Urmărind campania electorală pentru alegerile parlamentare, poate cea mai lipsită de înțeles din democrație, am avut convingerea că politicienii ne servesc un fel de surogat, cu intenția de a ne amăgi cu promisiuni deșarte.
Mă așteptam să ni se prezinte programe viabile de relansare a economiei, de rezolvat criza din sănătate, învățământ, mai ales din justiție, un domeniu în care, pe lângă faptul că se tergiversează finalizarea proceselor, uneori sentințele sunt în favoarea infractorilor.
Zi de zi, candidații sumedeniilor de partide politice, cu sau fără o doctrină clară, ne-au aburit cu fel de fel de programe și promisiuni, în care nici ei nu cred. La un moment dat am avut impresia că pesediștii sunt mai liberali decât cei din eșichierul de dreapta, că liberalii sunt socialiști. În plus, a dispărut discursul patriotic, spre regretul ardelenilor, care și-au pus speranțe în PUNR și Partidul România Mare. Suntem chemați la vot. Trebuie să mergem la vot, să chibzuim bine pe cine vom alege să propună legi capabile să aducă țara la normalitate.
Mai zilele trecute, un demnitar maghiar a fost la Târgu-Mureș. Zgribulit din cauza frigului, un român târgumureșean, după ce a aflat de ce este atât de multă poliție pe stradă, a început să vorbească singur: ,,Mă, al dracului, ăștia au venit să-și mobilizeze alegătorii..., iar ai noștri ne servesc nechezol! Am râs singur pe marginea trotuarului din fața Primăriei și mi-am adus aminte de nechezolul din tinerețe, servit pe post de cafea. Mai că se potrivește cu oferta politicienilor din ziua de azi.
În regimul trecut, pentru a scăpa țara de datorii, conducătorii au inițiat un program de austeritate, prin exporturi masive de mărfuri românești și reducerea importurilor. De pildă, nu se mai importa cafea, citrice, țigări străine etc. Cafeaua a fost înlocuită cu nechezol. Este adevărat că existau și în perioada aceea descurcăreți care își procurau din magazine speciale sau prin vizite dincolo, în lumea capitalistă, cafea naturală, nescafe, țigări Kent, BT, Marlboro, Dunhill, mărfuri valoroase, prin care noi, muritorii de rând, reușeam să ne rezolvăm unele probleme la medici, avocați, funcționari publici.
Cei cu nechezolul, aveam, în fiecare comună mai răsărită, o cofetărie a cooperației de consum. Păcat că, în democrație, patrimoniul cooperației, inclusiv cofetăriile s-au lichidat.
În satul meu, o localitate renumită pe Târnava Mică, în centru era o cofetărie, unde consumatorii erau copiii de la școală, tineri, dar și persoane în vârstă. Eram elev la Liceul Agricol din Târgu-Mureș și în vacanțe mă întorceam acasă. Vecinul nostru de peste drum, badea Mihai, trecut de 80 de ani, dar se ținea încă bine, a fost prizonier în Italia, în timpul Primului Război Mondial. Acolo s-a pocăit, a devenit penticostal. Îmi făcea o desosebită plăcere să-l ascult povestind despre lagărul din Italia, mai ales că avea obiceiul să mă invite la cofetărie, să bem un cafei, fiindcă așa fac domnii. Ne așezam la o masă și, în timp ce beam cafeiul, bătrânul avea un chef extraordinar de povestit. Într-o dimineață am intrat la cofetărie, a comandat două cafele cu nechezol și, la un moment dat, a atins ceașca cu cotul și s-a vărsat puțină cafea pe masă. M-am grăbit să șterg și, mare mi-a fost surpriza să constat că în ceașca bătrânului era bitter. Vânzătoarea știa șmecheria și îi servea în ceașcă o sută de bitter, iar mie, nechezol. N-am comentat întâmplarea, fiindcă, după ce își consuma porția, bătrânul devenea și mai vorbăreț. Am înțeles că, din considerente religioase, nu avea voie să consume alcool într-un local și profita să mergem împreună la un cafei și la o poveste. Cei care intrau în cofetărie nu-și dădeau seama dacă bătrânul consumă alcool sau nechezol. Să-mi fie cu iertare de comparația ofertei politice cu nechezolul, dar se pare că asta-i realitatea. Important pentru noi, pentru țară, pentru generațiile de mâine, este să mergem la vot.
