Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani s-au dovedit campionii transmiterii COVID-19 și contacților lor, cei mai mulți dintre ei fiind asimptomatici sau paucisimptomatici (simptome puține). Iată, însă, că media de vârstă a pacienților spitalizați a scăzut cu 15 ani față de începutul pandemiei. Există și tineri “bogați” în comorbidități, în general, necunoscute, care ajung să fie infectați cu SARS-CoV-2, spitalizați, tratați în secțiile de ATI sau care “pierd lupta atât de timpuriu”.
Se spunea, inițial, că noul coronavirus afectează în mod predilect persoanele în vârstă de peste 65 de ani, în special cu comorbidități (multiple alte boli) și că acest segment al populației are și cel mai mare risc de mortalitate. Am avut exemplul Italiei, care părea că susține aceste date, dându-le o rază de speranță celor tineri, că lor nu li s-ar putea întâmpla nimic rău. Dar, motivul de relaxare și încredere s-a dovedit, în timp, a fi fals, pentru că s-a observat că virusul nu ocolește nici această categorie de populație și că, mai mult decât atât, prezintă risc letal și la tineri. Pentru România, dar nu numai, există decese și la grupele de vârstă: 30-39 de ani, 40-49 de ani și 50-59 de ani, predominant la sexul masculin, de cele mai multe ori raportarea lor asociind și sintagma “cu comorbidități”. Probabil că sună liniștitor pentru populație... Mă întreb, însă: oare s-a așezat cineva să analizeze de ce acești tineri români prezintă atâtea comorbidități? Sunt tineri, ar trebui să fie sănătoși, sportivi, rezistenți. Cu toate acestea, se pare că nu e chiar așa. Sunt: diabetici, obezi, hipertensivi, cu insuficiență renală, fumători în veselie, consumatori cronici de alcool, cu sindromul de dislipidemie (grăsimi crescute, în sânge), cu afecțiuni cronice pulmonare ori cu boli hematologice sau chiar neoplasme (cancere)... Cum au ajuns la această “bogăție” de comorbidități? Poate că viețile tinerilor cu comorbidități, pierdute în această pandemie de COVID-19, ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Chiar așa de bolnav este tineretul României? Cum s-a ajuns la această situație? Se poate zice că “sănătatea publică” este la cote de avarie? Dacă îi veți întreba pe tinerii români cine este medicul lor de familie, veți fi surprinși să constatați că acesta este, de exemplu, medicul pediatru, pe la care n-au mai trecut de la ultimul vaccin sau de la ultima scutire medicală pentru absențele școlare ori pentru orele de educație fizică sau de la ultimul aviz epidemiologic necesar în tabără. Sau, poate că i-au arondat părinții undeva, dar nu știu exact unde, dacă n-au avut nevoie de vreun concediu medical. E posibil să nu aibă deloc medic de familie. Rezultă, de aici, cât și cum sunt monitorizați acești tineri. Nu fac consulturi medicale sau analize de laborator de rutină, nu sunt învățați să trăiască sănătos, să mănânce sănătos. Raportat la consumul alimentar excesiv, implicit sedentarismul, într-un articol precedent am relatat faptul că, în România, rata obezității este de 25%, iar jumătate din populație este obeză și că dieta nesănătoasă și lipsa exercițiului fizic sunt răspunzătoare pentru peste 300.000 de decese pe an.
De asemenea, în ziarul “Cuvântul liber”, am informat, printr-o serie de articole, despre fumat: conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), se trăgeau semnale de alarmă asupra pericolelor pe care le reprezintă pentru sănătatea publică trei mari dușmani: alcoolul, tutunul și stupefiantele. Astfel, în prezent, după estimările OMS, tabagismul este pe cale să devină principala cauză evitabilă (!!!) de morbiditate și mortalitate în lume. Fumatul nu reduce numai speranța de viață a individului, ci și calitatea vieții. Atenție! Fumătorii mor mai tineri!
Un alt factor de risc pentru tineret este consumul excesiv și cronic de etanol (alcool), care determină o serie de delicte și acte antisociale. Din păcate, prim mass-media nu se face nicio informare privind efectele nocive ale alcoolului care este consumat repetitiv. Tot în rândul tineretului - fiindcă acesta este scopul articolului de față, privind comorbiditățile - bolile acute, aparent neimportante, sunt tratate “după ureche” sau “trec de la sine”. De asemenea, screening-ul pentru depistarea neoplasmului colorectal, cancerului se sân/de uter sau de prostată este lăsat mereu “pe altădată” și asta - în cazul fericit în care le-a spus cineva că ar trebui efectuat. Nu doresc să-i blamez pe confrații mei, medici de familie, dar se omite un element important, și anume: AHC (antecedentele heredocolaterale), respectiv patologia privind neoplasmul cu diverse localizări, și care, în majoritatea cazurilor, și descendenții au potențialitatea de a face boala, și, alteori, este depistat tardiv, când medicina nu mai poate face aproape nimic. Astfel, ei nu știu ce comorbidități duc cu ei, adăugându-le una după alta, prin aceeași atitudine relaxată sau inconștientă, pentru că nimeni nu i-a educat în sensul monitorizării sănătății și nici al frecvenței bolilor. În plus, nu sunt obligați prin nicio lege ori măsură să urmeze toți acești pași, atât de necesari în menținerea unei stări de sănătate optime, deși accesul la astfel de servicii este gratuit (și, totuși, nu întotdeauna, fiind obligat să scoți bănuții din jeb, motivându-se că “s-au epuizat” fondurile alocate de Casa de Asigurări de Sănătate, deși fiind cotizanți sârguincioși la sistemul național de sănătate).
...Și, iată că a trebuit să apară noul coronavirus pentru ca tineretul României să afle câte boli duce în spate. Bineînțeles că le inventariază cu această ocazie! Poate că ar trebui să fie căutate, inventariate și tratate înainte de a-i transforma pe tineri în pacienți la risc. Sistemele de sănătate publică ar trebui să se situeze la cote de avarie. Poate că ar trebui regândite strategiile și investițiile dedicate educației medicale, medicinei de familie și prevenției bolilor, stării de sănătate a populației tinere. Din acest trend anti-știință, combinat cu anti-autoritate, confuzie și autosuficiență, au pierdut tinerii, economia, sistemele de sănătate și țara.
