ACASĂ LA VETERANII DE RĂZBOI

Distribuie pe:

Continuându-și activitățile desfășurate în cadrul proiectului “Recunoștință veteranilor mureșeni”, filiala județeană Mureș a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, împreună cu reprezentanții comandantului Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, au poposit, de această dată, la 2 veterani de război care au împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani, în zilele de 3 și respectiv 5 octombrie 2020.

Primul vizitat în 3 octombrie 2020, în orașul Târnăveni, a fost veteranul de război Zosim SOLOMON. Cu toate că fusese înștiințat că va fi vizitat, nerăbdarea momentului întâlnirii a fost deosebită, din partea ambelor părți.

Așa cum ne-a mărturisit familia sa, s-a trezit dis de dimineață, s-a îmbrăcat frumos și a ieșit la o scurtă plimbare pe stradă. Era deci nerăbdător. În momentul sosirii noastre, privirea îi era îndreptată permanent către poartă.

Ne-a primit cu multă bucurie, așa cum reiese și din fotografia alăturată.

Vetranul de război Solomon Zosim s-a născut în data de 3 octombrie 1920, în localitatea Cuștelnic, aflată lângă orașul Târnăveni.

Ca militar, a fost încorporat în 20 februarie 1942. Este trimis pe front în data de 15 septembrie, a aceluiași an, pe frontul de Est, în Regimentul 51 Transmisiuni, în calitate de radiotelegrafist.

Marea unitate pe care Regimentul 51 Transmisiuni o deservea, a fost introdusă în luptă la Est de Nistru, începând cu data de 15 septembrie 1942. În condițiile de toamnă și început de iarnă, Marea Unitate din care făcea parte a înaintat prin lupte grele spre Stalingrad, apropiindu-se de acest oraș până la 80 de km, în 20 februarie 1943. De menționat că unitatea sa nu a intrat în încercuirea de la Stalingrad și, începând cu 20 februarie 1943, a început retragerea.

Refacerea Regimentului 51 Transmisiuni s-a făcut în zona orașului Galați.

Menționez că numai pe frontul de Est veteranul nostru, Zosim SOLOMON, a luptat 158 de zile. Multe îi sunt amintirile de pe frontul de Est, pe care parte dintre ele a ținut să ni le împărtășească.

După refacere și reorganizare, începând cu data de 12 octombrie 1944, Marea Unitate a fost introdusă în luptă pentru eliberarea Ardealului, parte din el cedat prin odiosul Diktat de la Viena. A urmat traseul de luptă, pentru eliberarea Ardealului și apoi pe teritoriul Ungariei și Cehoslovaciei, ajungând până în orașul Banska Bistrica, unde află că Războiul în Europa a încetat. A mai luptat deci încă 212 zile, în perioada 12 octombrie 1944 - 12 mai 1945, pe frontul de Vest.

După o scurtă perioadă de odihnă și refacere, așa cum ne-a mărturisit domnul Zosim, a început repatrierea. Fiecare unitate, cum a putut: cu căruțe, cu autovehicule, pe jos sau cu trenul, întrucât majoritatea mijloacelor de transport erau rechiziționate de Armata Roșie, pentru evacuarea propriilor trupe și a bunurilor ce le dețineau.

Ajuns acasă, bucuria revederii cu cei dragi a fost completată de căsătoria cu doamna Elisabeta, alături de care a avut o viață frumoasă și fericită și care i-a dăruit și o fetiță, în persoana doamnei Angela, care acum se îngrijește de viața și sănătatea domnului Solomon Zosim.

Au ținut să-i fie alături, la acest important eveniment aniversar, din partea Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, locotenent-colonelul Sergiu-Petru Colceriu și maiorul Alexandru Ivanof. Din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război, generalul-maior (rtr.) Gheorghe POPA a fost însoțit de colonelul (rtr.) Sever POPOVICI, colonelul Ionel COSTIN, maiorul (rtr.) Mircea MIHĂLȚAN și plutonierul adjutant (rtr.) Ghorghe STOICA.

Cadourile simbolice înmânate din partea Asociației Veteranilor de Război și a comandantului garnizoanei Târgu-Mureș au fost primite cu multă bucurie, fiind un înalt semn de respect și prețuire pentru activitatea și jertfa în slujba României, oferite, fără pretenții materiale, de veteranii de război.

Cel de-al doilea veteran de război sărbătorit a fost dl Alexandru ORBAN. S-a născut în Târgu-Mureș, la 5 octombrie 1920. Starea de sănătate a veteranului nostru de război este puțin mai precară, motiv pentru care am reținut mai puțin din acțiunile pe care le-a avut în cei 7 ani de concentrare și război, pe care a fost obligat să le îndure în Regimentul 23 Grăniceri.

Dacă domnul Zosim SOLOMON mărturisea că nu-l doare nimic și se simte bine, că poate umbla cu ajutorul unui mijloc de sprijin, nu același lucru l-am aflat de la domnul Alexandru ORBAN. Este însă mulțumit că nu a fost părăsit și este bine îngrijit de fiica sa și de familia nepoatei sale. Ne-a povestit că are multe cunoștințe în Târgu-Mureș, întrucât a fost șofer pe autobuz, după înapoierea din război.

O desoebită bucurie am remarcat din partea ambilor verterani de război, cât și a familiilor acestora, față de gestul deosebit al ministrului apărării naționale, domnul general Nicolae-Ionel Ciucă, care le-a trimis câte o scrisoare de felicitare cu ocazia zilei de naștere, în special că aceasta a coincis și cu aniversarea 100.

Familia Orban, având un nepot al veteranului în S.U.A., i-a trimis conținutul scrisorii și acestuia. Aprecierea și bucuria a fost deosebită față de gestul ministrului apărării naționale.

Cu ocazia împlinirii celor 100 de ani din viață, de către cei 2 veterani de război sărbătoriți, ANVR, în numele tuturor veteranilor ce mai sunt în viață în județul Mureș, le dorește multă sănătate și încă mulți ani înainte.

General-maior (retragere) GHEORGHE POPA

Președintele Filialei Județene Mureș a Asociației Naționale a Veteranilor de Război

Locotenent-colonel SERGIU-PETRU COLCERIU

Foto: maior ALEXANDRU IVANOF,

plt.adj. SORIN ARCHIUDEAN

și plutonier adjutant (rtr.) GHEORGHE STOICA

 

 

GALERIE FOTO: 

https://www.cuvantul-liber.ro//uploads/pdf/VETERANIOCT2020.pdf

 

 

 

Lasă un comentariu