ȘANTAJUL EMOȚIONAL ÎN CUPLU

Distribuie pe:

 

Psihoterapeutul american Susan Forward, citat de adevarul.ro, este cel care a adus pentru prima dată în atenția publică, prin cartea “Șantajul sentimental - Când oamenii din viața ta folosesc frica, obligația și sentimentul de vină pentru a te manipula”, termenul de șantaj emoțional (sentimental) în cuplu.

În opinia acestuia, în cuplu se ajunge la șantaj emoțional atunci când există multă nesiguranță față de noi înșine și față de partener, șantajul fiind o formă de manipulare menită să ne creeze iluzia controlului asupra celuilalt și asupra relației. Însă, șantajul este nesănătos și sabotează viața cuplului, de aceea este important să îl identificăm și să îl îndepărtăm.

De ce recurgem la manipulare

Relația de cuplu este una dintre cele mai importante relații din viața noastră, iar alături de partenerul potrivit avem șansa de a ne împlini nevoile, de a ne descoperi și dezvolta pe noi înșine și de a ne construi planurile de viitor împreună.

Însă, foarte des se întâmplă ca partenerii să se regăsească în situații în care să realizeze că nu au aceleași priorități sau obiective, așa încât sunt necesare discuții de clarificare și, eventual, compromisuri.

Asumarea propriei opinii în fața partenerului de cuplu, împreună cu intenția de a păstra relația apropiată, dincolo de opiniile diferite, presupune abordarea unui dialog cald și asertiv, în care ne arătăm propria vulnerabilitate.

În situația în care un partener recurge la șantaj emoțional, propria vulnerabilitate este ascunsă, iar decizia despre ce este mai bine de făcut în cuplu este luată deja în privat de partenerul care, prin acest comportament, decide să își exercite controlul asupra celuilalt. Șantajul emoțional presupune ascunderea adevăratelor motive de către partener, înșelarea încrederii acestuia și asumarea unei poziții de control și superioritate.

Practic, o persoană se folosește de implicarea emoțională a celuilalt pentru a-l obliga să facă anumite alegeri care să îi servească în mod direct. Chiar dacă acest comportament poate fi determinat de o încredere foarte mare în sine și în propriile păreri, felul în care cealaltă persoană este tratată adaugă nuanța desconsiderării.

Ce presupune

Șantajul emoțional presupune să îți fie folosite credințele, emoțiile și valorile pentru a ți se schimba unele păreri sau decizii. Există persoane care au fost tratate în cea mai mare parte a vieții lor cu respect, iar atunci când și-au exprimat opinia au fost ascultate și li s-a arătat că opinia lor contează, indiferent dacă este cea mai corectă sau nu. În același timp, există mult mai multe persoane care au experimentat în viața lor situații în care, indiferent de cât de multă dreptate aveau, au fost tratate cu nepăsare sau chiar acuzate sau nedreptățite.

În funcție de propria istorie și de felul în care am învățat să gestionăm aceste situații, vom simți și reacționa diferit la un șantaj emoțional. În sine, șantajul se resimte ca o presiune, o forțare și o minimalizare a propriei voințe, însă persoanele obișnuite cu acest tip de atitudine vor avea o toleranță mare, ba chiar li se va părea normal compromisul.

Concret, câteva moduri de șantaj emoțional ar suna astfel:”Dacă nu faci acest lucru, nu văd rostul relației noastre, nu mai vreau să continuăm”, “Dacă mă iubești, faci acest lucru”, “Și prietenii mei au spus că ești în neregulă”, “Este vina ta că mie mi se întâmplă acest lucru” sau “Din cauza ta am ajuns aici”.

Efectele asupra cuplului

Șantajul emoțional în cuplu înseamnă trădarea încrederii celuilalt, desconsiderarea și folosirea lui. În consecință, în cuplu, un șantaj emoțional se va traduce printr-o relație de subordonare, uneori mascată sub cuvinte asertive.

Această modificare a raportului de forțe poate fi foarte puțin vizibilă, întrucât este despre vulnerabilitatea celuilalt și modalitatea foarte subtilă de control, încât relația nu se rupe.

Șantajul emoțional se observă atunci când suntem în contact direct cu persoana șantajată și aceasta are ocazia de a spune cu adevărat și fără nici un risc ce crede și ce simte despre deciziile partenerului sau partenerei.

Manipularea psihologică

Această formă de manipulare este una extrem de agresivă, cu impact major în funcționarea persoanei afectate. Ea se referă la situațiile în care o persoană se folosește de diferite tactici pentru a sădi neîncredere legată de propriile convingeri sau emoții în interiorul persoanei vizate.

În urma acestui tip de manipulare, persoana țintă ajunge să își pună la îndoială perspectivele, emoțiile, uneori chiar amintirile sau judecata și ajunge să se îndoiască chiar și de faptul că percepe realitatea corect.

Agresorii folosesc adeseori negarea evenimentelor, interpretarea lor, diferite contradicții sau aduc informații false prin care își fac partenerul să înțeleagă lucrurile diferit față de realitate.

Manipularea psihologică este mai mult decât un cumul de minciuni, realizându-se cu scopul precis de a induce confuzie în gândirea și percepția celuilalt pentru a manipula, controla și submina.

Persoanele vizate ajung adeseori să își pună la îndoială sănătatea psihică, au o stimă de sine scăzută și nu își mai dau seama cât de profund este abuzul și cât de toxică este relația în care se află.

Cum scăpăm

În cazul în care observăm că partenerul nostru recurge la șantaj emoțional este foarte important să punem adevărul pe masă. Confruntarea cu realitatea faptelor și abordarea clară a discuției este singura care poate să dea șanse reale continuării relației într-un mod sănătos. Odată discutate lucrurile în mod direct, persoana care a șantajat poate să își asume greșeala și poate afla cum să recâștige încrederea partenerului.

Dacă vrei să identifici un șantaj emoțional, pune-ți următoarele întrebări:

Îți asumi vina pentru comportamentul lui neadecvat (probabil am făcut ceva ce l-a supărat)? Îți ceri deseori scuze și partenerul îți dă impresia că faci totul greșit? Ai impresia că numai tu faci compromisuri și sacrificii? Te simți intimidat(ă) de partener(ă)? Faci schimbări în viața ta pentru a-l face fericit? Îți este greu sau teamă de reacția lui să discuți lucruri care te deranjează? Îți este greu să îl refuzi sau să pui limite în relația voastră? Dacă în mare parte ai răspuns afirmativ, partenerul tău te manipulează prin șantaj emoțional.

Duplicitatea și folosirea celuilalt oferă un control aparent, de moment, însă alimentează cu nesiguranță și îl vulnerabilizează pe celălalt, așa încât fără o schimbare, relația nu mai poate fi un loc sigur pe viitor pentru noi. (L.P.)

 

Lasă un comentariu