Arhivistul Ioan Ranca este dublat de un istoric cu realizări semnificative pentru istoriografia transilvană. În 1986, la Universitatea “Babeș-Bolyai”, și-a susținut, sub îndrumarea istoricului Ștefan Pascu teza de doctorat cu tema “Românii din Secuime și Răscoala lui Horea”. Lucrarea a fost publicată în anul 2000, la Editura Pax Historica, cu o prefață semnată de academicianul Nicolae Edroiu. Lucrările de specialitate evidențiază contribuțiile lui Ioan Ranca la studiul unor importante evenimente din istoria națională. În cei peste 50 de ani dedicați arhivisticii și cercetării istorice (primul articol despre “Răscoala lui Horea în împrejurimile Aiudului”, a părut în ziarul “Înfrățirea” din Aiud, în anul 1957), au fost publicate mai multe lucrări, studii și articole, cu o mare diversitate tematică, dintre care amintim: teza de doctorat despre reverberațiile răscoalei lui Horea între românii din scaunele secuiești, lucrările dedicate unor personalități ilustre ale istoriei naționale și locale precum: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Gheorghe Șincai, Avram Iancu, Vasile Lucaciu, Florin Micaș, Ioan Oros-Rusu, Simion Mândrescu ș.a. Aceeași atenție a fost acordată unor evenimente majore ale istoriei naționale ca, Răscoala lui Horea Cloșca și Crișan, Revoluția de la 1848/1849, Unirea Principatelor Române, mișcarea memorandistă, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, dar și unor teme precum: afirmarea ideii de unitate națională, relațiile și solidaritatea românilor din Ardeal cu cei din Moldova și Țara Românească, iobăgimea transilvană, istoria orașului Tg. Mureș și județului Mureș, circulația cărții bisericești pe Valea Mureșului, o conscripție necunoscută de la 1748 a populației românești din scaunul Giurgeu, Domeniul Lazar din Lăzarea ș.a. De remarcat, activitatea rodnică desfășurată după ieșirea la pensie, reprezentând o adevărată “a doua tinerețe”, perioadă în care au fost materializate proiectele concepute și pregătite în anii cât a slujit arhivele mureșene.
Cercetător cu experiență, Ioan Ranca abordează în lucrările sale probleme referitoare la starea de spirit a populației, la prejudecățile, stereotipiile și clișeele existente în mentalul colectiv, manipularea prin transmiterea unor știri și răspândirea unor zvonuri, rolul liderilor locali - îndeosebi a preoților și a învățătorilor ș.a. Adeptul dialogului pe bază de argumente, și nu a disputei sterile, Ioan Ranca a dat răspunsuri argumentate la multiple probleme ridicate de unii istorici maghiari referitoare la conviețuirea româno-siculică, cu bunele și relele ei, la dinamica populației românești și la “polarizările etnice” consemnate statistic și documentar, în primul rând în antroponimele din conscripții.
Numele arhivistului și istoricului Ioan Ranca va rămâne legat nemijlocit de contribuția sa esențială la cercetarea istoriei românilor din Arcul intracarpatic: “Pentru cercetătorii avizați, dar și pentru o mare parte din publicul larg, arhivistul și istoricul Ioan Ranca este unul din cei mai avizați cunoscători și cercetători ai istoriei românilor din fostele scaune secuiești, sau a “romanității siculice”, așa cum o numea mentorul său de pioasă memorie, savantul clujean I.I. Russu - reprezentând o “secvență ardentă” a istoriei noastre naționale - după opinia academicianului Ștefan Pascu. Dând curs “sugestiilor călduroase” ale eminentului exeget al românității siculice, I.I. Russu, în privința începerii cercetărilor pluridisciplinare în fostele scaune secuiești, Ioan Ranca a asigurat punerea în circuitul public a unei impresionante cantități de informații pertinente, prin apelul la izvoare, la sursele arhivistice, la cercetarea documentelor.
Cercetările pe această temă au început în anii 1965-1966, perioadă în care Ioan Ranca a adunat și sistematizat informații din aproape 500 de așezări din fostele scaune secuiești. După propria-i mărturisire “pentru a curma sterila polemică istorică interbelică, rămasă neîncheiată prin evenimentele de la mijlocul veacului XX, în problema continuității și prezenței necurmate a românilor în scaunele secuiești - Ioan Ranca - scrutează arhivele din țară și din străinătate, adunând un imens material antroponimic și informativ general despre masiva prezență a românilor din scaunele secuiești, în acest spațiu, editând primele două volume, din cele patru proiectate, referitoare la românii din scaunele secuiești în antroponimele din conscripții”. (Ioan Ranca, Românii din scaunele secuiești în antroponimele din conscripții. Scaunul Ciuc, Giurgeu, Cașin. Vol. II 1567-1850, Târgu-Mureș, 1997, coperta 4). Referindu-se la valoarea științifică a acestor volume, academicianul Ștefan Pascu menționa: “Prof. dr. Ioan Ranca nu s-a mulțumit cu ceea ce știa din întâmplare sau cu aproximație, ci așa cum pretinde știința patronată de muza Clio, a asociat suma cunoștințelor anterioare cu cea oferită de o bibliografie bogată, punând la dispoziția cititorului o imagine închegată și coerentă despre o secvență ardentă a românilor din estul Transilvaniei”. (Ioan Ranca, Românii din scaunele secuiești în antroponimele din conscripții. Scaunul Ciuc, Giurgeu, Cașin. Vol. II 1567-1850, Târgu-Mureș, 1997, coperta 4).
Dr. IOAN LĂCĂTUȘU
(Va urma)
