GUVERNUL VA APROBA MODIFICAREA ANEXEI 3 LA HOTĂRÂREA PRIVIND PRELUNGIREA STĂRII DE ALERTĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Distribuie pe:

Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi modificarea Anexei 3 la HG 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 15 septembrie, în acord cu propunerile adoptate prin Hotărârea 47 aprobată luni în Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

“Domnule prim-ministru, vă solicit includerea pe agenda de lucru a ședinței Guvernului a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Anexei 3 la HG 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, în cadrul ședinței de guvern.

Proiectul de hotărâre, propus spre aprobare în Guvern, vine urmare a unei decizii a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, adoptată luni, prin care s-au adoptat restricții suplimentare, din cauza evoluției cazurilor de COVID-19 din ultima perioadă.

Astfel, prin Hotărârea 47/2020 a CNSU a fost aprobată lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 7 octombrie, prevăzută în anexa la hotărâre.

S-a aprobat de asemenea că organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.

O altă prevedere a hotărârii CNSU stabilește posibilitatea depunerii jurământului la distanță de către cei aleși la scrutinul din 27 septembrie și care sunt în carantină sau izolare.

 

GRINDEANU: GUVERNAREA PNL A ADUS AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ LA SAPĂ DE LEMN”

Guvernarea PNL a adus agricultura românească la `sapă de lemn', a afirmat, joi, prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, care a prezentat un prim draft al programului de guvernare al partidului pentru perioada 2021 - 2024 pentru domeniul agroalimentar.

“La preluarea guvernării, în 2016, bugetul agriculturii era de 9 miliarde de lei. (...) Guvernarea PNL a adus agricultura românească la sapă de lemn. Plățile au fost făcute cu întârziere, despăgubirile pentru secetă sunt insuficiente. (...) Din cele peste 100 de programe finanțate în guvernarea PSD, jumătate, mă refer la sectorul agricol, nu mai funcționează în acest moment, pentru că actuala guvernare fie le-a oprit sau le-a subfinanțat. Rezultatul este unul dezastruos pentru agricultura românească. Sub actuala guvernare, România a ajuns la un deficit comercial de peste 1 miliard de euro în acest domeniu, în primul semestru al 2020, asta în condițiile în care țara noastră are un potențial alimentar care poate asigura hrana pentru o populație aproape dublă față de cea de față, adică undeva 40 de milioane de locuitori”, a susținut Grindeanu, într-o conferință de presă, la sediul PSD.

El a pledat pentru continuarea programelor “bune” implementate în perioada 2017 - 2019 privind irigațiile, utilajele agricole, constituirea de ferme comerciale puternice. “Este necesară o rețea de depozite de colectare, prelucrare și desfacere astfel încât produsele românești să ajungă în marile orașe”, a adăugat Grindeanu.

Programul PSD este structurat pe trei principii “clare”, piloni asupra cărora deja a căzut de acord cu reprezentanții sectorului agroalimentar, a precizat fostul premier.

Primul pilon se referă la “o finanțare justă și eficientă”, al doilea este legat de securitatea alimentară, care implică susținerea producției autohtone, iar cel de-al treilea pilon vizează durabilitatea activităților agricole.

“Avem un plan de guvernare bine structurat pe care îl construim cu sprijinul celor cărora se adresează măsurile pe care le vom implementa”, a spus Sorin Grindeanu.

Totodată, programul PSD pentru sectorul agroalimentar are ca obiectiv siguranța și dezvoltarea locurilor de muncă.

Prezent la conferința de presă, Daniel Botănoiu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a precizat că PSD a stabilit, cu mult timp înainte, un calendar de discuții cu reprezentanții din domeniu, astfel încât să se ajungă la un program coerent, cu măsuri realiste.

“Avem un țel comun (...) de a ne asigura acea independență alimentară pornind de la acele investiții pe care le realizăm la nivel local, astfel încât să asigurăm necesarul de hrană și securitate pentru comunele, orașele, municipiile noastre și, după aceea, piața locală”, a afirmat Botănoiu.

 

Lasă un comentariu