PENTRU A PROCESA LIMBAJUL, COPIII MICI FOLOSESC AMBELE EMISFERE ALE CREIERULUI

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Centrul pentru Plasticitate și Recuperare a Creierului, în colabo-rare cu Universitatea Georgetown și Rețeaua Națională de Reabilitare MedStar, citați de descopera.ro, susțin că, spre deosebire de adulți, copiii mici își folosesc ambele emisfere pentru a procesa limbajul.

“În timp ce adulții procesează cele mai multe sarcini neuronale în zone specifice din doar una din cele două emisfere ale creierului lor, copiii își folosesc atât emisfera dreaptă, cât și cea stângă pentru a face aceeași sarcină. Descoperirea noastră sugerează un posibil motiv pentru care copiii se recuperează după leziuni neuronale mult mai ușor decât adulții.

În studiu, ne-am concentrat pe o singură sarcină, limbajul, și am constatat că pentru a procesa propozițiile vorbite, copiii folosesc ambele emisfere. Aceasta este o veste foarte bună pentru copiii mici care suferă leziuni neuronale. Utiliza-rea ambelor emisfere oferă un mecanism de compensare după o leziune neuronală. De exemplu, dacă emisfera stângă este afectată de un accident vascular cerebral perinatal (care apare imediat după naștere), un copil va asimila limba folosind emisfera dreaptă. Un copil născut cu paralizie cerebrală care dăunează doar unei emisfere poate dezvolta abilitățile cognitive necesare în cealaltă emisferă, iar studiul nostru demonstrează modul în care acest lucru este posibil.

La aproape toți adulții, procesarea frazelor este posibilă numai în emisfera stângă, după cum arată, atât scanările cerebrale, cât și rezultatele clinice ale pierderii limbajului în cazul acelor pacienții care au suferit un accident vascular cerebral în emisfera stângă.

Dar, la copiii foarte mici, este puțin probabil ca deteriorarea oricărei emisfere să ducă la deficite lingvistice. Această abilitate poate fi recuperată la mulți pacienți, chiar dacă emisfera stângă este grav deteriorată, ceea ce sugerează că procesarea limbajului este distribuită ambelor emisfere la începutul vieții.

Cu toate acestea, scanarea tradițională nu a dezvăluit până acum detaliile acestor fenomene. Nu este clar dacă dominația emisferei stângi pentru procesarea limbajului este prezentă la naștere sau apare treptat în timpul dezvoltării.

Folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (IRMF), analizată într-un mod mai complex, am arătat că modelul de lateralizare a adulților nu este stabilit la copiii mici și că ambele emisfere participă la limbaj în timpul dezvoltării timpurii”, explică oamenii de știință americani. (L.P.)

Lasă un comentariu