HRISTINA DOROFTEI ȘI RADU ȚUCULESCU SUNT URMĂTORII “SCRIITORI LA ȘCOALĂ”

Distribuie pe:

După două ediții și 15 autori români și maghiari invitați în licee din Târgu-Mureș, proiectul “Scriitori la școală”, derulat de Asociația Podium, sfidează vremurile tulburi pe care le trăim și revine în această toamnă cu o ediție adaptată la contextul actual, dar alimentată de încrederea pe care ne-o dă la rândul ei literatura, că orice obstacol poate fi depășit prin solidaritate, comunicare și dorință de a face bine.

Proiectul “Scriitori la școală 2020” îi va avea invitați în perioada septembrie-octombrie pe scriitorii György Dragomán, Szabó T. Anna, Hristina Doroftei, Radu Țuculescu, Szabó Róbert Csaba, Márton Evelin, Ioana Nicolaie și Radu Vancu. Aceștia vor ține ore de literatură română și maghiară contemporană, pentru elevi de la Liceul Teoretic “Bolyai Farkas”, Liceul Vocațional de Arte din Târgu Mureș, Colegiul Pedagogic “Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”. La fel ca și până acum, scriitorii vor avea libertate absolută în modul de desfășurare a orelor, iar caracterul informal și prietenos al abordării va apropia elevii de literatura autohtonă contemporană care, în mare măsură, e complet absentă din programa școlară. Elevii vor avea șansa de a cunoaște latura umană a scriitorilor, povestea autentică a aventurii scriitoricești și vor avea ocazia de a adresa întrebări direct la sursă. Din cauza contextului epidemiologic restrictiv, întâlnirile vor avea loc de această dată online, dar entuziasmul invitaților și încrederea pe care o avem în capacitatea acestora de a stabili conexiuni cu elevii vor suplini acest neajuns pasager.

După ce ediția din acest an a proiectului “Scriitori la școală” a fost inaugurată de György Dragomán și Szabó T. Anna, care au susținut ore atât la licee din Târgu-Mureș, cât și din Oradea, următorii autori invitați vor fi poeta Hristina Doroftei și prozatorul și dramaturgul Radu Țuculescu. Hristina Doroftei se va întâlni online cu elevi ai Colegiului Pedagogic “Mihai Eminescu”, grație doamnelor profesoare Daniela Matache, Beatrice Standavid și Raluca Pop Matei, iar Radu Țuculescu va “vizita” elevi ai Liceului Tehnologic “Gheorghe Șincai”, cu sprijinul doamnelor profesoare Cristina Timar și Diana Cârnațiu.

În total, în cadrul primelor două ediții ale proiectului “Scriitori la școală”, elevii târgumureșeni au avut ocazia să cunoască și să discute cu 15 autori și autoare: Székely Csaba, Alina Nelega, Medeea Iancu, Attila Bartis, Crista Bilciu, Demény Péter, Gabriela Feceoru, Elise Wilk, Vida Gábor, Kali Ágnes, Tudor Ganea, Alex Văsieș, Láng Orsolya, Marin Mălaicu-Hondrari și László Noémi.

Până în prezent, au beneficiat de proiectul inițiat și derulat de Asociația Podium aproximativ 1.000 de elevi și 24 de cadre didactice din 7 licee târgumureșene.

Proiectul “Scriitori la școală” este cofinanțat de Primăria Târgu-Mureș și beneficiază de sprijinul instituțional al Inspectoratului Școlar Județean Mureș.

 

 

Lasă un comentariu