Se vântură ideea unui proiect de țară. Chiar ar fi necesar, din moment ce avem o țară și nu știm ce vrem să facem cu dânsa. Nici trecutul nu ne mai e reazem; nu mai suntem “ce-am fost”. Unele amăgiri au fost turnate în cuvinte grandilocvente, care sună din coadă, dar nu spun nimic concret. S-a ajuns ca, manipulat și îndoctrinat, românul să nu mai priceapă nimic; cei rămași cu capul pe umeri, știu, eventual, ce nu vor, nu și ce vor. Vorbe deșarte, sloganuri electorale fără acoperire, o Românie educată sau reeducată, (ne)îmblânzită de “binefăcători” din Vestul Civilizat, la remorca unor interese ce nu au nimic comun cu “Icoana Maicii Domnului”. Înșeuată, călărită fără milă, deșelată. Prăduită, umilită. Și cu banii luați...
Câștigă teren, în minți mercenare, idei netrebnice, secesioniste. “Pohta”numită “Ținut secuiesc” pare să se mai fi potolit. Sau a luat pauză de masă. Fapt normal, constatând realitatea că secuii nu mai există. Stoc epuizat, înghițit de așa-zișii frați maghiari. Proiect nefezabil. Cui să-i faci ținut secuiesc?! E ca și cum ai croi un veșmânt pentru un mort de mult... împământenit în ținut sau în ținută adecvată. În schimb, ca să nu dormim liniștiți, chiar dacă la închiderea ediției în crucea nopții, după un thriller care scoală și morții sau un divertisment cu vampiri și alte sperietori, crainicul ne urează, cinic, “o noapte liniștită”, se visează “proiectul” țării transilvane. Pe scurt: UE se va prăbuși, ca orice imperiu eterogen. Prin exitul actualelor țări componente, din “cenușa imperiului” se vor ivi alte țări și țărișoare, dezmembrând Spania, Italia și... România. Praf și pulbere se va alege de acestea. Vor apărea mini-țări, printre care și “Republica Transilvania”. Agenții destrămării au apărut mai de mult. De la “proiectul Valev”, rus sovietic ce visa visul țarilor albi sau roșii de a spulbera România, unită într-un “țarat” sau cnezat slav, bulgaro-român, la obscurul gazetăraș Sabin Gherman, drumul nu-i tocmai lung pentru o idee otrăvită. Nu puțini demenți sau cozi de topor au devenit, ca niște covizi de neoprit, purtătorii și mercenarii acestor idei. Conjugarea verbului “a demola” le este mai accesibilă decât verbul construcției. Unii chiar au reușit să facă prozelitism, coagulând cohorte de adepți sau chibiți. Culmea e că au și “apă la moară”, contrapunând politicii dâmbovițene “miticiste” consecvența și așa-zisa moralitate a politicianului ardelean. Evident, cel din vremuri trecute de glorie, nu bocii sau bo-bocii contemporani.
Conex destrămării UE, nu este lăsat să doarmă nici ucigașul în masă Adolf Hitler. Iar neamțul știe să persevereze. Nu i-a ieșit “al treilea Reich”, nu se exclude al patrulea. Mai tragi o dată! “Ai reușit, continuă. N-ai reușit, continuă!”, îndemn tot un nordic, dar bine intenționat, nemuritorul Nansen. Goana globalizării Europei ar putea avea și asemenea puncte finale. Totul e să știi ce vrei, să ai proiecte fezabile. Noi nu avem. În consecință, facem jocul unor interese, nu doar străine, ci chiar contrare interesului național.
Ar putea părea unora povești sau “basne”, dar e bine să nu trecem nepăsători pe lângă ele. Altfel spus, să nu ne spălăm pe mâini, chiar dacă obedienții achiesează fără discernământ la îndemnul “anticovid” venit de sus, de pe dealul cotrocean să ne spălăm pe mâini și să ne distanțăm social ( nu fizic”), să ne rărim. Spălați chiar și pe creier unii, în vreme ce omul care își vede de treabă se mai spală și pe picioare sau pe dinți. Exemplul unui șovăitor de teapa lui Pilat din Pont are valoare didactică, nu și de model. Credincioșii mai știu ce a pătimit Iisus în urma spălatului laș pe mâini, săvârșit de demnitarul altui imperiu, demult spulberat în neant.
Chiar dacă “noi nu stăm în gazdă”, mereu majoritari pe pământul transilvan străbun, n-ar strica să fim un pic mai patrioți, fără a fi eurosceptici. În definitiv, suntem a șaptea țară a Uniunii, ca mărime și populație, imediat după Polonia. Sentiment onorant pentru individ, apartenența la o patrie, mai presus de etnie sau alte analize sangvine sau genetice. Într-o lume a nisipurilor mișcătoare și pestilențiale, e tonic să știi că ai o rădăcină. Este incalificabil, inadmisibil etic, să te naști, să crești și să prosperi, săltat în cele mai importante funcții într-un stat și să sapi la rădăcină țara care te-a făcut mare, în rol de agent al destrămării, pe față ori sub acoperire. Nu-i mai puțin adevărat că și străini de etnie, dar nu și de țară, au dovedit la vremuri de cumpănă că au suflet de român, punându-și însăși viața chezășie. Neromâni care au murit pentru această țară, în vreme ce români “neaoși” au trădat-o și au vândut-o ca pe ultima prostituată scoasă la “produs”. Românul știe să-și fure propria căciulă. Dispar în dușmănie pădurile și cresc în loc păduri de cozi de topor. Iar lăcomia pare fără lizieră.
Până acum, Dumnezeu a fost de partea noastră, nu fără a ne rândui încercări prin timp. Continuă să țină cu noi, chiar dacă ni s-a mai diluat credința. Îl mai rugăm de una-alta, dar uităm să-I mulțumim că ne-a întins mâna. Dar până când? Să nu-I punem răbdarea la încercare. Nici Lui nu-I este tocmai lesne cu atâția păcătoși.
