Continuând cercetările distinșilor săi înaintași, David Prodan, Ion I. Russu și Ștefan Pascu, istoricul și arhivistul Ioan Ranca a cercetat cu migală și scrupulozitate, ca nimeni altul, problematica antroponimelor românești din fostele scaune secuiești, în cadrul unui proiect amplu care, în final, se va materializa în patru volume. Cele două volume intitulate “Românii din scaunele secuiești în antroponimele din conscripții”, vol. I, Scaunul Mureș și vol. II, Scaunul Ciuc, Giurgeu, Cașin - apărute până în prezent, sunt lucrări grele și anevoioase, realizate de un singur om”, depunând o adevărată “muncă de sisif”, “migăloase și deloc atractive, ocolite chiar și involuntar de cercetători”. Lucrări de o asemenea factură și complexitate, fiind de regulă elaborate de institute specializate.
În același timp, dr. Ioan Ranca are pregătit pentru tipar volumul Românii din secuime în conscripția din 1820. Lucrarea prezintă o importanță deosebită, prin marele număr de subiecți cu nume indiscutabil românești, prezenți ca factori de producție determinanți în economia feudală în descompunere și criteriu de estimare a proporției prezenței lor în Revoluția de la 1848-1849. Lucrarea va putea constitui sursa principală pentru viitoarele studii teoretice ce vor putea fi redactate cu argumente imbatabile de generațiile de istorici care vin, dar care sunt prea puțin dispuși să se aplece asupra culegerii unei cantități așa de mare de date, operațiune migăloasă ce necesită studierea, ani în șir, în arhive și biblioteci, pentru elaborarea unor asemenea lucrări.
Lucrarea menționată, încorporează rezultatele unei munci de peste patru decenii, constând în parcurgerea manuscriselor scrise în limbile maghiară, latină și germană, a peste 450 de fascicole reprezentând conscripțiile (recensămintele) nominale ale populației aservite (iobagi și jeleri) români, din tot atâtea sate din estul Transilvaniei. Astfel, au fost parcurse câteva mii de file scrise în paleografii diferite, în vederea extragerii antroponimelor de factură românească (redată în grafiile sec. al XVIII-XIX-lea limbilor menționate) sub care au fost înscriși ab illo tempore românii, populația majoritară a Transilvaniei, dar aflați într-o minoritate relativă în această zonă, în comparație
cu etniile recunoscute legal de sursele de drept medievale.
Satisfacția noastră este cu atât mai mare, cu cât, dr. Ioan Ranca se numără printre cei mai apropiați și statornici colaboratori ai Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Centrului Ecleziastic de Documentare “Mitropolit Nicolae Colan” și al Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni. După înființarea instituțiilor muzeale românești laice și eclesiastice, din județele Covasna și Harghita, cu bogata sa experiență și generoasă disponibilitate, cu înțelepciune și echilibru, Ioan Ranca “ne-a fost baci”, monitorizându-ne, sprijinindu-ne, iar când a fost cazul, atenționându-ne și sfătuindu-ne de bine. La rândul nostru, i-am răsplătit prodigioasa sa activitate științifică prin acordarea Premiului I.I. Russu, la prima ediție, din anul 2009.
Ca o recunoaștere a îndelungatei și rodnicei activități desfășurate pe tărâmul arhivisticii și istoriografiei românești a fost inclus
în Enciclopedia Istoriografiei Românești (1978), a fost distins cu Fibula de la Suseni și Diploma de Excelență, acordate de Prefectura județului Mureș (2006), mai multe distincții - diplome de onoare, diplome de excelență, medalii jubiliare - din partea Arhivelor Naționale și a altor instituții și asociații științifice, culturale și civice.
Mesajele primite cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, cât și cele cuprinse în volumul de față, surprind principalele aspecte și dimensiuni ale personalității arhivistului și istoricului Ioan Ranca, iar împreună redau cât mai fidel personalitatea sa, cu luminile și izbânzile dobândite prin muncă asiduă, în vremuri nu întotdeauna favorabile. Sunt puse în evidență: profilul de arhivist, cu multiple însușiri, remarcat ca redutabil profesionist, cu vocație de istoric, devotat Arhivelor Naționale, pe care le-a slujit ca vrednic succesor al marilor înaintași; bun organizator, apropiat de oameni, directorul care a știut să-și antreneze colaboratorii în activități de depistare, preluare, conservare și valorificare a documentelor de importanță istorică și practică; directorul exigent, perseverent, corect, principial, cu putere de muncă și inițiativă, spirit gospodăresc, fire comunicativă, deschisă, cu o pregătire profesională foarte bună, cu experiență în muncă și calificative foarte bune la evaluările anuale; portretul unui director care “avea coloană vertebrală”; care se impunea prin vervă, ținută și mai ales prin argumentația pe care o folosea în susținerea ideilor sale, prin înaltul profesionalism, atât prin intervențiile sale, cât și prin ținuta referatelor și a comunicărilor susținute; conferențiarul care peste tot lăsa o impresie puternică, prin importanța subiectului istoric abordat în comunicările sale și a documentației minuțioase, aproape în exclusivitate bazată pe izvoare; cercetătorul care a fost și este respectat ca o autoritate în domeniu, calitățile cercetătorului: meticulozitatea, răbdarea, exigența, patriotismul, promovarea spiritului național, tinerețea și forța sufletească, rigoarea, consecvența, discernământul, probitatea, prolificitate științifică, loialitatea față de profesie și instituție, demnitate, onestitate, generozitate, echilibru, înțelepciune ș.a.
În persoana lui Ioan Ranca - subliniază cu deplin temei, prof. univ. dr. Corneliu Mihai Lungu,
fost director general al Arhivelor Naționale ale României - “au fost întruchipați, în mod armonios, arhivistul, istoricul, cercetătorul, dar, mai presus de orice: OMUL, care și-a dedicat întreaga viață și activitate, în egală măsură, atât documentelor de arhivă, cât și semenilor săi, pe care a știut să-i aprecieze”.
Dar OMUL Ioan Ranca nu s-ar fi putut împlini profesional fără o familie model, fără contribuția distinsei doamne Ranca, care și-a înțeles soțul și menirea lui, și l-a sprijinit, din punct de vedere moral, peste tot unde a fost nevoie, fără satisfacțiile oferite de cei doi copii ai familiei, care au onorat-o cu frumoase cariere profesionale și nepoți minunați.
Bineînțeles că despre arhivistul, istoricul, cercetătorul, publicistul și despre OMUL implicat în viața cetății, Ioan Ranca, se pot spune încă multe, inclusiv despre eventualele rezerve formulate de unii din foștii săi colegi și colaboratori. Important este că, prin tot ceea ce a făcut și face pe tărâmul istoriografiei și arhivisticii românești, Ioan Ranca și-a înscris numele în galeria marilor personalități arhivistice de la cumpăna dintre secolele XX și XXI, reprezen-tând, pentru generația tânără, întruchiparea modelului ce se cere urmat.
Dr. IOAN LĂCĂTUȘU
(Sfârșit)
