* “Lumea este o activitate veșnică a lui Dumnezeu și a creațiunii, prin faptul că natura schimbătoare îl urmează pe Dumnezeu. Iar acesta rămâne veșnic unul și-n aceeași condiție, pe când creaturile se nasc și pier în număr mare. Și aceasta, deși pieritoare, își păstrează totuși natura și înfățișarea, și prin procreare reproduc înfățișarea dată de părinte și demiurg”.
Philolaus (480-405 î.Hr.), a fost matematician și filosof grec. Cea mai bună mărturie pentru perioada în care a trăit este menționarea sa în dialogul Phaidon, unde se indică faptul că Philolaus a locuit în Teba, dar a părăsit-o înainte de moartea lui Socrate. A fost un important pitagoricean din secolul al V-lea î.Hr. Este primul filosof care a atribuit mișcare pământului. Susținea că nouă corpuri cerești se rotesc în jurul unui foc central. Cel mai aproape de centru, antichton sau antipământul, o planetă invizibilă, apoi Pământul, Luna, Soarele, cinci planete după care venea sfera purtătoare a stelelor fixe. Dincolo de acest strat exterior, un zid de eter fierbinte închidea universul din toate păr-țile. Acest “foc exterior” era o a doua sursă de lumină.
***
* “Credința este o aprindere puternică de Dumnezeu. Nu există spațiu pentru Dumnezeu într-un om prea plin de sine”.
Martin Buber (1878-1965), a fost un filosof evreu-austriac, cel mai bine cunoscut pentru filosofia dialogului, o formă de existențialism religios. A fost interesat mai ales de ontologie. În anul 1923 a scris un faimos eseu despre existență, numit “Eu și tu”, iar în 1925 a început să traducă biblia ebraică în germană. Ulterior, a devenit profesor de onoare la Universitatea din Frankfurt pe Main, dar a renunțat la post după venirea lui Hitler la putere. S-a mutat la Ierusalim, în 1938, unde a murit în 1965, la vârsta de 87 de ani.
***
* “Omul a cărui comoară este Dumnezeu are toate lucrurile într-unul singur”.
Aiden Wilson Tozer (1897-1963), scriitor, metodist englez, prin Tozer “Acei metodiști uimitori” ne vorbesc și nouă astăzi, chemându-ne înapoi la sfințenie, la uce-nicie adevărată, la responsabilitate morală, la dedi-carea față de Hristos, curăția vieții și a gândului și la îngrijirea plină de credincioșie a “turmei lui Dumnezeu”.
***
* “Credința e mai presus de știință; Voința e mai presus de inteligență; iată de ce credința și voința singure domină lumea, domină și vor domina totdeauna. Credința și voința întrunite constituie o sinteză, numită caracter”.
Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907), născut Tadeu Hâjdeu, a fost scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii românești din toate timpurile. S-a născut în Basarabia ocupată de Imperiul Rus, a studiat la Universitatea din Harcov, după care a fost ofițer în armata rusă. La anul 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea țaristă. Din 1858, îl găsim ca profesor și apoi bibliotecar la Universitatea din Iași, unde donează peste 4.000 de volume. A fost director al Arhivelor Statului din București, și mai apoi membru al Academiei Române. În 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. Partizan a lui Kogălniceanu, a susținut lovitura de stat din 2 mai 1864, a lui Alexandru Ioan Cuza. După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1868, a devenit mistic și fervent practicant al spiritismului. În ciuda unor critici, rămâne un om mare de cultură, un neobosit cercetător și un pionier a mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.
P.S. Immanuel Kant (1724-1804) Unul din cei mai mari filosofi germani, dar și ai culturii apusene: “Cerul înstelat în ordinea Lui și glasul tainic din conștiința mea, mă face să spun că este Dumnezeu. Bine faci că-ți cauți liniștea în Evanghelie, căci ea este un izvor nesecat de adevăr”.
