SUPREMAȚIA DEMOCRAȚIEI, VOTUL

Distribuie pe:

Două sunt evenimentele actuale, cu valoare de fenomene politice, ale anului 2020, care pot și trebuie să schimbe în mai bine fața și stilul politicii de până acum ale Administrației Publice Locale din Târnăveni și nu numai, în condițiile dificile ale Pandemiei COVID-19: alegerile locale de la 27.09.2020, respectiv alegerile parlamentare din luna Decembrie, cu așteptarea să aducă și să promoveze șansele de a ne apropia, cât de cât, de nivelul industrial al municipiului Târnăveni dinainte de anul 1990 și de a reveni la o viață normală, prosperă, liniște și progres.

În lumea asta anormală, dominată de la un capăt la altul al lumii de fenomenul coronavirus, vom mai răzbi oare să schimbăm răul în bine, prin vot? Să avem parte de mai multă maturitate, de asumare a responsabilității și a eșecurilor! Da, energia care alimentează transformarea orașului și a țării vine de la oamenii care votează conștient și în deplină cunoștință de cauză, context în care Târnăveniul trebuie să-și reafirme identitatea de oraș industrial, bazat pe valori, tradiție, performanță economică și tehnologică, competitivitate, inițiative și inventivitate. Să perfecționăm o „primărie cu pereții de sticlă" transparent, radicală, împotriva corupției și nepotismului. Rămâne de văzut ce ne facem cu chibiții ce se răsucesc și se ghidează după cum le este interesul?!

În decursul ultimilor 30 de ani, Administrațiile locale ale Târnăveniului, în frunte cu primarii momentului au reușit câteva evoluții majore pe care, volens nolens, trebuie să le recunoaștem. Se poate discuta cu argumente și contraargumente despre performanțele administrațiilor locale de până acum, despre modul în care au funcționat sau nu, despre măsura în care a fost exercitată funcția de primar, mai bine sau mai rău, despre evenimentele controversate, despre promisiuni respectate și, mai ales, nerespectate, despre așteptări și dezamăgiri. Dincolo de toate acestea, municipiul de pe Târnava Mică se reprezintă ca un oraș frumos, curat și ospitalier, relativ bine gospodărit. Târnăveniul, la urma urmei, se identifică, în primul rând, prin Administrațiile locale în frunte cu primarii, prin ceea ce au construit și au lăsat în urma lor.

Din păcate, la ora actuală, Târnăveniul se află printre orașele cu indicatori tehnico-economici foarte scăzuți, care se degradează constant, cu cea mai modestă economie inovatoare și cu cea mai pronunțată viteză de degradare. Edificator: bugetul local, de la an la an, tot mai mic, investiții tot mai puține. Este nevoie ca Târnăveniul să înceteze tendința descrescătoare a rolului industriei locale și să schimbe rapid peisajul industrial sărac și lipsit de viață. Performanța economică, investițiile aducătoare de plus valoare, competitivitatea, inițiativele și inventivitatea sunt modalitățile creșterii economice durabile și a locurilor de muncă bine plătite. Pentru realizarea acestor deziderate, noua administrație locală, care se va realiza prin vot, trebuie să-și formeze o viziune strategică realistă, nevoia de a ne depăși limitele de moment și de a tinde să fim din nou orașul industrial de altă dată, cu o mobilitate modernă, cu o dezvoltare durabilă, ce are grijă de patrimoniul său și își onorează tradițiile. Ne aducem aminte, cu plăcere, de proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public, de acum câțiva ani, care a dus la scăderea consumului de energie electrică cu 54,28 %, la creșterea factorului de putere peste 0,95 și la scăderea valorii facturilor emise de furnizorul de energie electrică cu 65,5%, dacă nu singurul, printre puținele proiecte realizate cu eficiență economică.

La Târnăveni, campania electorală este în toi și toți cei care au dorit să se implice în Administrația publică, prin accederea la funcția de primar și de Consilier local vor cere votul pe 27.09.2020. În cursa electorală s-au înscris șapte candidați, reprezentanții principalelor partide politice, nimic de zis: morali, integri, aparent dedicați interesului public. În opinia mea, însă, numai o parte dintre ei au adevărate șanse de câștig, aceștia fiind actualul primar Sorin Megheșan care, de-a lungul celor două mandate de primar ,și-a câștigat simpatia și încrederea electoratului („avantaj serviciu"!) secondat de eminentul DR. în științe medicale, domnul Popescu Ovidiu, medic oftalmolog, om de mare valoare civică, profesională și organizatorică, iubitor al Târnăveniului, apreciat mult de către pacienții domniei sale și de către cetățenii orașului, singurul în stare să-l „bată" pe actualul primar Sorin Megheșan. „Nota bene": Electoratul este suveran și numai el va decide primarul și consilierii locali, de care comunitatea simte că are nevoie, cei care, în viitor, neîndoielnic, trebuie să se implice mai mult în folosul și prosperitatea acesteia.

 

Lasă un comentariu