PRIMA CONFERINȚĂ DE PRESĂ A PRIMARULUI ALES, SOóS ZOLTÁN

Distribuie pe:

După ceremonia învestirii în funcție a primarului ales și a consilierilor locali, care a inclus în primul rând depunerea jurământului, a fost organizată o conferință de presă care s-a desfășurat în fața clădirii Primăriei. Primarul ales și numit în funcție nu a avut nimic de comunicat în plus față de declarațiile sale anterioare, cu prilejul învestirii în funcția de primar, rezumându-se doar la a răspunde întrebărilor venite din partea presei. Conferința de presă a durat 16 minute și 35 de secunde. Primarul Soós Zoltán a subliniat de la început că își dorește să aibă în continuare o bună legătură cu presa mureșeană, așa cum a avut-o cât timp a lucrat în domeniul culturii. Primarul Soós Zoltán a vorbit atât în limba română, cât și în maghiară, iar întrebările care au fost puse în limba maghiară, din partea presei de limbă maghiară, le-a tradus în limba română.

O primă întrebare i s-a pus în legătură cu auditul de care s-a vorbit că urmează a se efectua în Primărie, cât va dura și dacă acest fapt va afecta personalul Primăriei, dacă își vor păstra sau nu locurile de muncă?

- Auditul nu înseamnă desfacerea contractului de muncă. Auditul se referă la o analiză a funcționării administrației târgumureșene, nimic altceva. Cine și-a făcut treaba responsabil, nimeni nu cred că va avea de suferit. Ba chiar mai mult, o să fie o administrație mai pozitivă, angajații nu o să trebuiască să se teamă, n-o să fie amenințați de nimeni, o să fie ascultați și o să discutăm zilnic problemele cu care se confruntă. Asta este administrația pe care, eu, cel puțin, vreau s-o aduc la Primăria Târgu-Mureș, unde cetățeanul să fie numărul unu. Referitor la audit, în primul rând, Curtea de Conturi are dreptul să înceapă o analiză a situației financiare din Primăria Târgu-Mureș și prin susținerea Curții de Conturi vom implementa măsurile de rigoare. Mâine vom depune solicitarea oficială, în care, îi vom invita pe cei de la Curtea de Conturi să verificăm ce a fost, ce s-a stabilit, ce ar trebui recuperat și cum ar trebui făcută mai eficientă administrația Târgu-Mureșului, ce s-a făcut până acum, care sunt datoriile orașului, deci, trebuie să avem o imagine foarte clasă asupra administrării și a situației financiare a Primăriei Târgu-Mureș. Doar asta înseamnă audit. Sub nicio formă nu vor fi persoane date afară pe parcursul acestui audit.

- Care sunt proiectele pe care le are în vedere noul primar, la ce se poate aștepta târgumureșeanul?

- Auditul, probabil, va dura luni de zile, poate chiar mai mult de un an, până când vom ajunge la toate departamentele, să vedem cum este organizată funcționarea și care sunt lacunele unde trebuie să intervenim. Printre primele măsuri pe care le-am discutat sunt depunerea proiectelor infrastructurale ale orașului, la CNI, unde am și discutat deja și așteaptă să fie depuse alte proiecte din partea Târgu-Mureșului. Evident, pentru a se simți schimbarea, vom depune deja, în luna noiembrie, o Hotărâre de Consiliu Local prin care vom solicita crearea a două străzi pietonale, respectiv, strada Enescu și, parțial, strada Bolyai. Să începem să înlăturăm mașinile din centrul orașului și să transformăm centrul urban într-un spațiu comunitar al acestui oraș, unde nu numai mașinile și autobuzele au acces, dar și oamenii să aibă un loc binemeritat.

- Când vor fi încheiate lucrările la piscina olimpică din Aleea Carpați? Acolo s-au solicitat aprobări din partea Consiliul Local pentru a se permite racordarea la utilități, în regim de urgență. Ce se va întreprinde pentru a nu se bloca lucrările la fel cum a fost în cazul patinoarului?

- Vom face, într-o perioadă foarte scurtă de timp, să fie rezolvate aceste probleme, dar, pe lângă asta, vrem să restabilim balonul de la Weekend, care a fost demolat și vrem să știm cine a dat ordinul, pe ce considerent, cine suportă cheltuielile de demolare și cele de refacere. Prin asta trebuie să se dea răspuns la sute de copii care nu au mai avut posibilitatea de a se antrena. Acum, este adevărat, ne aflăm în zona “roșie”, deci, antrenamentele nu se pot relua, dar situația asta se va termina în câteva săptămâni și, atunci, sper ca până la data de 1 decembrie să putem restabili balonul de la Weekend, pentru că bazinul olimpic, chiar dacă este într-o fază avansată de finalizare, o să mai dureze câteva luni bune până la recepționarea lucrărilor și până va intra în funcțiune. Deci, nu cred ca până în luna aprilie să fie funcțional bazinul olimpic, dar balonul de la Weekend trebuie neapărat să-l punem din nou în funcție.

