COMPANIA „LIVIU REBREANU" ANULEAZĂ TOATE SPECTACOLELE PROGRAMATE PENTRU LUNA OCTOMBRIE

Distribuie pe:

Stimați spectatori,

Din cauza faptului că la Târgu-Mureș numărul îmbolnăvirilor COVID-19 a depășit pragul de 3 la mia de locuitori, s-a intrat în scenariul roșu. În vederea respectării reglementărilor privitoare la această situație, respectiv a condițiilor de siguranță a activității din instituție, spectacolele Companiei „Liviu Rebreanu" programate în perioada 14-31 octombrie au fost anulate.

Contravaloarea biletelor cumpărate pentru această perioadă va fi restituită în urma cererilor individuale. Contravaloarea biletelor cumpărate la casieria teatrului poate fi solicitată prin depunerea unei cereri, anexându-se biletele originale la casierie, iar contravaloarea biletelor cumpărate online se poate solicita prin depunerea unei cereri online, anexându-se biletele originale.

Cererile online pot fi trimise până la data de 29 octombrie, pe adresa secretariat@teatrunational.ro, respectiv pot fi depuse personal până la data de 26 octombrie la casierie, de luni până vineri, între orele 12.00-18.00.

Actorii Teatrului Național Târgu-Mureș își continuă repetițiile în condiții de siguranță, respectând reglementările în vigoare.

Colectivul Teatrului Național Târgu-Mureș vă dorește multă sănătate, optimism și răbdare! Să ne revedem cu bine cât mai curând!

 

Lasă un comentariu