DE CE NU I-AȚI “ZDROBIT” VOI ÎN PARLAMENT?

Distribuie pe:

Dacă Rareș Bogdan, cândva un apreciat ziarist, acum pe post de prim-vicepreședinte național al PNL, ar fi avut posibilitatea să consulte editorialul subsemnatului de joi, 11 septembrie 2020, intitulat “Ciolacu, Orban și ai lor vinovați de dezastrul electoral din Ardeal”, cu siguranță și-ar fi formulat mai prudent ideile din interviul apărut în aceeași zi în Cuvântul liber pe tema situației electorale din județul nostru, în perspectiva alegerilor locale de la 27 septembrie a.c. Cităm titlul: ,,La Târgu-Mureș există PNL și UDMR. Cei care țin cu adevărat la această țară și înțeleg interesul național, vor da votul către cei care au șansa să-i zdrobească pe reprezentanții UDMR de la Primăria Târgu-Mureș și de la Consiliul Județean Mureș. Aceia nu sunt decât Theodora Benedek și Cristian Chirteș”.

Un slogan dur, spus pe nerumegate, ce îndeamnă la luptă electorală pe viață și pe moarte, iar cei care suntem invitați să facem acest lucru suntem noi, românii mureșeni și târgumureșeni, care parcă n-am avea destule pe cap, în aceste vremuri de mari restriști, și n-am fi zdrobiți de atâtea lupte electorale lăsate pe umerii noștri, pentru că aleșii din Parlament practică “jocul de-a vacanța” de când îi știm.

Îndemnul domniei sale ne aduce aminte de eroismul soldaților noștri de acum mai bine de o sută de ani, din 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, numai că sacrificiul lor a fost pentru reîntregirea țării, deci ei au luptat pentru țară, nu pentru interesele unui partid, fie el chiar și liberal, care împreună cu celelalte formațiuni cu care și-au împărțit puterea timp de trei decenii n-au avut timp să rezolve ei problemele pe care azi ni le cer nouă. Mai mult, s-au pupat în bot și și-au împărțit cu generozitate cașcavalul puterii cu cei pe care astăzi ni-i pun în față ca pe un zid. Dacă ar fi existat voință politică și dragoste adevărată pentru interesul național, atât din partea PNL, cât și PSD, astăzi n-am mai fi în situația de a tranșa în acest mod problemele electorale locale.

Amintim ideologilor și liderilor tuturor formațiunilor politice de la toate partidele, indiferent de culoare, că noi, mureșenii, în general, și târgumureșenii, în special, nu facem altceva, de peste 30 de ani, decât să ne sacrificăm pe altarul interesului național. Adică să scoatem castanele din focul încins pe care ei le aruncă în jarul încins cu iresponsabilitate și lipsă totală de interes pentru destinul și viitorul românesc al Ardealului. Acest lucru s-a întâmplat la Târgu-Mureș cu prilejul fiecărei campanii electorale, și au fost șapte la număr, iar acum ne așteaptă a opta și cea mai cruntă, tocmai din cauza a ceea ce am subliniat anterior.

Se știe bine că legea electorală a fost modificată, în rău, acum 16 ani, în 2004, în foarte multe privințe, punându-se pe primul plan interesul partidelor, în defavoarea alegătorului, căruia, cu acest prilej, i s-au luat multe drepturi, printre care cel de a fi suveran prin votul său în trierea candidaților. În esență este vorba de scoaterea turului II, renunțarea la pragul de participare la vot a peste 50 la sută din electorat și de scoaterea și anularea din calcul pentru numărul de consilieri a voturilor date partidelor care n-au atins pragul electoral de 5 la sută.

Ca partide mari, ideea a surâs atât liderilor PNL, cât și PSD, ca potențiali beneficiari în alegeri. Evident, cu gândul că odată puterea câștigată ea se cere perpetuată, iar cel care o deține este avantajat.

