DISCURS SINCER AL LUI MIREL RĂDOI: “O UMILINȚĂ! MI-E RUȘINE, ÎMI CER SCUZE! MĂ GÂNDESC DOAR SĂ LIMITĂM SCORUL CU AUSTRIA”

Distribuie pe:

Mirel Rădoi (39 de ani) a venit extrem de supărat la flash-interviul de după înfrângerea usturătoare cu Norvegia (0-4). Selecționerul naționalei a spus că toată țara a trăit o umilință și și-a cerut scuze în direct la TV, apoi a vorbit despre faptul că n-are mari speranțe pentru următorul meci, cu Austria, având în vedere jocul prestat de tricolori, despre care consideră că nu s-au refăcut sută la sută după ce au pierdut cu Islanda. Rădoi a fost extrem de sincer și a spus că se gândește doar la cum să facă pentru ca România să nu piardă la scor la fel de mare contra Austriei, pe care tricolorii i-au învins în tur (3-2). Antrenorul a spus că România a arătat ca și cum ar fi o echipă de juniori, dar și că își asumă întreaga responsabilitate pentru rezultat. Rădoi n-a dat vina pe jucătorii săi. România a pierdut cu Norvegia, 0-4 în deplasare, după ce Erling Haaland a reușit un hat-trick, iar Alexander Sorloth a marcat și el un gol.

“Nu știu ce aș mai putea spune... Mi-e rușine de rușinea voastră. Sunt multe de spus, dar o să încerc să mă rezum. E clar că atunci când joci de această manieră nu poți avea pretenții de la o asemenea partidă. Mi-e straniu... Cum o echipă care a jucat 120 de minute, a făcut doar trei schimbări în primul 11, noi care am jucat doar 90, nu am putut fi mai proaspeți. Nu pot remarca nimic, nici atitudine, nici reacție. Nu o să mă iau de jucători, în continuare ne asumăm responsabilitatea. Vorbim de o umilință. Nu neapărat atitudinea, cât jocul pe care voiam să-l prestăm. Să facem presing, să recuperăm mingea. Putem spune că n-a existat mare diferență între echipa cu Islanda și cea din această seară. Nu știu ce scuze am putea să mai găsim. Am văzut diferențele, fizic, tactic, tehnic, psihologic. Dacă, oricum, rezultate nu avem, probabil că cineva va trebui să-și asume această schimbare de generație. Sincer, la ce gânduri mă trec acum, mă gândesc doar la o limitare de scor. Să nu pățim și cu Austria ce am pățit în această seară. M-ați rugat să fiu sincer, am fost. În momentul de față, la asta mă gândesc. Din punct de vedere mental, odată cu necalificarea, am eșuat. Noi ca și staff n-am reușit să-i remontăm pe jucători. Am câștigat în Austria, dar la modul în care am jucat în această seară... Sincer, în momentul de față, nu am foarte mari speranțe pentru meciul cu Austria. Problema noastră nu este a adversarului, situația stă altfel, felul cum ne prezentăm noi. Aici e cea mai mare problemă, pierdere, după cele două partide. Astăzi, chiar am arătat a fi juniori sau echipa a doua a Norvegiei. Cred că schimbarea nu trebuia să mi-o arate mie, ci colegilor. Îmi cer scuze dumneavoastră, o țară întreagă a suferit o umilință în această seară. Este posibil să fie și ăsta unul dintre motivele pentru care am pierdut. Am încercat să venim cu ceea ce noi gândim, ce a funcționat la naționala de tineret. Cineva trebuia să-și asume și lucrurile astea, cât și implementarea jucătorilor de la tineret la echipa mare. Eu cred că băieții au arătat-o în primele două meciuri. Noi, dacă vom fi în continuare aici, vom încerca să jucăm în continuare la fel”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.

 

ȘI TOTUȘI NU NE-A ZDROBIT ORICINE!

România a suferit o înfrângere rușinoasă în fața Norvegiei, în Liga Națiunilor, scor 4-0, pe terenul nordicilor. Oricât de dureros ar fi adevărul, până și cifrele ne arată diferențele uriașe dintre cele două loturi. Cotele de piață de pe Transfermarkt confirmă, într-o oarecare măsură, rezultatul care a șocat mulți suporteri ai României. Site-ul de specialitate menționat anterior evaluează lotul Norvegiei la 237.40 milioane de euro. Toți fotbaliștii pe care s-a bazat Mirel Rădoi pentru duelul de duminică sunt estimați la doar 56.65 de milioane de euro. Doar Erling Haaland (20 de ani), vedeta Borussiei Dortmund, este evaluat la 80 de milioane de euro. Pentru Martin Ödegaard (21 de ani), mijlocașul lui Real Madrid, prețul aproximat de Transfermarkt este de 45 de milioane de euro. Alexander Sörloth (24 de ani), al treilea cel mai valoros norvegian, joacă la RB Lepzig și este cotat la 20 de milioane de euro. România, sub țări precum Albania, Congo sau Gabon. Răzvan Marin (24 de ani, Cagliari, 8 milioane de euro), Alexandru Mitriță (25 de ani, Al-Ahli Jeddah, 5.5 milioane de euro) și Alexandru Cicâldău (23 de ani, 5 milioane de euro, Universitatea Craiova) sunt fotbaliștii României, dintre cei pe care s-a bazat Mirel Rădoi în meciul cu Norvegia, care se bucură de cea mai mare apreciere din partea cunoscutului site de specialitate în eva-luarea fotbaliștilor. Desigur, Transfermarkt nu este un izvor al adevărului absolut, însă reprezintă o sursă cu un grad incontestabil de relevanță până într-un anumit punct.

