PLANETA SE REVOLTĂ…

Distribuie pe:

Nu știm dacă cei care au gândit manipularea la scară globală numită Covid au luat în calcul limita de suportabilitate a populației și nici dacă au prevăzut contramăsuri la revolta (de cele mai multe ori încărcată de violență) oamenilor care, pe zi ce trece, descoperă intenția oficialităților de a folosi existența virusului în scopuri politice.

(…) Este evident pentru orice minte deschisă că responsabilitatea guvernelor pentru apărarea sănătății publice a fost prost înțeleasă sau mai degrabă intenționat deturnată. Nu este nevoie de un curs intensiv de administrație pentru a afla că treaba guvernanților este: să asigure la nivel național condițiile necesare ca cetățeanul bolnav să se poată trata și însănătoși; să repartizeze fonduri pentru construirea de spitale moderne și să cumpere pentru ele aparatură medicală de calitate; să organizeze instituții unde să fie pregătiți medici de valoare, pe care să-i plătească îndeajuns pentru a-i păstra în țară; să fie preocupați de existența unui număr suficient de paturi în spitale; să aducă pentru populație medicamentele cele mai eficace și la prețuri rezonabile etc.

Nu ei, politicienii, sunt cei care ar trebui să se lupte cu virusurile sau cu bacteriile așa cum se procedează acum. Nu aleșii neamului sunt aceia care stabilesc și recomandă măsurile profilactice. Nu administrația politică numără îmbolnăviții și decedații. Nu prefectul stabilește cine să poarte și unde să se poarte masca de protecție, ce comunitate să intre în carantină sau cum să fie depistați posibilii purtători de viruși, ci specialistul în epidemiologie. Nu președintele țării și nici prim-ministrul nu sunt cei care trebuie să-mi spună să mă spăl pe mâini fiindcă ei nu sunt nici mama și nici tatăl meu. Nu prin Ordonanțe Militare se vindecă bolnavul și nu prin amenzi aberante se blochează răspândirea bolii. Nu abuzurile forțelor de ordine însănătoșesc poporul! Puțin îi pasă virusului de fandoselile celor care cerșesc votul cetățeanului.

Pe bună dreptate, dimensiunile revoltei sunt impresionante. Toate continentele, cu excepția firească a Antarcticei, au cunoscut gustul amar al luptei împotriva unor decizii oficiale apreciate ca abuzive. „Este vorba de o înspăimântătoare ignoranță vizavi de studii internaționale recunoscute, față de experți de asemenea recunoscuți internațional din toate domeniile, fie că e vorba de virologi, bacteriologi, epidemiologi sau experți în științe economice care nu sunt audiați sau sunt ignorați. Sau, și mai rău, ei sunt numiți «mincinoși», «șarlatani» sau «teoreticieni ai conspirației», cuvânt ce va fi cu siguranță «necuvântul» anului 2020"…

Până la începutul lunii septembrie, proteste populare semnificative s-au desfășurat în America de Nord (Canada, Mexic, Statele Unite),  în America de sud (Argentina, Brazilia, Chile), în Africa (Coasta de Fildeș, Kenia, Malawi, Nigeria, Ruanda, Africa de Sud, Zimbabwe), în Asia (China, Pakistan, India, Israel, Irak, Liban, Filipine, Thailanda), în Europa (Bulgaria, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, Rusia, Serbia, Spania), în Oceania (Australia, Noua Zeelandă). Și acestea nu sunt toate statele în care au avut loc proteste. S-a protestat împotriva instituirii stărilor de urgență pe baza unor date eronate, amplificate intenționat, împotriva obligativității purtării măștii în spații libere, contra măsurilor guvernamentale aberante care au dus la blocarea unor sectoare importante ale economiei, împotriva limitării nejustificate a unor drepturi elementare ale omului etc.

La refuzul oficialităților de a cerceta și deferi justiției vinovații, s-au instituit comisii extra-parlamentare de analiză a abuzurilor guvernanților având ca motivație pandemia, comisii care să constate dimensiunea reală a deturnării fondurilor publice destinate măsurilor sanitare. Primele concluzii ale comisiei extra-parlamentare din Germania, spre exemplu, relevă că în spatele pandemiei se află oligarhii industriei de medicamente, inclusiv vaccinuri, și că prin dimensiunea implicațiilor asupra psihicului populației globului și destabilizării economiei mondiale „afacerea Covid" poate fi socotită crima secolului. S-a mai constatat că  „[…] guvernele țin oamenii în teroare pentru o boală care nu este mai periculoasă decât o gripă obișnuită, impunând restricții aberante și nejustificate, și inducând sentimente de frică și panică constante pentru o boală care este prezentată de autorități în baza unor previziuni exagerate"…

