Motto: “Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandela)
Campania “Școala mea 2020” ne-a invitat să transmitem pe o adresă de e-mail (redacția@scoalaromanesca.ro) articole despre școlile în care predăm. Se dorește să se arate cum e de fapt școala românească.
Se mai spune că în materialele trimise să abordăm teme despre condițiile oferite de școală elevilor/profesorilor, cum s-au format/perfecționat cadrele didactice pentru a învăța să folosească noile tehnologii, cu ce plătim etc.
Desigur, subiectele sunt mult mai multe.
Pentru că reprezint un sindicat cu aproape 4.000 de membri, pot afirma că fiecare cadru didactic, învățător sau profesor este devotat să apere sănătatea copiilor. Profesorii apără atât sănătatea fizică, cât și sănătatea sufletului lor.
Primesc multe gânduri ale colegilor mei, dintre care mulți nu dorm noaptea și se gândesc cum să treacă cu bine de această perioadă, prin tot ce fac. Cum să-i implice mai mult pe părinți, să conștientizăm toți că avem o toamnă și un viitor greu, să strângem rândurile. Nu doresc să intre nici copiii, nici lucrătorii din sistem Sănătoși și să iasă Bolnavi.
Prin spusele colegilor mei, aduc câteva gânduri care pot fi parte a campaniei “Școala mea 2020”.
“Suntem categoria socio-profesională cea mai expusă. Unora li se pare exagerat. Știm cu toții, foarte bine, că în spital medicii sunt în prima linie, dar acolo poți intra în contact cu persoane care sunt suspecte de COVID și ești pregătit corespunzător. În școli, intri în contact cu milioane de copii care sunt asimptomatici și vei vedea dacă este sau nu este COVID, doar în momentul în care l-ai contactat. Mijloacele de protecție depind în mare măsură de ceea ce fac autoritățile locale și de modul în care depind de achizițiile făcute prin Ministerul Educației. Este clar că numărul de profesori infectați va crește”, susține Marius Nistor, președintele Federației “Spiru Haret”.
Colegii mureșeni vin să-și exprime gândurile, părerile, nevoile, nemulțumirile.
Scriu spusele unor colegi și cu gândul că “Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandela):
“Personal, nu îmi trebuie niciun leu în plus, doar siguranța sănătății mele. De noi, și suntem o grămadă, depind oameni în vârstă, părinți, bunici de care ne îngrijim. Din cauza lipsei de testare, nu știi cine e sau cine nu e infectat. Asta ne pune capac. Mă tem să merg la tata, pentru că nu știu ce duc. Așa suntem foarte mulți. Își bat joc de noi. Eu nu doresc să devin erou, vreau să îmi fac meseria, dar nu cu stresul în gât și în creier. Vorbești și în clasă, strigi ca să te audă și cel de acasă, aer nu ai, de respirat abia poți.”
“Presiune pe guvern, să ne lase să intrăm online și să rămână doar acolo unde e chiar nevoie în sala de clasă. Altfel murim pe rând.”
,,Asta, așa, nu e școală. Stresul e atât de mare că și cei mai cerebrali dintre noi ajung să nu mai poată face treaba.”
“Primăria, Prefectura, Consiliul Local, Consilul Județean, Filarmonica, Teatrul sunt pline de cazuri. Au copii peste tot. Noi aflăm abia după ce se îmbolnăvesc.”
“Se discută despre plata unor stimulente. Îmi vine să râd. Ei nu sunt în stare să ne asigure nici măcar măștile necesare zilnic, stăm și 8 ore cu o mască, pentru a ajunge la toată lumea, nu se fac testări gratuite în unități nici măcar persoanelor care au simptome. Le facem pe banii noștri.”
“Nu au dat majorarea mică din septembrie, pe Legea 153 a salarizării bugetarilor, plata pe Legea 85, și să credem în sumele propuse???”
“Mare dreptate aveți, doamna Rezi Maria! Numai noi știm cum mergem cu sufletul strâns la grădiniță, unde copilașii nu poartă mască (nici nu am pretenția), dar, exact așa cum bine ați punctat, oricare poate să fie purtător asimptomatic. Și cum să stai departe de ei? Au nevoie de socializare, de tandrețe, de căldură, de ajutor....”
“Cui îi pasă, am fost azi la spital, am stat de la 10 la 13, trei ore am așteptat. E o nebunie și în spitale, plătim sănătate, mă plimb cu copilul prin spital, cu tableta după mine, de la 13-14 aveam oră, stăm în colț, să aștept pe cineva, ținând ora. Merg lunar la medicul de familie după rețeta mamei, mi se dă la geam, nu consultă pe nimeni. Eu stau zilnic cu zeci de copii, față în față, cu 5 minute pauză, că nici respirația nu îmi revine, cu legi stricte să nu mă intersectez cu niciun coleg”.
“Dacă lucrez on-line, mă chinui un pic, lucrez mai mult cu ce condiții am și au elevii, dar nu sunt în pericol nici elevii, nici noi și nici părinții sau apropiații noștri. Avem părinți bolnavi, nu vine fiul, fiica la școală, dar clasa, dar profesorii?”
“Se îmbolnăvește un elev, nu vine clasa, dar profesorii care predau la clasa respectivă continuă munca, oare nu transmit numai cunoștințe ale materiei predate?
Se îmbolnăvește un profesor, care are ore la 5, 6 sau 18 clase, nu vin elevii, dar profesorii - colegi, personal auxiliar nedidactic mergem la școală?
Riscăm să se îmbolnăvească mai ales adulții din școli și oare ce va fi atunci cu școala?”
“Au dat 500 de posturi, la nevoile mari de mii, au mai completat vreo 750 de posturi acum, reușesc să le împartă?
Zilnic crește numărul de îmbolnăviri. Încep apropiați de-ai noștri să se îmbolnăvească și realizăm mai bine câtă neputință este în jur. Noi, toți, avem probleme, facem tot ce putem, așteptăm soluții clare, corecte, transparente, practice, de la cei care au această datorie.”
Desigur că sunt multe altele de spus, chiar și despre activitatea sindicală. Invit colegii să aibă mai multă încredere, mai multă putere, să-și descarce sufletul, le prinde bine și lor, și nouă, celor din jur.
Vin să repet că “Uniți suntem mai puternici!” și că:
“Prezentul - prezentul este, la urma urmei, singura certitudine” (Dinah M. Craik), să ne folosim sănătoși de el.
