LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

Tema pusă în discuție, „Dreptatea Trianonului pentru români", susținută la Casa Iancului, miercuri, 23 septembrie 2020, de jrs. BERȚA IOAN, președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu" filiala Mureș, a pornit de la prezentarea cărții istoricului Petre Țurlea „Al doilea Trianon" care, cu forța argumentelor documentelor vremii degajate de Tratatul de Pace de la Paris (1947), întărește justețea hotărârilor luate la Trianon (1920) în privința Ardealului, revenit la acea dată la patria mamă. Asta înseamnă că două mari reuniuni de pace (1920 și 1947) cu documente motivate au aprobat justețea unui act de dreptate făcut românilor, act contestat vehement și acum de Ungaria, după 100 de ani de la producerea lui.

Evocând documentele vremii (puțin cunoscute și acum în rândul nespecialiștilor), materialul prezentat a relevat efortul colosal făcut de delegația României (condusă de Ion Cantacuzino și N. Titulescu) în cadrul încheierii cu succes, în favoarea adevărului istoric, a Tratatului de Pace de la Trianon.

Cu atât mai mult este regretabil faptul că, în prezent, conducerea statului maghiar, împreună cu acoliții lor din Ardeal, cei care sunt mereu cârcotașii istoriei, fac și acum tot posibilul pentru a induce în mintea noilor generații ideea „nedreptății istorice" făcute ungurilor atunci. Păcat, mare păcat că se tot „reîncălzește" o problemă rezolvată acum 100 de ani, pe baza argumentelor istorice de necontestat.

Tema conferinței următoare (30.09.2020) de la Casa Iancului va fi: „Oarba de Mureș, un Katyn românesc".

Lasă un comentariu