EUROPENII NU PREA AU ÎNCREDERE ÎN VACCINURILE ANTI COVID-19

Distribuie pe:

Polarizarea politică și dezinformarea din mediul online amenință programele de vaccinare la nivel mondial, încrederea publică fiind instabilă și variabilă foarte mult între țări, potrivit unui studiu global pe această temă.

Studiul, care relevă tendințele încrederii în vaccinuri în 149 de țări, în perioada 2015-2019, a constatat că scepticismul cu privire la siguranța vaccinurilor a manifestat o tendință de creștere, odată cu instabilitatea politică și extremismul religios.

Este esențial ca, în contextul amenințărilor privind apariția unor maladii noi, cum ar fi pandemia COVID-19, să monitorizăm în mod regulat atitudinile publice”, a declarat Heidi Larson, profesor la Universitatea londoneză de igienă și medicină tropicală, care a condus cercetarea:

“Percepțiile despre vaccinuri sunt mult mai instabile decât erau înainte”, a spus ea într-o conferință de presă. “În general, există mai multă încredere în privința vaccinurilor. Dar n-o luați de bună. Încrederea urcă și coboară... este foarte variabilă”.

Publicate în jurnalul medical Lancet, descoperirile lui Larson se bazează pe un studiu la care au participat peste 284.000 de adulți, chestionați, în 2019, în ce privește importanța, siguranța și eficacitatea vaccinurilor.

Larson a spus că, împreună cu producătorii de medicamente și cercetătorii din întreaga lume, care depun eforturi pentru a dezvolta vaccinuri împotriva pandemiei COVID-19, guvernele ar trebui să fie acum extrem de vigilente cu privire la evaluarea încrederii publicului în vaccinuri.

“Există multă preocupare în ce privește viteza de dezvoltare a vaccinului (pentru COVID-19)”, a spus ea. “Dar publicul nu este foarte interesat de viteză - este mai interesat de minuțiozitate, eficacitate și siguranță”.

Rezultatele studiului arată că încrederea în vaccinuri în Europa este scăzută în comparație cu alte regiuni ale lumii, cum ar fi Africa, proporția persoanelor care sunt de acord că vaccinurile sunt sigure, variind de la 19% în Lituania la 66% în Finlanda. (sursa - Reuters)

 

Lasă un comentariu