecetluită cu sânge”.
Așadar… “De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor!” - au fost ultimele cuvinte ale domnitorului român Constantin Brâncoveanu, înainte de a fi decapitat alături de fiii săi și de cel mai credincios sfetnic, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani.
Ne amintim că Brâncoveanu și-a început domnia sub semnul apariției Bibliei în limba română: “Biblia de la București”, în anul 1688. “Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania.”
Conform crestinortodox.ro, a dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școala de la Sf. Sava în “Colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și chiar arabă. A ctitorit Bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni, Biserica “Sf. Gheorghe Nou” din București, unde odihnesc sfintele sale moaște.
Menționam la începutul acestei evocări faptul că, legat (și) de martiriul Brâncovenilor, am găsit un text tulburător, mai exact un apel al unui creștin sirian, de mult așezat în vatră și împământenit, mai “român” decât mulți dintre cei care își poartă conștiența și conștiința identitară pe ecusoane, la paradă: domnul Nawaf Salameh, patronul Fundației Alexandrion. Iată mesajul domniei-sale, cu mențiunea că demersul meu nu are nicio conotație subliminală de promovare a vreunui produs al distileriilor Alexandrion. Nu aceasta este tema. Omul de afaceri sirian este dublat de un intelectual cu bogat și profund bagaj informațional:
“Dragi prieteni,
Fără a omite, în vreun fel, rolul hazardului în viața noastră, sunt încredințat că fiecare dispune de un soi de șansă primordială prin care putem ajunge la împlinirea de sine și cunoașterea sensurilor existenței. Cred, cu mare convingere, că această șansă provine din însăși educația primită în familie și, în particular, din educația noastră spirituală. Pentru a-i asigura succesul acestei șanse, trebuie să-i alăturăm capacitatea de a învăța din lecțiile trecutului și clarviziunea faptei bune, deoarece a discerne între bine și rău este semnul virtuții pentru omul matur, credincios valorilor creștine.
În casa părinților mei, din Marmarita, în care am deprins rosturile vieții, am avut mereu în fața ochilor, de când mă știu, o frumoasă icoană în stil bizantin a Fecioarei Maria. Iubita noastră mamă ne-a transmis fiorul credinței sale în ambianța spirituală marcată de imaginea acestei reprezentări a Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu și, întotdeauna, îndemnurile, sfaturile și mărturisile sale se întregeau minunat cu faptele sale pline de evlavie și bunătate. Pentru noi, chipul mamei oglindește dintr-o perspectivă aparte o frântură din aura acelei icoane dragi. Pentru ea, icoana fecioarei Maria era pavăza casei, un punct central al familiei noastre, în care, sufletește, ne vom regăsi cu toții, frați și surori, indiferent dacă ne despart mii de kilometri.
Recent, am aflat că, potrivit unui vechi obicei, în ziua de 15 august, românii pun flori la icoana Maicii Domnului pentru că, apoi, ele vor fi bune de leac. Vreau să vă spun că la fel procedează și creștinii sirieni, știu din propria familie. Poate că, datorită acestei credințe în puterea icoanei, mama ne vorbea cu atâta pasiune despre smerenia și bunătatea Fecioarei Maria, a cărei viață și lucrare dumnezeiască le prețuia mai presus de orice.
Pe timpul studiilor de rezidențiat efectuate la Atena, perfecționându-mi și cunoșterea limbii elene, am descoperit că, după transcrierea în această limbă, numele Maria se traduce «Aleasa, iubită de Dumnezeu». Atunci mi-am spus că, în toate culturile lumii, Maria este un nume sfânt și trebuie să aibă, în conștiința oricărui creștin, semnificația de Mamă ocrotitoare și binecuvântată.
Rosturile lucrurilor nu le deslușim dintr-o dată și trebuie să treacă un timp anume pentru a ajunge la ele. În 1994, când am început să construiesc fabrica de la Pleașa, nici nu bănuiam, măcar, că, la numai 10 kilometri de locul respectiv, la Mânăstirea Ghighiu, se afla, la loc de mare cinste, Icoana Maicii Domnului Siriacă, dăruită lăcașului în 1958 de Episcopul Vasile Samaha al Antiohiei. Ani de-a rândul, în drumurile către fabrică, am trecut pe lângă mânăstire fără să cunosc de existența icoanei. Am descoperit-o, într-un moment tragic pentru familia mea, la puțin timp după moartea mamei, Reda pe numele său, a cărei comemorare am marcat-o chiar la Ghighiu. Războiul ne împiedicase să participăm la înmormântarea mamei, iar descoperirea icoanei și slujba de la Ghighiu ne-a adus un licăr de mângâiere....
Cu mai bine de 300 de ani în urmă, în ziua Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714, când ar fi împlinit 60 de ani, strălucitul domnitor al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, avea să intre în galeria martirilor Bisericii Ortodoxe împreună cu iubiții săi fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și credinciosul său sfetnic Ianache Văcărescu. Nu greșesc dacă afirm că epopeea brâncovenilor înnobilează întreaga istorie a neamului românesc și conferă valoare neprețuită artei și culturii române. Din respect și admirație pentru istoria Brâncovenilor, pentru martirajul lor, am înființat Gala Premiilor Brâncoveanu, care, în 2016, va fi la cea de-a treia ediție consecutivă. Pe 16 august vom comemora Martirii Brâncoveni, așa cum se cuvine, printr-o slujbă ce se va oficia într-una din frumoasele ctitorii ale legendarului voievod, iar în ultima decadă a lunii septembrie ne vom reîntâlni, cu toții, la ediția specială a Galei din acest an, în cadrul căreia un punct aparte va fi dedicat memoriei lui Antim Ivireanu de la al cărui martiraj se împlinesc 300 de ani. Sfântul Antim Ivireanu a lăsat în urma sa o operă care nu ar fi fost cu putință fără înțelegerea, contribuția și dăruirea, dovedite în timpul îndelungatei sale domnii, de către Constantin Brâncoveanu. Aceste două personalități de talie europeană vor fi omagiate, în cadrul Galei, ca semn de recunoaștere și prețuire a vredniciei și sacrificiilor lor închinate culturii și artei românești. (...) De asemenea, ne propunem să lansăm mai multe inițiative menite să dezvolte interesul oamenilor pentru aprofundarea reflecției asupra diversității și vechimii de veacuri a rădăcinilor comune pe care s-au construit legăturile dintre creștinii de pretutindeni, în vremurile de pace, dar și în epocile marcate de conflicte și războaie. Exemplul oferit în acest sens de epoca lui Constantin Brâncoveanu este unul deosebit, fascinant!
Să ne îndreptăm privirile cu speranță și dragoste către icoana Maicii Domnului din casele și din inimile noastre și să ne bucurăm de pacea și viața noastră pașnică, datorate acestui minunat popor credincios care este poporul român!
Nu uitați, dragi prieteni, să puneți flori la icoana Sfintei Fecioare Maria, la vremea schimbării de anotimpuri... ele sunt bune de leac, de suflet!”
Excepțională lecție de morală este acest discurs al distinsului intelectual sirian, text a cărui lectură o consider un privilegiu spiritual necesar într-un timp atât de torsionat de întrebări și deznădejdi.
