ARTIZANII LOCALI, ÎN CENTRUL ATENȚIEI LA “TÂRGUL DE MANUFACTURĂ ȘI VIN” DE LA SHOPPING CITY TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Între 8-11 octombrie, maeștrii locali își dau întâlnire la “Târgul de Manufactură și Vin” de la Shopping City Târgu-Mureș (galeria centrului comercial). Timp de 4 zile, în intervalul orar 10.00-22.00, vizitatorii sunt invitați să descopere produse unicat, create de manufacturieri locali, degustări de vinuri cu somelieri și să se bucure de activități special pregătite pentru aceștia, în condiții de maximă siguranță. De asemenea, vor avea șansa de a participa la tombola organizată cu această ocazie, în cadrul căreia pot câștiga sticle de vin de la Villa Vinea. Cei prezenți la târg vor putea alege dintr-o ofertă generoasă de ciocolată, bijuterii, teracota, vinuri, cosmetice naturale, genți și curele din piele și decorațiuni, create cu suflet de artizani români. Printre expozanții care vor încânta simțurile vizitatorilor, se numără producătorii de vin locali precum Villa Vinea , care duce mai departe tradițiile viticole ale văii Târnavei Mici, și Cricova, brand care există de aproape 70 de ani pe piața din România. Pasionații de meșteșuguri vor putea vizita standul Teracota Mediaș , de unde pot achiziționa frumoasele cahle pictate de teracotă. La standurile Piele Piele, Iubescus, Damboo Art și Pure HERBet , veți găsi accesorii și genți din piele, bijuterii de argint cu plante naturale, cosmetice naturale și decorațiuni inedite din mușchi și licheni. De asemenea, Creator de Ciocolată va fi prezent la târg cu o selecție variată de dulciuri și ciocolată fără zahăr. Shoppping City Târgu-Mureș a pregătit și o serie de activități dedicate celor care vor trece pragul Târgului, astfel: 9, 10, 11 octombrie, între 18-19.30 - Atelier special de degustare a vinurilor și brânzeturilor, susținut de somelier Villa Vinea. Locurile sunt limitate (10 locuri /atelier), iar cei dornici să participe se pot înscrie în prealabil la Infopoint; 10 și 11 octombrie, între 12-16 - Atelier de pictură pe cahle susținut de Teracota Mediaș. “Târgul de Manufactură și Vin” face parte din seria de inițiative și evenimente organizate de Shopping City Târgu-Mureș și dedicate comunității locale. De la deschiderea din iulie 2020, Shopping City Târgu-Mureș a găzduit mai multe proiecte culturale locale, printre care Campionatul de Improvizație de Teatru - o colaborare cu Teatrul Național Târgu-Mureș - “Compania Liviu Rebreanu”, concerte ale Filarmonicii Târgu-Mureș și piese de teatru pentru copii în colaborare cu Teatrul Ariel.

Lasă un comentariu