DIN NOU LA ȘCOALĂ

Distribuie pe:

“INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, ÎN CALITATEA ACTULUI EDUCAȚIONAL TREBUIE SĂ DEVINĂ O PRIORITATE PERMANENTĂ A SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI”

Dragi elevi, Stimați părinți,

Onorate cadre didactice

Iată că a sosit și ziua în care, cu emoție, reîncepem un nou an școlar, altfel de cum am fost obișnuiți. Pentru cei care au trecut demult de anii de școală, sunetul clopoțelului le amintește de clipele tinereții, de primele prietenii, de emoția examenelor. Pentru dragii noștri elevi, clopoțelul marchează finalul unei vacanțe minunate, revederea colegilor și reîntoarcerea la activitățile școlare. Pentru cei care urcă azi timid, pentru întâia dată, treptele cunoșterii, în grădinițe sau școli - bobocii, pentru aceștia, clinchetul clopoțelului marchează începutul unui drum lung al educației. Însă, să nu-i uităm pe cei care ne-au educat și format ca oameni. Pentru ei, dascălii, începutul unui nou an școlar înseamnă o nouă generație de elevi, noi provocări pe care le vor duce la bun sfârșit cu profesionalism, răbdare, răspundere și responsabilitate.

Investiția în educație, în calitatea actului educațional trebuie să devină o prioritate permanentă a societății românești. Mulțumim tuturor celor care, an de an, aduc un aport semnificativ la modernizarea școlii românești, oferindu-le elevilor noștri sprijin în dezvoltarea lor profesională și morală, permițându-le să performeze și să concureze în diferite domenii, atât pe plan național, cât și internațional.

Fiecare început de an școlar este un prilej de bucurie. Așadar, dorim să ne bazăm pe toți factorii implicați în actul educațional - părinți, cadre didactice, autorități locale, instituții publice, asociații profesionale sau neguvernamentale, mass-media pentru a sprijini în continuare accesul la educație pentru fiecare copil.

Vă dorim să urmați cu încredere drumul devenirii, să aveți realizări și succese pe măsura eforturilor voastre!

Prof. CLAUDIU-GABRIEL BÎNDILĂ, inspector școlar general

 

LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,DACIA” DIN TÂRGU-MUREȘ, “CHIAR DACĂ MASCA NE VA ACOPERI ZÂMBETUL, OCHII VOR EXPRIMA INTENS ȘI SINCER TOATE EMOȚIILE”

Ieri, 14 septembrie, am pornit împreună în călătoria printr-un nou an școlar.

Noi, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ,,Dacia” din Târgu-Mureș, ne vom strădui să fie o călătorie interesantă, captivantă, plăcută și cât mai aproape de firescul cu care eram obișnuiți, chiar dacă vom fi nevoiți să ne arătăm responsabili și să respectăm câteva reguli suplimentare, care vor fi transmise elevilor de către doamnele învățătoare și domnii diriginți.

Deși nu se va organiza festivitate de deschidere, vă asigurăm că ne bucură nespus reîntâlnirea cu fiecare copil și, chiar dacă masca ne va acoperi zâmbetul, ochii vor exprima intens și sincer toate emoțiile.

Dumneavoastră, părinții, ne-ați fost mereu aproape și vă mulțumim pentru acest lucru. Fiind în continuare răbdători și înțelegători unii cu ceilalți, vom reuși să găsim calea rezonabilă pentru a parcurge cu bine și acest an școlar plin de provocări.

Multă sănătate, putere, îngăduință și succes tuturor!

Prof. MIHAELA GABRIELA ȘANTA, director al Școlii Gimnaziale “Dacia” din Târgu-Mureș

 

 

ȘI LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ TĂURENI, UN ÎNCEPUT ATIPIC

Cu siguranță mai emoționați decât altădată și parcă cu mai multă precauție, nerăbdare și optimism, ieri am dat startul începerii unui NOU AN ȘCOLAR. Deși este un început atipic, datorat acestei situații diferite pe care o traversăm, sunt convins că împreună vom găsi forța interioară pentru a o depăși și învinge. Sunt convins că traversând împreună ceea ce ne-a fost dat să trăim, am învățat să fim mai UNIȚI, mai ATENȚI la SĂNĂTATEA NOASTRĂ, mai GRIJULII cu noi înșine, mai DETERMINAȚI și mai RESPONSABILI și, cu siguranță, am învățat să ne creăm un alt SISTEM de VALORI.

Provocările sunt aproape de fiecare dată bine venite. Ele ne pun întreaga ființă într-o stare de alertă, scoțând din noi resurse nebănuite, pe care în alte situații nici nu am fi crezut că le avem. Eforturile comune ale autorităților locale, Primăria și Consiliul local Tăureni, ale Inspectoratului Școlar Județean Mureș, precum și ale noastre, colectivul de cadre didactice al școlii, au fost și vor fi mereu în slujba asigurării unui climat educativ cât mai normal și eficient.

Vă dorim tuturor, elevi, cadre didactice, părinți, MULTĂ SĂNĂTATE în primul rând și un an școlar cât mai bun! Doamne ajută !

Colectivul de cadre didactice al școlii/ Director, prof. VASILE DOBRĂU

 

LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ BAHNEA, O ABORDARE DIFERITĂ A COTIDIANULUI EDUCAȚIONAL

Este un început ,,altfel” al școlii, după cum vedem și simțim cu toții. Și pentru că este așa, și noi, profesori, părinți, elevi va trebui să abordăm cotidianul educațional altfel! Mai atent, mai implicat, mai serios și mai conștiincios! Deopotrivă, noi toți! Procesul de învățare trebuie să continue! Acesta este scopul nostru! Pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv, este, mai întâi de toate, necesar să respectăm cu strictețe normele igienico-sanitare și cele comportamentale, pentru o bună desfășurare a programului școlar!

Am ales varianta ,,hibrid”(scenariul GALBEN), pentru siguranța noastră, părinti, elevi și profesori, dar și pentru a oferi tuturor posibilitatea de a intra în contact cu profesorii lor. În baza reglementărilor în vigoare, am acționat cu toate posibilitățile pe care le avem, să creăm climatul educațional optim pentru desfășurarea programului școlar. Fiți convinși că tot personalul didactic și auxiliar/nedidactic depune eforturi maxime pentru ca educația să continue, pentru ca noi toți să fim în siguranță și să optimizăm resursele pe care le avem. Este momentul să dăm dovadă de înțelepciune, unitate, maturitate și comunicare, în această perioadă dificilă! Este extrem de important să îi educăm pe copii să respecte măsurile igienico-sanitare, de distanțare și să nu inducem teama, frustrarea și gândurile negative. De aceea este important ce/cum le transmiteți și dumneavoastră, ca părinți, starea de bine. Cu toții avem temeri, dar ÎMPREUNĂ trebuie să facem eforturi de a le depăși, pentru a fi bine. Să fim optimiști și cu simț de răspundere!

Aveți încredere în colectivul de cadre didactice de la scoala noastră! Suntem alături de dumneavoastră și copii!

Vă dorim multă sănătate, încredere și putere, colegilor mult succes, înțelepciune și realizări! DOAMNE AJUTĂ!

Director, prof. BOCAI MANUEL, și director adjunct, prof. GYERCO ANNAMARIA

 

Lasă un comentariu