 

PRESA NORVEGIANĂ A RĂSUCIT CUȚITUL ÎN RANĂ...

Presa norvegiană sărbătorește victoria categorică în fața României. Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecționata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Națiunilor. Cei de la VG.no ne înfig cuțitul în rană: “Combinații minunate, fotbalul este atât de simplu uneori. Asistăm la un fotbal de petrecere! Suntem complet superiori românilor, iar meciul este atât de distractiv!”. Sursa citată a completat după ce scorul a devenit 3-0: “Jucătorii de la Real Madrid și Borussia Dortmund combină pentru 3-0 pe Ulevaal. Vedeți, băieți! Când vreți, totul e mult mai simplu”. Jurnalistul Bernt Hulsker subliniază și el: “Avem un atacant în care putem avea încredere deplină în orice moment. Super atacant! Este uimitor! Fotbal de nivel european, iar Braut Haaland este un fotbalist de clasă mondială” a explicat acesta în studioul dedicat transmisiei meciului. România a pierdut clar în Norvegia, scor 4-0. Elevii lui Mirel Rădoi au fost distruși de Erling Braut Haaland care a marcat trei dintre cele patru goluri. Alexander Sorloth a înscris și el.

 

CONCLUZIA LUI CORNEL DINU DUPĂ 0-4 CU NORVEGIA: E TRAGIC! SUNTEM CU O LUNGIME DE CRAMPON MAI SUS DECÂT ANDORRA ȘI LUXEMBURG!”

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecționata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Națiunilor. Naționala României a fost învinsă cu 4-0 în Norvegia, după ce Erling Haaland a reușit un hat-trick, iar Alexander Sorloth a marcat și el. E a doua înfrângere la rând pentru tricolorii lui Mirel Rădoi, după cea din Islanda (1-2). Cornel Dinu a reacționat imediat după meci, la Telekom Sport: “E tragic. În mod normal, situația e dramatică în fotbalul nostru. Un meci școală, în care nici nu a fost nevoie să forțeze mai mult, pentru că, raportul ocaziilor în prima repriză este dramatic, 5-0 pentru norvegieni, iar în repriza a doua este un 11, adică un 6, în total 11”, a mărturisit fostul mare jucător român și fost selecționer al primei reprezentative. “N-am contat, diferență totală de educație, de mentalitate, de realism de joc și, bineînțeles, fizică și comportamentală, în fața unei Norvegii care are jucători buni, care evoluează în străinătate. Noi suntem în cădere foarte mare, nimic nu e întâmplător”, a mai adăugat Cornel Dinu. Fostul mare antrenor și jucător român a tras un semnal clar de alarmă în privința nivelului la care a ajuns naționala României: “Norvegia este incontestabil o echipă de categoria a doua a fotbalului euopean. Noi suntem spre Luxemburg, Andorra, cam pe acolo suntem, puțin cu o lungime de crampon poate mai sus. Cred că am avea probleme la ora actuală, din ce mă uitam și eu pe la televizor zilele trecute, și dacă am juca cu Luxemburg, Andorra, Macedonia nu mai spun, că am avea probleme mari. La golul 4 al lui Haaland, când e ceva aproape dramatic. Preia în fața a 4 jucători de-ai noștri, care nu se pot ține după el, și cu un șut de la piciorul stâng, adică într-o formă de defensivă de-a v-ați ascunselea al întregului ax central al defensivei noastre, și marchează golul al patrulea”, a mai spus Cornel Dinu.

 

AUSTRIA A ÎNVINS LA LIMITĂ IRLANDA DE NORD!

Reprezentativa Austriei a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, selecționata Irlandei de Nord, într-un meci din etapa a treia a primei grupe din Liga B a Ligii Națiunilor. Golul a fost marcat de Gregoritsch, în minutul 42. Tot duminică, România a fost învinsă, în deplasare, de Norvegia, scor

4-0. România, care era lider după două etape, a coborât pe locul trei în clasament, având patru puncte. Pe primele două poziții se află Austria și Norvegia, cu câte șase puncte. Ultimul loc este ocupat de Irlanda de Nord, care are un punct. În etapa a patra, miercuri, echipa României va întâlni pe teren propriu (la Ploiești) Austria, iar Norvegia va juca acasă împotriva Irlandei de Nord. Ambele meciuri sunt programate la ora 21.45.

 

NU ASTA ESTE FAȚA ECHIPEI NAȚIONALE”

Ianis Hagi, jucătorul lui Rangers, a părut plin de speranță după înfrângerea, 0-4, împotriva Norvegiei. Hagi junior este de părere că România se poate redresa și crede în continuare că naționala are jucători de calitate. “Este un rezultat la care nu ne-am așteptat. Dezamăgirea este mare, dar simt că nu asta este fața echipei naționale. Am prins, din nou, o zi mai puțin bună. Suntem jucători de echipă națională. Analizele vor fi dureroase, dar trebuie să câștigăm cu Austria. Supărarea este mare. La supărare, nu vreau să zic vreo prostie. Înfrângerea aceasta ne va face mai buni. Trebuie să producem rezultate pentru țară. Sperăm ca la eventuale meciuri să jucăm colectiv. Avem jucători de calitate, care pot să facă diferența”, a declarat Ianis Hagi. Ianis Hagi a fost titular în meciul cu Norvegia și a fost schimbat în minutul 63, cu Alexandru Mitriță.

Lasă un comentariu