Unul dintre puținii dulgheri care mai există pe Valea Gurghiului, Petruț Chirteș zis „Mlaștina", din comuna Ibănești, a reușit să reînvie meșteșugul sculptării lăzilor de zestre, cunoscute în zonă sub denumirea de „lădoaie" și fără de care fetele nu se puteau mărita în trecut
Meșteșugarul Petruț Chirteș, în vârstă de 73 de ani, care lucra mai mult la construirea de cabane și de acoperișuri, ne spune că întrucât nu a dorit ca tradiția lăzilor de zestre să se piardă din Transilvania, s-a apucat de câțiva ani să sculpteze aceste obiecte, deși nu credea că le mai vrea cineva.
După ce a făcut primele lăzi de zestre, a avut, însă, surpriza să constate că oamenii chiar își doresc să se întoarcă la bogăția moștenirii lăsate de înaintașii lor, iar acum aproape nu mai face față comenzilor.
„Din meseria asta, dacă un tânăr și-o însușește, la cât e de greu în România acum, trăiește domnește, duce o viață decentă. Eu cu pensia nu aș putea trăi nici două săptămâni dacă nu aș lucra, aș fi mort. Cred că prin tot ceea ce am făcut, inclusiv prin lăzile de zestre și numeroase obiecte bisericești, am făcut mare lucru. După ce am început să sculptez lăzi de zestre, acestea au început să reintre la modă. Vreau să aduc moda aceasta cât mai mult timp posibil. În anii '80-'90 era fierul la modă, toți făceau porți și garduri din fier, dar de când am introdus dulgheria modernă, sculptura în lemn, nimeni nu mai lucrează cu fier, la toată lumea place moda veche și lemnul, care este sănătate. Lăzile de zestre sunt achiziționate acum în special pentru nunți, mai ales de către restaurante, le duc ca să pună banii din cinste în ele - rămân la restaurant, nu le ia mireasa acasă. Acum nu mai sunt folosite ca în trecut pentru a pune zestrea miresei în ele, acum sunt folosite la adunatul banilor. Dar ca să ai în casă o ladă de zestre e ceva deosebit. Am comenzi și pentru acasă, scriu numele mirelui și miresei și rămâne în casa lor ca amintire, ca piesă de muzeu", a declarat meșteșugarul din Ibănești.
Nenea Petruț, așa cum e cunoscut în Ibănești, a revenit la lăzile de zestre, care se lucrează destul de greu, dintr-o dorință a sa de a combate tot ce înseamnă materiale realizate din prefabricate, plastic sau din alte elemente care nu sunt naturale.
Meșteșugarul explică faptul că lucrul la o ladă de zestre durează cam două săptămâni, fiindcă le sculptează în lemn de cireș, care e foarte dur, și în stejar. El crede că în meseria sa beneficiază de inspirație și de protecție divină.
„Ca să fac o ladă de zestre folosesc lemn de cireș și stejar. În cireș se lucrează foarte greu fiindcă este lemn de esență tare, la stejar și paltin se lucrează foarte bine, dar nu se scămoșează, pe când ulmul, frasinul, toate se scămoșează. La daltă trebuie să fii foarte atent și să mergi pe fibre, de aceea lemnul mai dur este mai bun pentru sculptura în lemn. Meseria mea e combinată cu dulgherie, strungărie, nu știu dacă e ceva care să văd și să nu pot face", a mai spus Petruț Chirteș, care folosește pe aceste lăzi doar motive tradiționale din zona Văii Gurghiului și de pe Valea Mureșului Superior.
Soția sculptorului, Elena Chirteș, își amintește că lada de zestre era punctul de pornire într-o căsnicie, fiindcă fără de aceasta, casa tinerilor căsătoriți era pustie.
Motivele care se regăsesc pe o ladă de zestre nu sunt întâmplătoare, ci au o simbolistică aparte: partea de sus arată cum sunt șurțele femeii, iar cea de jos, precum modelul de pe cămașa bărbatului.
„Femeia e deasupra, ea pune mereu capacul - suvenirurile, pana de mire, podoabele și hainele de nuntă cu toate își găsesc locul pentru a fi păstrate în timp", ne spune tanti Elena Chirteș, cea care și-a adus contribuția la realizarea modelelor tradiționale de pe lăzile de zestre.
Ea ne explică faptul că toată lumea avea ladă de zestre în casă, fiindcă acolo se păstrează țoalele și mai ales toată avuția fetei, dar că și celelalte obiecte care decorează casele tradiționale sunt la fel de valoroase.
„Mai fac mese și scaune pliante din stejar, sfeșnice pentru biserici, oale de lemn în care pot fi puse și sarmale și legume, am cutii de anafură și rame de oglinzi și de tablouri. Meșterii încă nu își explică cum fac eu oalele. Dar ce îmi trece mie noaptea prin cap, în somn, aia fac a doua zi. Dacă lucrez trei zile la un proiect și nu pot să îl rezolv, a treia noapte visez, dimineața mă apuc de lucru și îl fac", spune meșteșugarul din Ibănești.
Între obiectele sale dragi se regăsesc și rame de tablouri, inclusiv cele sculptate special pentru tablourile în care se regăsesc Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict și Papa Francisc, „toate făcute din lemn dur, la fel ca lăzile de zestre românești".
„Am o colecție de tablouri cu toți papii. Eu nu pot să mă las de Roma, fiindcă acolo e bunicul, acolo e Bazilica Sfântul Petru și eu dacă port numele de Petru, de acolo cred că e. Am 35 de ani de când lucrez cu scule, nu cred că sunt atâția meseriași în țară care să aibă mâinile întregi ca mine. Dimineața, înainte de a pune mâna pe scule să lucrezi trebuie să îți faci cruce și să îi mulțumești lui Dumnezeu că mai vezi un răsărit de soare. În caz că nu ai făcut treaba asta, fie te apucă somnul, fie vin alții în vizită și te apuci de băut și ziua aia ți-e pierdută", afirmă meșteșugarul.
Nenea Petruț lucrează cu lemnul de când avea 7 ani și a fost inițiat în tainele sculpturii de către un unchi de-al său. După ce s-a pensionat, meșteșugarul și-a dedicat tot timpul dulgheritului, decorul folosit în majoritatea lucrărilor sale fiind vița-de-vie, strugurele, cârligul, romburile, triunghiul și florile rare.
Meșteșugarul este mândru că tradiția dulgheritului și a sculpturii din familia sa nu va muri, fiindcă și cei doi copii ai săi, Petru și Dana, muncesc și ei cu lemnul de când se știu, băiatul la construcții mari din lemn, iar fiica la mobilier, panoplii și la elementele vânătorești. (sursa - agerpres.ro)
