LA TÂRGU-MUREȘ, PROIECT UNIC ÎN EUROPA, ÎNCHEIAT CU SUCCES

Distribuie pe:

Marți, 22 septembrie, a fost finalizată operațiunea de acoperire a batalului - zonă poluată istoric, preluată din proprietatea Azomureș, singurul batal cu reziduuri chimice ecologizat de acest fel din România și din Europa. Proiectul a fost implementat de o echipă din cadrul Primăriei Târgu-Mureș, alături de specialiști în domeniu, informează primarul municipiului, dr. Dorin Florea:

“Proiectul nu ne-a costat niciun ban, ci doar o colaborare cu Azomureș, din care am rămas cu aceste 30 de hectare și, bineînțeles, cu o serie de facilități. Le-am demonstrat tuturor că se poate! Este regretabil că, deși această lucrare se desfășoară de 5 ani, nu am fost căutați în tot acest timp de vreun ministru al mediului, mai ales acum, când în 30 septembrie se închide proiectul pe care l-am finalizat la timp. Deși i-am scris ministrului, Gărzii de Mediu - am înțeles că a fost chiar și premierul pe aici - niciunul dintre aceștia nu s-au interesat de proiect. Dar eu sunt mândru că am reușit să facem acest lucru pentru târgumureșeni. Sunt o serie de alte situri toxice în România, iar acest proiect este o soluție pe care o pot prelua oricând și alte primării, în speță cea din Târnăveni”.

Precizăm că obiectivul general al proiectului: “Reabilitarea sitului poluat istoric - Iaz Batal 30 ha - Târgu Mureș”, l-a constituit reabilitarea sitului contaminat de 30 ha până la standarde de curățare acceptate, constând în protejarea apelor de suprafață și aducerea terenului la un standard corespunzător pentru a putea fi utilizat ca zonă verde, pentru a include suprafețe dedicate plantării, precum și pentru a soluționa orice impact adus asupra mediului local de activitatea anterioară din cadrul sitului. Managerul proiectului european accesat de municipalitate, în valoare de peste 13 milioane de euro - dr. Csegzi Sandor, fost viceprimar al municipiului.

Situl se află pe malul drept al râului Mureș, la aproximativ 4 kilometri în aval de municipiu, în dreptul platformei de îngrășăminte chimice a SC Azomureș SA și a servit drept iaz de decantare a deșeurilor rezultate în urma activității combinatului. (I.S.)

Lasă un comentariu