Valul de proteste continuă. Protestele nu contenesc pentru că politicienii se încăpățânează, după șase luni de eșecuri evidente, să „biciuiască" cetățenii nevinovați în speranța declarată public că vor speria virusul. Iată ce spunea, cu ocazia ședinței de deschidere a Comisiei extra-parlamentare germane, medicul austriac prof. Haditsch: „Sunt și medic generalist de profesie, și de asemenea și din această perspectivă nu am mai suportat să fiu martorul acestor proceduri disprețuitoare atât din punct de vedere uman, cât și medicinal. Proceduri ce stau în crasă contradicție cu esența și etosul meseriei medicale. Această frică permanentă - am putea spune panică provocată - cât și daunele psihice și sociale rezultate din ea, imensele daune colaterale medicale și economice, masivele intervenții în viața noastră, a tuturor, culturală și socioculturală, toate acestea sunt motiv și motivație suficientă de a ne trezi, ridica și a protesta".

Fire pragmatică și dovedind că a înțeles perfect tentativele politicienilor (dictate de prostie sau de interese obscure) de a înlocui medicația cu măsuri administrative aberante, medicul israelian Yoram Lass, Director General la Ministerul Sănătății din Israel, declara cu câtva timp în urmă: „Oricine crede că statele vor putea opri virușii se înșală".

Reacția forțelor de ordine a fost, de cele mai multe ori, extrem de dură. În Kenia spre exemplu, la 8 mai, din ordin guvernamental au fost distruse 7.000 de case. În Zimbabwe, trei femei care au participat la proteste au fost internate în spital după ce au fost bătute și abuzate sexual de membri ai forțelor de ordine. În Pakistan au fost arestați zeci de doctori care cereau echipament de protecție mai eficient. În India au avut loc ciocniri violente între poliție și demonstranți, centrul revoltelor fiind orașul Mumbay (Bombay). În Israel, mișcarea populară Black Flag s-a alăturat demonstranților și au avut loc numeroase arestări. În Liban au existat morți ca urmare a brutalității intervenției poliției. Nenumărate arestări au avut loc în Filipine. Sunt cunoscute măsurile violente ale forțelor de ordine din țările europene, sutele de arestări din Franța, Spania, Italia sau Germania. Situația explozivă din Statele Unite, care a cumulat periculoase caracteristici politice, a uimit și îngrijorat omenirea, efectele destabilizării sociale americane fiind simțite pe întregul glob.

În România, situația devine tot mai complicată. Populația a ajuns deja la limita pragului de suportabilitate. Alegerile locale bat la ușă și politicienii se întrec în a câștiga simpatia electoratului. Au început școlile în condiții conforme stilului de perpetuu provizorat și ignoranță specific actualei guvernări, iar nemulțumirile acumulate au atins pragul exploziei. Presiunea populară impune ceea ce, în mod eronat, s-a numit relaxare. Adică revenirea la fireasca normalitate. Prin urmare, același guvern care în luna martie, pentru o situație epidemiologică mult mai puțin periculoasă decât azi, obliga populația să stea închisă între patru pereți și a înghețat întreaga economie, acum s-a răzgândit. Caută motive pentru renunțarea la restricțiile pe care, inutil, le susținuse până acum prin amenințări repetate și amenzi amețitoare.

Numai că, se pare, revenirea la o viață normală nu convine acelor forțe obscure care au cheltuit enorm pentru crearea impresiei unui pericol apocaliptic și pentru instituirea unor măsuri restrictive nemaiîntâlnite. Probabil nu au fost încă atinse obiectivele stabilite pentru luna septembrie. Ca urmare, oficialitățile sunt obligate să susțină că relaxarea este periculoasă, că ne așteaptă un nou val de îmbolnăviri, că se poate reveni oricând la măsurile restrictive anterioare. De aici, păstrarea în mod artificial a unui nivel ridicat de contaminări și de decese cauzate de SARS Cov-2. (…). Situația din România nu este singulară. Dezorientați, nu facem decât să ne uităm peste gard și să copiem măsurile celor pe care îi considerăm mai deștepți ca noi. Fie că acele măsuri ni potrivesc, fie că nu. Numai în ceea ce privește dimensiunea protestelor nu reușim să ne aliniem cu ceilalți, mai deștepți ca noi. Și, prin urmare, valul de revoltă care agită planeta pare a se stinge rușinat la contactul cu nisipul nepăsării românești.

 

Lasă un comentariu