- Va exista posibilitatea utilizării bilingve în Târgu-Mureș?

- Nu trebuie inventat nimic nou în privința respectării drepturilor naționalităților conlocuitoare. Există legi în această țară, care zic că unde există o populație sau comunitate care depășește 20% este dreptul legal al acelei comunități să folosească limba în administrație și în toate domeniile. Nu vom face nimic nou, vom implementa legea, Constituția României și o să încercăm, pe cât posibil, ca târgumureșenii să nu se simtă lezați în aceste drepturi. Referitor la persoanele care doresc să depună o solicitare la Primărie, la fel, vor avea posibilitatea să depună aceste solicitări și în limba maghiară, având în vedere că formularele sunt aduse, oficial, pe site-ul Ministerului, deci astea se pot folosi de cine dorește și este bine-venit”

- În legătură cu viceprimarii, dacă au fost discuții pe această temă și când vor fi numiți?

- Între partidele politice, într-adevăr au fost întâlniri pe această temă, dar, din câte știu eu, încă nu este nimic stabilit. La ședința de Consiliu Local din luna noiembrie se va decide cine vor fi cei doi viceprimari și din ce partide fac ei parte. Vom comunica această decizie.

- Dumneavoastră ce dorințe politice aveți în privința viceprimarilor?

- Nu aș putea să precizez. Așteptăm negocierile și după aceea vom anunța care a fost decizia partidelor.

- Precizați câteva măsuri pe care le veți lua privind transparentizarea instituției.

- În primul rând, este foarte importantă digializarea. În această privință am avut deja o discuție cu o firmă din București care a implementat digitalizarea Primăriei Capitalei. Funcționează perfect acolo. Asta înseamnă că toate solicitările care ajung la Primărie, din partea cetățenilor și firmelor, devin vizibile și online, respectiv, care dintre angajații primăriei se ocupă de aceste solicitări, în cât timp sunt rezolvate, cum sunt cheltuiți banii publici, dacă HCL au fost sau nu respectate, dacă s-au cheltuit banii în altă parte sau nu, toate acestea le vom vedea după introducerea acestei administrații digitalizate, online. Eu sper ca până la sfârșitul anului să pot prezenta această administrație online a Primăriei Târgu-Mureș, după ce vom avea anumite rezultate în privința analizei funcționării administrației, să știm dacă s-au întâmplat asemenea probleme în administrația locală.

- Ne-ar interesa salariile angajaților Primăriei, să le știm, pentru a vedea foarte clar, care, cât a câștigat și de ce...

- Eu vă promit că toate salariile vor fi puse pe site, este legal, este o informație care trebuie adusă la cunoștința cetățeanului târgumureșean și trebuie să știe, cine, cât a câștigat și, pentru acei bani, ce a lucrat, cât a lucrat și care este rezultatul acestei munci.

- Referitor la situația transportului local în comun, dacă autobuzele vor fi mai curate și dacă programul va fi respectat, în principal, la 1 noiembrie de Ziua Morților, și care vor fi reglementările la cimitire?

- Legat de transportul local, am precizat că am avut discuții cu dl. director Tatár Béla și, din câte am înțeles, cel puțin curățenia autobuzelor deja a fost îmbunătățită, dar asta urmează s-o mai verificăm și, evident, să pornim o aplicație care să permită târgumureșenilor să urmărească unde se află autobuzul pe o rută, măcar pe telefonul mobil. În câteva luni de zile, când vom reuși să finalizăm o licitație, o să avem și indicatoare în stațiile de autobuze. În momentul de față, avem circa 80 de autobuze funcționale în Târgu-Mureș, ceea ce e mult mai puțin decât am avea nevoie, dar să sperăm că în curând ne vor sosi și autobuzele care ne-au fost promise prin sprijinul guvernamental, care a fost anunțat, este vorba de autobuze electrice. În ceea ce privește vizi-tarea cimitirelor cu ocazia zilei morților, nu există o reglementare care să interzică, însă, trebuie să avem grijă, având în vedere că suntem în zona roșie (de pandemie). Cât se poate de mult, să evităm aglomerările, și, dacă se poate, să meargă la morminte, cei care doresc, înainte sau după 1 noiembrie. Trebuie evitată aglomerația, până când nu vom primi vreo altă dispoziție din partea Prefecturii, care ar însemna o altă reglementare.

După conferința de presă, primarul Soós Zoltán s-a întors în clădirea Primăriei pentru a-și începe activitatea.

 

Lasă un comentariu