Dacă PNL ar fi fost atât de fidel interesului național ar fi avut răgazul necesar în cei 16 ani care s-au scurs, preț de patru legislaturi, să se bată pentru recorectarea legii electorale, adică pentru revenirea la normalitate. Dacă lucrurile s-ar fi întâmplat astfel, presiunea de pe umerii electoratului ar fi scăzut simțitor, acesta având mai mult timp la dispoziție pentru selectarea pe funcții a candidaților, alegând, evident, pe cei mai buni. N-au făcut-o din foarte multe motive pe care le știm cu toții, iar acum, când îi arde la degete, vin la noi, cerându-ne la imperativ sacrificii supreme. Adică să-i zdrobim, evident electoral, ceea ce nu-i deloc floare la ureche, pentru că monolitul UDMR trebuia spart acolo, în Parlament, punându-i la punct să respecte țara în care trăiesc și care e și a lor, contribuind la bunul mers și prosperitatea ei. Din păcate, atât senatorii, cât și deputații UDMR, răsfățați, și de unii și de alții, au zburdat prin Parlament, în loc să li se fi dat câte o palmă peste fund. Au făcut ce au vrut. Li s-au tolerat dizidența pentru că și unii, și alții au beneficiat copios de ea, într-un schimb rușinos de neechivalente (voturi, contra drepturi cu nemiluita). Așa s-a ajuns, desigur, și cu sprijinul liberalilor, la excedentul de drepturi, la pașii mari făcuți pe drumul autonomiei teritoriale, direcție în care ei au mare nevoie de județul Mureș, și îndeosebi de municipiul Târgu-Mureș, drept capitală a ținutului secuiesc.

În consecință, ne cam jucăm cu focul, domnilor politicieni, mai ales când e vorba de interesul național. În vorbe ne dăm mari patrioți, iar în realitate ne mai gândim în ce măsură acesta afectează interesul de partid. Cam aceasta este realitatea zilelor noastre, din acest motiv noi n-am reușit să separăm grâul de neghină, să spunem tare și răspicat oricui, până unde se poate întinde cu gluma în problemele fundamentale ale națiunii. Jucându-se de-a baba-oarba cu cine nu-i de jucat, apreciind că “dracul nu-i așa de negru”, lucrurile au cam scăpat de sub control. Și iată, suntem pe cale de a compromite parcursul românesc pe aceste meleaguri ale Transilvaniei, de a ne întoarce în urmă cu mai bine de 20 de ani, când dominația iredentisto-maghiară era absolută la toate nivelurile județului Mureș. Situația aceasta putea fi evitată dacă parlamentarii români, ardeleni în general, și cei mureșeni în special, indiferent de partidul în care s-au înscris, cu excepția deputatului Marius Pașcan, s-ar fi gândit mai mult la ceea ce acum ne doare pe toți. Aceasta cu atât mai mult cu cât alegerile electorale anterioare ne-au oferit suficientă experiență pentru elaborarea de strategii cu șanse reale de izbândă. De altfel, cele aproape 400 de pagini ale cărții subsemnatului “Bătălia pentru Primăria Târgu-Mureș”, un documentar la îndemână care sintetizează tocmai mersul și dramatismul celor cinci scrutinuri de succes de la Târgu-Mureș, începând cu anul 2000, ar fi putut contribui la elaborarea de soluții adecvate și pentru alegerile din luna aceasta. Experiența și izbânzile în alegeri în aceste două decenii la Târgu-Mureș, luate în seamă la toate nivelurile, inclusiv prezidențial, ar fi contribuit la o mai bună așezare a strategiei electorale la nivelul întregii țări, și îndeosebi pentru Ardeal.

În situația alegerilor în două tururi de scrutin, l-am fi putut asigura pe dl Rareș Bogdan, și pe ceilalți, de deplin success în lupta electorală de la nivelul județului Mureș. Ideea de a vota candidații liberali nominalizați nu este suficientă pentru asigurarea reușitei. Experiența vieții ne-a dovedit că valoarea umană este mai importantă decât partidul. În principal, trebuie votat omul, nu partidul. Dacă e să vorbim de partid, lucrul acesta trebuie făcut în cazul consilierilor. Aici, întradevăr trebuie să mergem pe partidele mari, iar acesta e bine să fie PNL. Risipirea voturilor pe partidele mici care nu ating pragul de 5 la sută este un vot dat adversarului. Un consiliu majoritar poate suplini o bună parte din neîmplinirile la nivel de primar sau de președinte de consiliu județean.

 

Lasă un comentariu