MULT MAI MULT DECÂT NIȘTE SIMPLE FIRIMITURI DE VIAȚĂ

Distribuie pe:

Motto: Dacă nu eram român, fugeam în România!. Chiar și când sunt în Țară, mereu îmi este dor de Țara mea!.

M-am plâns unui bătrân și vrednic pădurar, cândva cantonier și păstrăvar pe streașina Munților Făgăraș, că pădurea românească este tot mai mică și tot mai rară. Și ia citiți ce mi-a spus: “Gazetarule dragă, să știi că de vină sunt chiar copacii pădurilor românești. Ei se fac vinovați că, au votat cu sigla electorală care avea desenat TOPORUL CU TĂIȘUL ÎN SUS. Ei au crezut că, având coada din lemn adevărat românesc, arborii pădurilor vor găsi ocrotitori în acei politicieni, nu dușmani de moarte. Așa cum sunt și cei care au adoptat (chipurile, tacit), în Camera Deputaților Parlamentului României, criminala și antinaționala Legea a Acordării Autonomiei Ținutului Secuiesc, încălcând flagrant prevederile ACTUALEI CONSTITUȚII A STATULUI ROMÂN. Așadar, să ținem bine minte, dimineața zilei de miercuri, 29 aprilie, a anului 2020! Nu de alta, dar am uitat data de 30 August a anului 1940, atunci când, prin Diktatul de la Viena, România a fost obligată să cedeze teritoriul Ardealului de Nord, Ungariei Hortyste. Printr-un adevărat miracol eu am supraviețuit în acele vremuri de tristă amintire, nu și părinții mei, schingiuiți iar apoi spânzurați la Trăznea, iar bunicii din partea mamei la Ip, ambele localități situate în actualul județ Sălaj, din Inima Românească și Fierbinte a Ardealului. Va fi vai și amar de românii din fantomaticul “Ținut Secuiesc”. Nimic mai rău pentru Români! COVID-19 va fi un fleac față de această imensă trădare națională! Iar ea se petrece după 80 de ani, de la acele triste și barbare vremuri!”.

De câte ori aud că a mai murit încă un militar român trimis în țări străine (cu acceptul său și pe bani mulți și valutari), de îndată îmi aduc aminte de vorbele înțelepte ale mamei mele (străbunica, cu cele 4 clase primare ale sale): “Să fi stat la lucrul și la trăitul omenesc și creștinesc din țara lui, nu să umble brambura prin lumea largă!”. Sărmana de ea se referea la românașii noștri ardeleni care plecau la lucru în înstărita Americă. Așa cum făcuse, în feciorie, și viitorul ei soț din Beneștiul văii sibiene a Hârtibaciului. Cuviosul Antonie cel Mare (251-365) era considerat de greci ca Sfânt. Se spune că el ar fi făcut următoarele preziceri ale viitorului-prezent: “Se apropie vremea când oamenii vor înnebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte, se vor năpusti asupra lui, strigându-i că-i nebun, deoarece nu seamănă cu firea și năravurile lor”.

Cel mai mare dar pentru om, după darul Dumnezeiesc al vieții, este libertatea lui. Numai că, din păcate, libertatea fizică a omului poate fi îngrădită sau curmată definitiv, în fel și chip, de însăși răutatea semenilor noștri, precum și de neprevăzutul vieților sau nevieților noastre. Nu, însă, și a noastră libertate lăuntrică. Cea pusă de Dumnezeu în suflet. Pentru că El l-a creat pe Om după chipul și asemănarea Sa. Așadar, să creștem și să dăinuim pe Pământ în libertate și în demnitate. Și mai are Omul-Om încă ceva de mare preț și de aleasă trebuință: MEMORIA. Fără ea, el ar fi un rătăcitor prin propria-i viață. Apoi, mai trebuie spus că în credința creștină a neamului românesc, recunoștința include și pe Dumnezeu, permanentul garant al neuitării. Așa se face că ale noastre aduceri aminte devin sfinte rugăciuni tânguitoare, trimise în Ceruri să cinstească, așa cum se cuvine, ceea ce ar trebui să fie memoria nemuritoare a celor dragi inimilor noastre, între care și cea a neuitării Eroilor Patriei din toate timpurile. Unica moarte a omului pământean transformată în jertfă. Ca urmare, ce ar fi ca, din când în când, la căpătâiul mormintelor odihnei lor veșnice să presărăm flori și să aprindem feștila candelelor cu miresmele rășinei bradului românesc.

Lasă un comentariu