BURSELE “ROMÂNI PENTRU ROMÂNI” ÎȘI CONTINUĂ DRUMUL

Distribuie pe:

Încă doi copii au intrat în programul Burselor “Români pentru Români”! În total avem 10 elevi, toți primind deja bursele pe primul trimestru, 500 de lei fiecare. Vă mulțumesc pentru asta!

Proaspeții noștri bursieri sunt din Gheorgheni, județul Harghita, Bianca, clasa a IX-a, și Crina, clasa a IV-a, ambele fete învățând nu bine, ci foarte bine, cu toate că grijile materiale de acasă sunt destul de mari. Le suntem recunoscători pentru asta! Fetițele fac parte din corul de muzică patriotică “Copiii Muntelui”, condus de Părintele Elisei Vătămanu, întâlnindu-le acum doi ani, atunci când Asociația “Calea Neamului” a venit la sfânta Biserică Ortodoxă împreună cu Liga Studenților Iași, cu daruri, cărți și steaguri tricolore pentru toți puiuții de români. Le mulțumim oamenilor inimoși care au trimis în ultimul timp fondurile necesare în contul Asociației “Calea Neamului” la BRD, deschis special pentru acest scop: RO77BRDE080SV91101760800, Brânzei Adriana, Cristian Horia, Vlăduț Mircea, Luscan Elena.

În cont avem acum 4.600 de lei, în următoarele zile urmând să îmbrățișăm cu dragostea și recunoștința noastră și pe alți elevi din unitățile cu predare în limba română din Covasna, Harghita, Satu-Mare, Mureș și Bacău, zona Ghimeș Făget-Palanca, județe în care elevii înscriși la școlile cu predare în limba maghiară primesc burse din partea statului ungar. Încercăm să compensăm pe măsura forțelor noastre situația, măcar pentru elevii cu rezultate bune la învățătură.

Am încredere că vom reuși într-o bună măsură, mai ales că am convingerea că în această țară sunt atât de mulți oameni buni, cu suflet românesc. Majoritatea lor nu se manifestă public, dar datorită lor sunt convins că elevii din aceste județe, care țin în viață, cu cinste, trudă și inteligență, învățământul în limba română, vor fi răsplătiți și încurajați să meargă în continuare pe acest drum.

Alături de Asociația Calea Neamului în acest demers este Gruparea “Grai Străbun”, iar parteneri media sunt “Cuvântul liber” din Târgu-Mureș, “Buletin de Carei”, “Mesagerul de Covasna” și ActiveNews. Postăm și fotografii cu dovada trimiterii banilor, acoperind parțial numele și conturile destinatarilor din considerentele de pro-tecție a datelor personale, mai ales în această situație.

În curând vom primi noi vești bune!

Doamne ajută!

Lasă un comentariu