CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ ȘCOLARĂ ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI (II)

Distribuie pe:

Într-un asemenea context normativ - restrictiv au crescut responsabilitățile individuale și s-au diminuat extrem de mult drepturile și libertățile, totul fiind normat și monitorizat, și, așa cum am mai spus, cel care “dictează” asupra modului de organizare din cadrul sistemului de învățământ și face “ordine” în procesul de învățământ, este virusul, prin manipulatorii lui și numărul de infectați dintr-o unitate de învățământ sau alta, ceea ce, în cele din urmă, va conduce la un colaps al sistemului de învățământ. Într-un asemenea context, dorit de unii, școala va deveni un mijloc în vederea realizării altor obiective decât cele educaționale, la a căror realizare contribuie și această pandemie prin cei care o gestionează! Astfel, în acest sistem, cu pretinsă autonomie locală, care nu înseamnă altceva decât declinarea responsabilităților de la autoritățile centrale - o pretinsă descentralizare (staful ministerului de resort fiind implicat în campania electorală, nu în gestionarea crizei din învățământ), se conjugă valorile umane - spirituale cu resurse materiale - logistice (care lipsesc în multe școli din mediul rural, creând grave inegalități și frustrări în rândul elevilor), organizaționale, științifice, sociale și morale, fiind afectată comunicarea didactică și pedagogică - obiectivele didactice și operaționale ale acestor activități, alături de calitatea informației transmise prin această formă a învățământului de tip online. Un învățământ care se vrea generalizat și obligatoriu, care este axat în exclusivitate pe strategiile didactice algoritmice - pe lecții predate online - de la distanță, unde rolul elevilor și studenților este ca și inexistent, totul rezumându-se la predare, învățare mecanică și verificare, cu aportul didactic și, mai ales, pedagogic scăzut al cadrelor didactice, ceea ce face să scadă motivarea de performanță a cursanților, și mai ales la participarea activă și responsabilă la dezbaterea unor probleme, specific strategiilor didactice euristice, care dezvoltă gândirea și memoria logică a elevilor și studenților. Practic, în ecuația școlii și învățământului, lipsește factorul determinant, cadrul didactic, care prin stilul său de predare și propria-i personalitate poate deveni un model pozitiv în plan educațional, învățământul online fiind mai mult instructiv și nu educativ.

În mod evident, această remitologizare, cum o denumesc unii specialiști prin limbajul lor de specialitate, învățământul online, este percepută ca un fenomen care apare pe fondul promovării unei noi culturi tehnice excesive, prin ceea ce este denumit ca a fi digitalizarea învățământului. Așa cum știu cei cu o experiență mai bogată în învățământ, primele semne ale acestei forme sunt regăsite în așa-numitul Învățământ de la Distanță - ID, cu consecințele sale nefaste în plan educațional și social. Consecințe anticipate de subsemnatul prin comunicarea științifică prezentată la cel mai înalt nivel științific mondial, cu ocazia celui de-al 24-lea Congres Mondial al Asociațiilor Internaționale de Pedagogie Universitară, care a avut loc în anul 2007 la Montreal, în Canada, fiind unul dintre cei mai exigenți critici la adresa acestei forme de învățământ, bazată pe ceea ce se tindea a se generaliza încă de pe atunci, și care astăzi este cunoscut și numit generic prin sintagma de învățământ online. Fără vreo altă retorică apreciativă, spun cu toată tăria și responsabilitatea de fost cadru didactic, că această formă de învățământ nu este decât un compromis la ceea ce înseamnă școala și educația, prin funcțiile sale, cu toate efectele negative induse în plan educativ - formativ, care în aceste condiții ale crizei sănătății și a pandemiei, se bazează și realizează pe fondul acestui normativism imperativ, care produce mutații radicale în plan organizațional și relațional, precum și la nivelul gândirii și în sfera relațiilor intraorganizaționale și interpersonale. Însăși școala, dacă o mai putem numi așa, ca instituție, prin aceste mutații, începe să dețină o altă rațiune de a exista, limitându-se doar la transferul informațiilor, în afara unor interacțiuni și a comunicării interafective, unde emoția prin mesajul transmis - ectosemantic -, stimulează participarea mai mult decât informația propriu-zisă, care este cel mult stocată, nu și valorizată în cadrul unor dezbateri la clasă. Cine poate să creadă că prin aceste restricții de ordin normativ poate produce “supereroi”, cum în mod cinic, într-o nefericită exprimare, s-a exprimat Președintele țării, se înșeală amarnic, întrucât eroii, ca să nu spun supereroi, se nasc prin curaj și implicare responsabilă, și nu prin teamă, cum este și această emoție negativă indusă prin acest virus și această pandemie și în acest mediu școlar.

Putem spune că prin mutațiile petrecute cu această pandemie, s-a creat o nouă cultură organizațională, unde locul valorilor și libertăților școlare este preluat de imperativul normativ, astfel că ceea ce face “regula” și ordinea în școală - în planul organizării și a culturii organizaționale școlare -, este norma - restricția și limitarea acțiunii unor drepturi legitime, în favoarea obligațiilor și a unui comportament dirijat și restricționat, cauzat de acest “mit pandemic”, pe care, și față de care, cei mai mulți adoptă atitudini de respingere, creând un univers valoric și normativ propriu, în disonanță cu ceea ce li se impune prin cultura normativă instituțională de tip normativ.

Experiența prin care trece omenirea demonstrează că acest virus, prin efectele induse, se pare că urmează un “scenariu”, înscris în codul său genetic al acestuia, ca atare aceste schimbări produse de acesta, prin intermediul pandemiei, cred că nu sunt nici incidentale și nici arbitrare, ci urmează acest “scenariu” încă necunoscut, ca durată și amploare, ceea ce îngreunează lupta în decriptarea lui. Este ușor de prefigurat ceea ce se dorește și ce rol va avea omul și omenirea în viitor, prin acest scenariu și prin intermediul acestei pandemii. Acum și aici, se poate observa ce este omul, la fel de ușor putând a fi observat și faptul că, dintr-un scop suprem, cum clamau unii activiști ai democrației, omul a devenit un mijloc în vederea împlinirii unor scopuri, fiind tot mai alienat de propria sa esență. În mod evident, la această înstrăinare contribuie și această pandemie, care prin efectele sale va avea un impact nociv în toate domeniile vieții sociale, cu răsfrângere asupra întregii omeniri.

 

Lasă un comentariu