Acest concept politologic și sociologic devine operaționalizabil prin unele dimensiuni prin care se exprimă, cum ar fi cele pe care le voi analiza în continuare. Dimensiuni și forme ale culturii politice pe care le-am analizat în cartea de referință, “Paradigmele și mecanismele puterii. Kratologia - o posibilă știință despre putere”, postată online - scribd, nominalizată cu premiul Academiei Române, ceea ce-i conferă legitimitate și autoritate epistemică celor prezentate.
Dimensiunea cognitivă - a cunoașterii: surprinde în conținutul său dimensiunea teoretică și ideologică - doctrinară a culturii politice - vectorul a ști -, alături de strategiile care și prin care se pun în aplicare aceste orientări ideologice și doctrinare ale partidelor politice și implicit a acțiunii civice și politice a cetățenilor, percepuți ca agenți politici, chiar dacă nu sunt înregimentați politic, și care, în mod inerțial, se consideră că nu fac politică, adică sunt apolitici, ceea ce e un nonsens, întrucât nimeni nu poate trăi solitar, în afara sistemului și a politicii. În măsura în care încă unii agenți politici - politicieni confundă stânga politicii cu dreapta, și invers, care în realitate nu mai există, această delimitare fiind doar un pretext de natură manipulativă și imagine (concludenți fiind baronii locali ai PSD și ciuma roșie!) indusă în acest scop, ne putem da seama că nu prea dispun de suficiente cunoștiințe teorretice - doctrinare, astfel că trecerea de la un partid la altul este justificată și motivată de alte interese decât de cele ideologice și comunitare, ceea ce face ca traseismul și trocul politic să devină un fenomen transparent și chiar obișnuit, acestor politicieni fiindu-le comun un tip aparte al culturii, pe care aș denumi-o cultura tranzacțiilor și a trădării. Cred că este inutil să vorbesc despre acest fenomen, el a devenit transparent la nivelul tuturor partidelor, făcând parte din strategia și algoritmul falsei democrații, a ceea ce, în politologie, este desemnat prin conceptul de realpolitik, care nu este altceva decât acea acțiune politică care are în vedere toate posibilitățile concrete. Pe înțelesul tuturor și adaptat politicii postedecembriste, de la noi și nu numai, acest concept corespunde politicii fără morală, chiar dacă scopul pare a fi moral. La noi, scopul acestei realpolitik constă în purificarea vieții politice de toxicitatea psd-istă și de ciuma roșie care, în fond, nu este decât o înlocuire cromatică cu aceleași noxe toxice, cum este privită politica în general!
Cât adevăr și de câtă demagogie politică se regăsesc în acest pretins “ortodoxism politic neoliberal”, promovat în ideologia partidelor de dreapta, vă puteți da seama fiecare, stimați cititori, de aceea nu voi mai insista asupra acestui populism demagogic, care poate deveni la fel de toxic ca și cel al celeilalte fracțiuni politice discriminate. Voi sublinia doar atât că fără o cunoaștere a realității, prin promovarea unei false imagini proiectate în viitor, dar și fără o cunoaștere minimală a dimensiunilor teoretice, legate de ideologia, doctrina, normele și valorile unui partid, acțiunile acestui grup nu pot avea succes, ele putând deveni ostile atât pentru membrii partidului, cât și pentru societate. Experiența postdecembristă este elocventă din acest punct de vedere, mai ales la acele partide care s-au aflat mai mult la putere, cum a fost acel partid atât de discriminat - PSD-ul, aflat în cădere liberă, cu toate încercările reformatoare, a căror lideri foloseau și mai folosesc încă ideologia drept un paravan și nu un reper axiologic doctrinar aplicabil. Fără a adânci această latură a culturii politice, ușor de evaluat, în continuare voi analiza celelalte dimensiuni ale culturii politice, printre care, mai importantă chiar decât prima dimensiune, este cea psihologică, care, după părerea mea, se constituie forța motrice a acțiunilor politice și a politicii, în general, mai ales în lipsa culturii teoretice și a raționalității în acest domeniu privat de cunoaștere.
Dimensiunea afectiv-psihologică. Este acea dimensiune a culturii politice, care de cele mai multe ori este decisivă în jocul politic de la toate nivelele și formele de manifestare ale politicii și politicului. Din perspectivă structural-morfologică, această dimensiune subiectivă vizează ansamblul stărilor și trăirilor agenților politici în acțiunile desfășurate, coroborate cu unele atitudini afective, predispoziții, dispoziții emoționale, pasiuni, sentimente, care apar pe fondul impactului educației și socializării politice asupra politicienilor și cetățenilor în diferite împrejurări, și când se impun asemenea trăiri și atitudini responsabile care nu trebuie să depășească un anumit prag, cum se întâmplă, de regulă, când emoția preia controlul, substituind rațiunea, în defavoarea majorității.
La această dimensiune psihologică mai trebuie evidențiată dimensiunea aptitudinal-vocațională care, așa cum a demonstrat experiența politicii, de-a lungul ultimelor decenii, le-a lipsit și lipsește și în prezent celor mai mulți politicieni. Nu voi ignora să subliniez ceea ce spunea unul dintre cei mai mari sociologi contemporani, Max Weber, și anume că politica este o vocație și o profesie (am parafrazat titlul cărții (“Politica, o vocație și o profesie”), ceea ce într-un limbaj adecvat înseamnă că politica și cel care profesează în acest domeniu este un profesionist cu vocație și nu doar un politician conjunctural și contextual, cum, din păcate, sunt cei mai mulți cei care au ajuns la acest statut responsabil, făcând politică la nivel strict empiric - lăutăresc (fără să cunoască “notele” ce compun o “simfonie” - ideologie, doctrină și strategie politică), suportul motivațional fiind interesul personal și nu al celor pe care îi reprezintă, la orice nivel. Delimitând profesiile vocaționale, cum ar trebui să fie și cele din domeniul politicului și politicii, de cele conjuncturale și/sau carieriste (a nu se confunda cariera profesională cu carierismul!), înseamnă că această ocupație vremelnică, cum este încă în prezent, ar trebui să devină o adevărată profesie, care presupune o pregătire axată pe competențe și capacități, pe lângă ceea ce presupune vocația și aptitudinea în domeniul în care se desfășoară activitatea din acest domeniu decizional, cu impact asupra întregii societăți.
(Va urma)
