“STRĂINA VENITĂ DE PESTE MĂRI...” (I)

Alteța Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. În anul 1957, tot în ziua de 29 octombrie, se năștea, la Atena, Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii și Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844-1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819-1901) și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818-1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele moștenitor al României, Ferdinand, cu care a avut șase copii. La nunta lor a fost prezent și Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de succesiune la Coroana Marii Britanii. Același lucru urma să se petreacă, în anul 1948, cu Regele Mihai I. A fost Regina României între anii 1914 și 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

După o copilărie petrecută în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, după vizite la Curtea țarului, bunicul său, dar și în Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii și Irlandei, Maria a venit în țara ei de adopție, în 1893, ca soție a Principelui moștenitor Ferdinand. Calitățile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturalețea sa i-a cucerit pe români. La venirea în țară, George Coșbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un “al doilea soare” pentru România. Inteligentă, frumoasă, plină de curaj și de hotărâre, viitoarea regină participă de la început la viața culturală românească și își leagă numele de multe proiecte sociale și culturale.

În anul venirii sale, 1893, a luat ființă Societatea “Domnița Maria”, care avea să cultive arta populară. Un deceniu mai târziu, în anul 1904, Principesa Maria a organizat, în Parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, “Visul unei domnițe”, a fost regizat de Alexandru Davila, actori amatori fiind Maria și copiii ei, Carol și Elisabeta.

Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia și Rusia, și convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susținut necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondența cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii și Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Primul Război Mondial o transformă în erou național. Participă activ pe front, încurajează răniții și soldații din cele mai fierbinți puncte de luptă, nu se teme de gloanțe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârșește prin a fi supranumită “Mama Regina”, “Mama răniților” și “Regina-soldat” (ea a și fost comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori, care i-a purtat numele și a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind și o iscusită călăreață). A înființat  organizația “Regina Maria”, care a dezvoltat o rețea de spitale în Moldova și serviciul de ambulanță. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga scria: “Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, și zilnica împărtășire a Regelui și Reginei cu imensa durere a unei națiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituțional într-un element esențial al vieții naționale însăși.” 

 După război, Regina vizitează Franța și Marea Britanie, fiind trimisă de Rege și susținută de clasa politică, pentru a pleda cauza țării la Conferința de Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze bunul nume al Reginei în lume și puterea ei de convingere. Iar România avea nevoie de cei mai buni emisari pe lângă puterile victorioase, spre a obține recunoașterea visului istoric al românilor: România Mare. Deși neoficiale, vizitele Reginei aduc multă simpatie cauzei românești. La Paris, la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincaré, Președintele Franței, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeași zi este primită oficial, ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbații acestei instituții. Vizita sa la prim-ministrul francez Clemenceau (7 martie 1919) a devenit legendară. Într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau societate nu prea era prețuită, Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei, până la Tisa, și a Banatului, în întregimea lui. Este evocat un schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate totuși confirma. Clémenceau, supranumit “Tigrul”, i-ar fi spus:  “Madame, ceea ce cereți este partea leului!” La care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: “Este ceea ce leoaica cere tigrului!” Alte personalități pe care Regina Maria le-a întâlnit la Paris au fost Președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (10-11 aprilie 1919), Herbert Hoover, Lloyd George (prim-ministrul Marii Britanii), Mareșalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles. La Londra s-a întâlnit cu vărul său, Regele George al V-lea.

Talentul Reginei Maria în politica externă nu a fost folosit însă numai la reprezentarea țării, ci și în încercarea consolidării statutului de putere regională al României, prin facilitarea construirii unei rețele de alianțe dinastice: Principele moștenitor Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena a Greciei, Principesa Elisabeta s-a măritat cu Regele George al II-lea al Greciei, Principesa Maria, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, iar Principesa Ileana, cu Arhiducele Anton al Austriei (după ce se încercase căsătoria ei cu Țarul Boris al III-lea al Bulgariei și cu moștenitorul Tronului Spaniei). Regina și-a dorit și o căsătorie a Principelui Nicolae cu fiica Regelui Italiei, dar proiectul nu s-a realizat. În urma acestor alianțe matrimoniale ale Casei Regale a României, Regina Maria a fost supranumită “Soacra Balcanilor”. Regina s-a confruntat însă și cu soarta tragică a rudelor ei din dinastiile rusă, austriacă și germană, care și-au pierdut tronurile, statele, și uneori chiar viețile.

Fragment din cartea Susține cu a ta mână Coroana Română”

(va urma)

 

Lasă un comentariu