Toamna-și picură culoarea
Peste frasinul înalt,
Pregătindu-le plecarea
Frunzelor. Vai, ce păcat!
Și-n această poleire
Frasinul pare-mpărat,
Iară frunzele pe ramuri
Strălucesc șirag bogat.
Cum e mândru își înalță
Crengile bătrâne-n sus
Ca să-l vadă toată lumea
Că așa ca el mulți nu-s!
Numai că... minune mare,
Toate frunzele căzură.
Poleiala sa dispare ?
Nu! I se-așeaza la picioare !
