ROMÂNII DE DINCOLO DE PRUT. ȘCOALA DE ALTĂDATĂ - PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DE LA HOTIN

Distribuie pe:

La 17 septembrie 1857, la Hotin, Basarabia țaristă, a fost deschis un pension particular de fete, întreținut de Evlampia Hâjdău.

Nu este deloc un eveniment obișnuit, ținând cont de situația învățământului în gubernia Basarabia, anexată la Imperiul Rus. Cu atât mai mult că este vorba de un pension de fete și de întreținătoarea lui, descendentă din familia de cărturari vestiți Hâjdău.

În acea perioadă, în Basarabia funcționau 159 de școli primare, la care învățau circa 1.860 de elevi. Latura negativă a sistemului de învățământ consta în aceea că în majoritatea școlilor erau primiți numai băieți, fetele urmau să frecventeze școli particulare.

După cum remarcă istoricii, învățământul pentru fete în Basarabia a cunoscut o dezvoltare destul de lentă. Tentativele unor particulari de a întemeia școli de fete la Chișinău (în 1821) și la Ismail (în 1833) nu s-au încununat cu succes. Începuturile au fost puse în anul 1836, prin întemeierea a două pensioane de fete în capitala provinciei. Ulterior, au apărut pensioanele din Bender (1842), Ismail (sfârșitul anilor '40), Akkerman (sfârșitul anilor '50), Hotin (1857) ș.a. În anul 1870, la Chișinău, a fost inaugurat un pension model pentru fete de nobili. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-au înființat câteva licee de fete, cu șapte clase, susținute financiar de orașe sau de zemstvele guberniale.

Planul de învățământ era puțin diferit de cel al liceelor de băieți. De pildă, fetele nu studiau latina, mai puțină matematică, limbile moderne erau facultative, având în plus pedagogia, gospodăria, lucrul manual. Uneori se adăuga clasa a VIII-a, „pedagogică", având menirea de a pregăti „învățătoare casnice". De asemenea, în anul 1864, la Chișinău, a fost înființată școala pentru fete din tagma duhovnicească. Aceasta trebuia să urmărească atingerea a trei obiective: „a da adăpost orfanelor de clerici, lipsite de ajutor; a răspândi cultura printre fetele din tagma duhovnicească; și, în sfârșit, a cultiva vrednice soții de slujitori ai altarului lui Dumnezeu și evlavioase mame de familii". În plus, instituția trebuia să contribuie la rusificarea clericilor basarabeni. Astfel, episcopul Pavel Lebedev scria că în școala eparhială de fete va crește „marea putere morală ce va introduce în familii și în toată țara spiritul adevărat rusesc, putere care va pătrunde în toate colțurile Basarabiei, în persoana soțiilor de preoți, a învățătoarelor de școli primare". Spre fericire, prevederile lui nu s-au adeverit.

(V.K., „Libertatea Cuvântului" - www.lyberti.com)

Lasă un comentariu