Regina a fost foarte legată sufletește de două locuri: Castelul Bran și Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Pe amândouă le-a decorat după gustul ei și le-a dat ceva din personalitatea sa. Această amprentă dăinuiește în timp. Castelul Bran, construit la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit de primarul dr. Karl Ernst Schnell și de Consiliul orășenesc Brașov, la 1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii 1921 și 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman; castelul a devenit reședință de vară a Reginei Maria și a fiicei ei, Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925, este împlinirea unui vis de pace al Reginei. De asemenea, Palatul Cotroceni din București, destinat de Carol I drept reședință principilor moștenitori, fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand și Maria, în timp, într-o reședință spațioasă și plină de farmec. Regina a creat în România un stil specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice, bizantine și românești.
Maria a României a fost, în multe privințe, un exemplu. Împreună cu Ferdinand, a continuat modelul ecumenic inaugurat de perechea Carol I - Elisabeta: nunta Mariei cu Ferdinand s-a ținut atât în ritul catolic, cât și în cel anglican, dar copiii lor aveau să fie ortodocși. Regina Maria avea să se lase sedusă și de alte credințe, precum cultul Bahai. Prin frumusețea și eleganța ei, prin inteligență și cultură, prin farmecul și forța prezenței sale, prin devotamentul față de țară și față de familie, prin talentul de “ambasador irezistibil”, ea a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română și mondială. A corespondat cu poetul Khalil Gibran. Virginia Woolf i-a comentat memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a României era primul cap încoronat care știa să scrie, și care a făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse înaintea ei: a “deschis cușca” aurită în care erau închise capetele încoronate și a coborât în stradă. Este sugestivă comparația pe care Virginia Woolf o face între felul în care Regina Victoria a Marii Britanii scrisese despre Regina Elisabeta a României și felul în care Regina Maria o descria pe Elisabeta; din comparație, Maria ieșea, de departe, câștigătoare și reușise să se elibereze, prin cuvânt. Maria a atras admirația (așa cum făcuse cândva și mama ei, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, când îl impresionase, copilă fiind, pe Mark Twain) și a născut pasiuni, i s-au dedicat un parfum și o gamă de produse cosmetice, iar o fabrică de ciocolată i-a purtat numele.
A fost autoarea multor cărți, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franța. “Povestea vieții mele”, cartea de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934-1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. “Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.
Pe lângă volumele publicate, Regina Maria a fost în permanență prezentă în presa românească și internațională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio și televiziune. A ținut și un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete, și a lăsat numeroase manuscrise.
Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”
(va urma)
