AZI, 10 SEPTEMBRIE, ZIUA MONDIALĂ PENTRU PREVENIREA SUICIDULUI

Distribuie pe:

La 10 septembrie, în fiecare an, este marcată Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului, inițiată de Asociația Internațională pentru Prevenirea Sinuciderii (AIPS) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), începând cu anul 2003. Scopul declarat este de a informa și de a conștientiza populația, la nivel global, cu privire la posibilitatea de a preveni actul suicidal, considerat în prezent cea mai mare problemă de sănătate publică.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în lume, la fiecare 40 de secunde, o persoană se sinucide * Anual, aproape 800 000 de oameni își iau viața și mult mai mulți au o tentativă de sinucidere * Fiecare act suicidal este o tragedie care afectează familii, comunități și țări întregi, cu efecte pe termen lung asupra celor lăsați în urmă * Sinuciderea este a treia cauză de deces la tinerii de 15-19 ani

* Ingerarea de pesticide, spânzurarea și autoîmpușcarea sunt cele mai frecvente metode de sinucidere, la nivel mondial

* Fenomenul suicidar nu este caracteristic doar țărilor cu venituri mari, ci este unul global, constituind o gravă problemă de sănătate publică * Un raport realizat de World Life Expectancy, pe baza datelor furnizate de OMS, relevă că România se situează pe locul 105 din 183 de țări, rata sinuciderilor fiind de 9,5 la 100.000 de locuitori * Țările europene cele mai afectate de sinucidere sunt: Lituania, Belarus, Polonia, Rusia, Letonia, Ucraina, Belgia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Finlanda și Suedia.

Cercetătorii au stabilit cu certitudine că, în țările cu venituri mari, există o legătură între sinucidere și tulburările mintale (legate de anxietate, depresie, consum de alcool și droguri), dar multe sinucideri apar intempestiv, în momente de criză, de lipsă a capacității de a face față problemelor stresante, de zi cu zi, cum ar fi cele financiare, deziluzii sentimentale, durerea, boala cronică, jocurile de noroc, aflarea unui diagnostic de cancer etc.

În plus, experimentarea conflictelor, dezastrelor, violenței, abuzului, sentimentului de izolare și singurătate sunt puternic asociate comportamentului suicidar. Ratele sinuciderilor sunt, de asemenea, ridicate în rândul grupurilor vulnerabile care suferă discriminări, cum ar fi refugiații și imigranții, comunități indigene, prizonieri, șomeri ș.a. De departe, cel mai puternic factor de risc pentru sinucidere este o încercare de sinucidere anterioară.

Se estimează că aproximativ 20% din sinucideri, la nivel global, se datorează auto-otrăvirii cu pesticide, mai ales în zonele rurale din țările cu venituri mici și medii. Alte metode sunt spânzurarea, folosirea armelor de foc, tăierea venelor, aruncatul de la înălțime, în fața trenului, în apă sau într-o prăpastie.

Cunoașterea celor mai frecvent utilizate metode de sinucidere este importantă pentru a elabora strategii de prevenire - care s-au dovedit eficiente - cum ar fi restricționarea accesului la mijloacele de sinucidere, cu atât mai mult cu cât sinuciderea este singura moarte care poate fi prevenită.

Există o serie de măsuri care pot fi luate, la nivel de comunitate și individuale, pentru a preveni sinuciderea și încercările de sinucidere. Acestea includ: reducerea accesului la mijloacele de sinucidere (de exemplu, pesticide, arme de foc, anumite medicamente); responsabilitate din partea mass-media în raportarea obiectivă a cazurilor; intervenții la nivel școlar, educațional; adoptarea, de către state, a unor politici pentru reducerea consumului de alcool în exces; identificarea timpurie, tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări psihice și consum de substanțe, a celor cu dureri cronice și suferințe emoționale acute; asistență medicală de specialitate și monitorizarea celor care au încercat să se sinucidă.

Suicidul este o problemă complexă, prin urmare, eforturile de prevenire necesită coordonare și colaborare între mai multe sectoare ale societății, inclusiv sistemul sanitar, educația, munca, agricultura, afacerile, justiția, politica și mass-media. Aceste eforturi trebuie să fie cuprinzătoare și integrate, întrucât nicio abordare nu poate avea impact, de una singură, asupra unei chestiuni atât de complexe precum suicidul.

