REVOLUȚIA, BISERICA ȘI... RUGĂCIUNEA

Distribuie pe:

• „La revoluție, pe care eu și soțul meu am trăit-o din plin, am stat sub gloanțe, la atelierul nostru, de lângă televiziune. În toate nopțile acelea, eu am stat în genunchi și m-am rugat: Doamne, trimite îngerii să ne scape! Sunt foarte fricoasă din fire. Trei nopți am stat în genunchi și m-am rugat lui Dumnezeu să ne trimită îngerii. Mulțumesc lui Dumnezeu că am trăit revoluția. În clipele acelea când mă rugam am înțeles că trebuie să mă ocup și de tema îngerilor, pentru că Dumnezeu mi-a trimis îngerii săi și am scăpat nevătămați".

***

• „Biserica este o comuniune de credincioși. Dacă nu ești cu ceilalți alături, dacă nu ești în comuniune, nu ești în biserică, căci biserica suntem noi, toți. Sunt momente în biserică, de exemplu, când se spune Tatăl Nostru sau Crezul, când dintr-o dată simți că se ridică biserica în sus și plutește totul în aer. Dar lucrurile acestea nu le poți simți decât dacă le trăiești".

***

• „În Piața Universității, la revoluție, mii de oameni au stat în genunchi și au rostit Tatăl Nostru. Au fost momente incredibile. Puteai să fii neom, dacă mergeai acolo trei zile la rând deveneai om, te apropiai de Dumnezeu. Și, de fapt, eu cred că nu ești om decât dacă ești aproape de Dumnezeu".

Silvia Radu (1935-), artist plastic, absolventă în 1960 a Academiei de Arte Frumoase, clasa profesorului Ioan Lucian Mumu. Din 1961 expune la majoritatea expozițiilor anuale, municipale și ocazionale organizate de Ministerul Culturii și de Uniunea Artiștilor Plastici din România. Expoziții personale la Sala Dalles, București, expoziția de pictură la Muzeul de Artă Constanța, Târgu-Mureș, Bistrița, Biserica Evanghelică Herina, Cluj-Napoca, Timișoara ș.a. A fost premiată cu foarte multe distincții și premii. Printre lucrările monumentale enumerăm: „Legenda meșterului Manole" - București, „Sculpturi ambientale" - Costinești, „Neptun" - sculptură de marmură din stațiunea Neptun, „Sfântul Gheorghe" din Piața Sf. Gheorghe - Timișoara. Ctitor de Mănăstire.

Reflecții memorabile:

- „Intrarea în Biserică este un lucru esențial în viața omului; când ai intrat în Biserică ești salvat, dacă intri cu dorința să fii salvat".

- „Când ești în deznădejde, să te gândești că Hristos este de față, este lângă tine, este în fața ta. El vine, trebuie doar să-i întinzi mâna. Și mâna lui Dumnezeu este deja întinsă către tine și te-a și săltat în sus".

- „Pentru mine, prima Spovedanie a fost ceva de un efect stupefiant. Eram atât de fericită după aceea, atât de eliberată, cum nu pot să vă spun. Prima Împărtășanie a fost absolut fabuloasă".

P.S. SF. NIL DE ANCYRA - Sfânt bisericesc trăitor în sec. al V-lea, cuvios, scriitor bisericesc, prefect al Constantinopolului în timpul împăratului Teodosie al II-lea: „Omule - Nu te bucura de bogăție, căci grijile pentru ea separă de cele mai multe ori pe om de Dumnezeu, chiar și împotriva socotinței sufletului. Nu cere de la Dumnezeu cele plăcute, ci numai cele folositoare; căci cerându-le pe acelea nu ți le va da, iar dacă le primești, se vor strica. Virtutea cumpătării e cămașa lui Dumnezeu. Țese-o și fă-te înveșmântător al Celui ce îmbracă făptura - Dumnezeu".

 

 

 

Lasă un comentariu