- Cu foarte mulți ani în urmă l-am cunoscut, iar apoi m-am împrietenit, cu fie iertatul preot ortodox Ioan Sămărghițan, de loc din Petea Badului de Câmpie, satul natal al regretatului poet Ion Horea. Preotul care, împreună cu a lui soție, Letiția, născută în Feneșul Munților Apuseni, îl adăpostise și îl ocrotise în secret, în Casa Parohială din Cerghidul mureșean, pe purtătorul numelui de Nichifor Crainic. Filozof, jurnalist, teolog și talentat poet, trăitor între anii 1889-1972, deținut politic în închisorile comuniste, între altele profesor și al seminaristului-student Arsenie Boca. Țin minte că în acei îndepărtați ani, acel vrednic și destoinic slujitor al bisericii naționale mi-a arătat și câteva dintre poeziile cu semnătura autografă a lui Nichifor Crainic, între care cele intitulate: „Șesuri natale", „Zâmbete în lacrimi", „Darurile pământului", „Cântecele Patriei" și „Țara de poveste veche", iar din cea cu simbolicul și creștinescul generic „Unde sunt cei care nu mai sunt", mi-a recitat câteva versuri: „Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,/ Oarba care vede-n întuneric/ Tainele cuprinse în cuvânt:/ Unde sunt cei care nu mai sunt./ Zise-a bufnița: cândva cădea/ Marele întuneric, vei vedea/ Unde sunt oamenii care nu mai sunt".
- Când pronunțăm numele de Tatiana, instantaneu gândul ne duce la o fată plăpândă, gingașă și frumoasă. Și într-adevăr, acel nume l-a purtat o astfel de fată, dar care a trăit la Roma, în secolul al III-lea. Era un fel de călugăriță fără mănăstire. Devenită victima persecuțiilor împotriva creștinilor din vremea împăratului Alexandru, ultimul din dinastia cu pseudonimul de răutate: acela de Sever. A fost schingiuită, dar din toate persecuțiile ieșea nevătămată. Într-un târziu a fost băgată în cușca cu lei. Dar fiarele s-au așezat la picioarele ei ca niște animale domestice, după care a fost decapitată. Din moaștele trupului său se mai păstrează doar capul, expus în racla Catedralei Mitropolitane din Craiova.
- În tainele slujbelor preoților bisericilor creștine, pâinea și vinul sunt aduse ca daruri la Sfântul Altar. Pâinea, reprezentând trupul Omului, iar vinul, sângele Omului. Prescura purtând pecetea Crucii. La Cina cea de Taină, nu întâmplător Mântuitorul Iisus Hristos folosește pâinea și vinul. Într-o bucată de pâine, înfometatul vede alimentul care poate să-i domolească foamea; generosul, mijlocirea de a-i ajuta pe sărmani, iar credinciosul o vede ca pe un lucru prin care poate intra în legătură cu Dumnezeu. Sunt alimentul și băutura cele mai onorante în lume, pe care se întemeiază cultul creștin. Ce frumoase și ce expresive sunt versurile următorului cântec din folclorul românesc: „Vinul meu aduce pace,/ Ura-n dragoste preface./ Vinul meu în cap nu bate,/ Dușmanu-l preface în frate".
- Noi, oamenii, nu de puține ori avem nevoie de ajutor pentru că de unii singuri nu o scoatem la capăt. Iar pentru ajutor apelăm la semenii noștri, dar cerem ajutor și de la Dumnezeu. Și o facem prin rugăciune. Vorbim cu Dumnezeu spunându-i nevoile, necazurile, dorințele noastre cu speranța că ne aude și El ne va veni în ajutor. O practică în toate religiile Pământului.
- O povestioară. Odată, un om a fost nevoit să înnopteze departe de casă. Dimineața plecase în grabă și își uitase cartea de rugăciuni. Înainte de culcare obișnuia să își citească rugile. De data aceasta, fără carte nu era în stare să-și reamintească niciuna dintre ele. Și a zis așa lui Dumnezeu: „Doamne, am făcut o mare prostie. Să plec de acasă fără cartea mea de rugăciuni. Dar eu iată ce am să fac. Am să spun în gând și rar de cinci ori alfabetul și Tu, care știi toate rugăciunile, vei putea aranja literele în cuvintele pe care eu nu mi le aduc aminte". Și Dumnezeu a spus Îngerilor săi: „Dintre toate rugăciunile pe care le-am auzit astăzi, aceasta a fost cea mai frumoasă, pentru că a venit dintr-o inimă curată și sinceră".
- O femeie credincioasă încerca să își convingă soțul să apuce și el pe calea credinței. Nu numai că nu reușea, dar își atrăgea din partea bărbatului batjocura pentru evlavia sa. Femeia a venit să-l întrebe pe preot: „Părinte, îi vorbesc frumos de Dumnezeu și el mă ocărește. Ce să fac?". Preotul i-a zis: „Vorbește cu soțul tău mai puțin de Dumnezeu, dar vorbește cu Dumnezeu mai mult despre soțul tău".
- Tatăl își privea copilul care încerca să mute un vas cu flori dintr-un loc în altul. Micuțul se sforța, pufăia, bombănea, dar nu reușise să mute vasul niciun milimetru. Era prea greu pentru el. - Ți-ai folosit chiar toate forțele?, l-a întrebat tatăl pe micuț. - Da, a răspuns copilul. - Nu cred, i-a spus tatăl, deoarece nu m-ai rugat să te ajut.
