ȘANTAJUL - ARMA FINĂ CARE-I „HIPNOTIZEAZĂ" PE UNII POLITICIENI

Distribuie pe:

A fost o vreme în Democrația noastră autentică, „nedictatorială", în care unii politicieni au fost „ținuți sub papuc" de celebrele cuvinte: „Am dat drumul la vreun dosar?". Această întrebare se regăsește și acum în proverbul: „Bate șaua să priceapă calul!". Politicienii vizați, fie că se simțeau sau nu „cu musca pe căciulă", au rămas „blocați" în fața acestei întrebări amenințătoare. În spatele ei se ascundea amenințarea neagră cu pușcăria. Pentru eliminarea oricărui pericol, potențialii opozanți au fost puși „cu botul pe labe" și „reduși la o tăcere liber consimțită". Tipul acesta de șantaj a fost, și se pare că este în continuare, de o factură sugestivă care ascunde în interiorul dumnealui „dosare bine întocmite" de mercenarii profesioniști. Cum să mai ai curajul să iei atitudine în fața altor„ofensive politice și chiar economice", care sunt „dictate" se pare din sfera neștiută ,,a statului paralel?".

Cei mai curajoși politicieni au luat atitudine de-a lungul vremii împotriva șantajului oficial sau de culise, dar mulți dintre ei au avut „onoarea" să cunoască „confortul" din temnițele românești. Opinia publică din România a primit cu stupoare aceste „condamnări" politice surprinzătoare, șocante,  ale unor politicieni români. Unele dintre ele s-au transformat în spectacole mediatice. Există foarte mulți politicieni care s-au retras din politică, dezgustați și resemnați, pentru totdeauna. Șantajele oficiale și de culise continuă să împânzească România! Ele parcă au un efect hipnotic asupra unor lideri politici, care sunt „ținuți în șah" de anumite „dosare" pregătite special pentru a contracara eventualele atitudini sau declanșarea unor anchete minuțioase. Teama de „Cutia Pandorei" le conferă șantajiștilor, foarte bine „finanțați" de altfel, Puterea de a pune în aplicare „ordinele neoficiale", care bântuie ca niște „vrăjitoare" prin România. Ce democrație! Șantajiștii nu mai întreabă poporul prin Referendum… de fapt, nu mai întreabă pe nimeni! Indiferent de posibilele efecte negative asupra poporului, șantajiștii fac „tot ceea ce trebuie făcut!" pentru îndeplinirea unor „misiuni străine" strategice pline de alte șantaje.

Derutante și convingătoare sunt anumite scenarii politice oficiale. Emoțiile, care „zboară" prin spațiul public ca niște „îngerași", ne dau impresia că avem în fața noastră niște mari personalități ale politicii românești. Știința de a crea iluzii și „fraze profund patriotice" este extrem de bine dezvoltată de către șantajiștii vremurilor noastre. Pentru „a le face jocul acestora", unii politicieni dau impresia că sunt foarte „vehemenți" în discursurile lor demagogice teatrale, dar de fapt ei nu fac altceva decât „să le cânte în strună" șantajiștilor. În mod oficial, ei apar în spațiul public ca niște „gladiatori", în timp ce în culise se comportă ca niște slugi, ca niște profitori și negociatori fățarnici. Este adevărat că sunt puțini cei care sunt hotărâți „să-și sacrifice libertatea" pentru a dezvălui strategiile particulare ale șantajiștilor. Dacă stăm bine și ne gândim, nu prea mai este CINE să ia atitudine împotriva acestor „făcători de iluzii"! Ei lucrează sub „tutela" legalității. Dincolo de orice apariție oficială „există o adevărată industrie" a confecționării soluțiilor optime, nedetectabile la prima vedere, menite să pună în aplicare proiecte incompatibile cu interesele românilor. Angajarea în demararea unor anchete juridice ar presupune „o muncă de Sisif". Ceva-ceva necurat, sau „curat murdar?", pun la cale în continuare șantajiștii chiar și acum, în preajma alegerilor parlamentare. Reacțiile „politicienilor de bună credință" sunt timide și parcă sunt cuprinse de o frică inexplicabilă de anumite condiționări materiale. Șantajiștii reușesc „să-și croiască drum" liber prin hățișurile democrației românești, „fără să dea la nimeni socoteală!".

 

 

Lasă un comentariu