Stigmatizarea și “tabuurile” reprezintă provocări și obstacole serioase în gestionarea corespunzătoare a fenomenului suicidal. Stigmatizarea (înfierarea, disprețul public), în special în ce privește tulburările mintale și sinuciderea, înseamnă că mulți oameni care se gândesc să-și pună capăt vieții sau care au încercat să se sinucidă nu caută ajutor și, în consecință, nu primesc ajutorul de care au nevoie. Prevenirea sinuciderii nu a fost abordată în mod corespunzător, din cauza lipsei de conștientizare că actul suicidal constituie o problemă majoră de sănătate publică și a faptului că, în multe comunități, subiectul este unul despre care “nu se discută” - tabu. Până în prezent, doar câteva țări au inclus prevenirea sinuciderii printre prioritățile lor în domeniul sănătății și numai 38 de țări declară că au o strategie națională de prevenire a suicidului. În acest sens, OMS atenționează că numărul real al sinucigașilor este mult mai mare decât cel raportat, însă nu poate fi cunoscut din cauza stigmatului, a lipsei de încredere în procedurile de înregistrare a decesului, a sancțiunilor juridice împotriva sinuciderii, existente în unele țări.

La nivel global, disponibilitatea și calitatea datelor privind sinuciderile și tentativele de sinucidere sunt precare. Doar 80 de state membre OMS au furnizat date concludente, care pot fi utilizate direct pentru estimarea ratelor de sinucidere. Această problemă a precarității datelor privind mortalitatea nu este specifică doar în cazul sinuciderilor, dar, având în vedere sensibilitatea și complexitatea fenomenului și condamnarea comportamentului suicidar în unele țări - este probabil ca sub-raportarea și clasificarea greșită să constituie probleme mai mari pentru sinucidere decât pentru majoritatea celorlalte cauze de moarte.

OMS precizează că rata mortalității prin sinucidere este un indicator al Obiectivelor de dezvoltare durabilă, care își propune, până în 2030, reducerea cu o treime a mortalității premature cauzate de bolile netransmisibile, prin prevenire și tratament, precum și promovarea sănătății și bunăstării mintale. (sursa - who.int/news-room/fact-sheets/detail/suicide)

Potrivit cercetătorilor de la Western Michigan University (sursa - wmich. edu/suicideprevention/basic/facts), de fapt, cei mai mulți sinucigași își doresc, cu disperare, să trăiască, dar, pur și simplu, nu văd alternative la problemele lor. Majoritatea acestor persoane dau avertismente clare cu privire la intenția lor suicidară, dar cei din jur, fie nu înțeleg semnificația acestor avertismente, fie nu știu cum să le răspundă. A vorbi despre sinucidere nu determină pe cineva să se sinucidă. Membrii familiei sinucigașilor nu numai că suferă trauma pierderii unei persoane dragi, ci, ei înșiși prezintă un risc mai mare de suicid și probleme emoționale.

Unii oameni de știință (“Internet pathways in suicidality: a review of the evidence”, în International Journal of Environmental Research and Public Health) sunt de părere că, adesea, căutările de informații pe internet scot la iveală pagini care “încurajează sau facilitează tentativele de suicid în 10-30% din cazuri. Există o anumită îngrijorare că site-urile de acest gen pot stimula persoanele predispuse să se sinucidă. Unele persoane încheie pacte de sinucidere online, fie cu prieteni existenți, fie cu persoane pe care le-au întâlnit de curând în mediul online. Totuși, internetul poate contribui la prevenirea suicidului, oferind un grup social persoanelor izolate”.

Foto: gard anti-sinucidere, instalat pe un pod din Vancouver, Canada (vancouversun.com)

În Atena antică, o persoană care se sinucidea fără acordul statului nu avea parte de o înmormântare normală. Persoana respectivă era înmormântată izolat, la periferia orașului, fără niciun fel de piatră sau monument funerar * În Grecia antică și Roma, suicidul era considerat o soluție acceptabilă după o înfrângere militară * În Roma antică, deși inițial a fost permis, suicidul a ajuns să fie considerat crimă împotriva statului, din cauza costurilor economice pe care le implica * Un decret penal emis de Ludovic al XIV-lea al Franței, în 1670, prevedea pedepse cu mult mai severe: corpul neînsuflețit era târât pe străzi, cu fața în jos, iar apoi spânzurat sau aruncat la groapa de gunoi. În plus, toate bunurile persoanei respective erau confiscate * În trecut, biserica creștină excomunica persoanele care încercaseră să se sinucidă, în timp ce sinucigașii erau înmormântați în afara cimitirelor * La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Marea Britanie, tentativa de suicid era considerată echivalentul crimei cu premeditare și putea fi pedepsită cu spânzurătoarea * În Europa secolului al XIX-lea, nu s-a mai crezut că suicidul este provocat de păcat, ci de nebunie (en.wikipdia.org)

Lasă un comentariu