S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU STUDIILE DE FUNDAMENTARE NECESARE PROIECTULUI DE RESTAURARE ȘI PUNERE ÎN VALOARE A CETĂȚII SIGHIȘOARA

Distribuie pe:

Primarul Sighișoarei, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a avut o întâlnire cu directorul Institutului Național al Patrimoniului Ștefan Bâlici, la întâlnire fiind prezenți și dr. Kirizsan Imola- reprezentant al firmei care va realiza studiile și reprezentanții Bisericii Evanghelice prim-preot, Bruno Fröhlich și Director administrativ, Dieter König.

“Avem, în sfârșit, o veste bună: lucrurile încep să se miște și în ce privește proiectul de restaurare a fortificațiilor medievale. După mai multe luni de așteptări procedurale, s-a semnat contractul cu firma care va întocmi studiile de fundamentare pentru realizarea proiectului. Va fi o premieră pentru România, organizarea concursului internațional de soluții pentru restaurarea și punerea în valoare a ansamblului Fortificațiilor Sighișoarei, cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului, până acum astfel de concursuri fiind organizate în orașe importante, dintre care cele mai multe în Cluj-Napoca, însă doar pentru concursuri civile, după cum a precizat și dl director Ștefan Bâlici. Vor fi realizate studii ample și cercetări, acestea fiind necesare elaborării proiectului tehnic, dar utile și în viitor pentru proiectele pentru Cetate”, a declarat primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

După finalizarea studiilor de fundamentare vor urma consultări cu cetățenii din Sighișoara, cu actorii publici și privați, pentru ca amenajările să răspundă nevoilor acestora.

“Vestea bună este că proiectul nu va cuprinde doar restaurări, amenajări și funcționalizări ale fortificațiilor medievale, ci se va extinde și la aleile și parcurile din Cetate, care vor fi amenajate”, spunea primar Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Restaurarea și punerea în valoare a fortificațiilor medievale ale orașului se va desfășura prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice în cadrul unui parteneriat între Municipiul Sighișoara și Institutul Național al Patrimoniului.

Lasă un comentariu