DRUMURILE NOASTRE VOR FI MAI BUNE

Distribuie pe:

Conferința de presă de la Primăria Târgu-Mureș a fost ținută de primarul municipiului Târgu-Mureș, Soós Zoltán, și președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc. Motivul declarat presei a fost recenta lor deplasare la București, pentru a clarifica situația unor proiecte de anvergură care privesc atât municipiul Târgu-Mureș, cât și județul Mureș. Alaltăieri, Lucian Nicolae Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și a Comunicațiilor - M.T.I.C - a aprobat includerea proiectului drumului ocolitor al municipiului Târgu-Mureș în lista Programului Operațional Infrastructură Mare - POIM 2014 - 2020, cu valoare totală de aproape 439 milioane lei - peste 90 milioane euro. Prin proiect va fi realizat un tronson de 13,52 kilometri, un pasaj superior pe strada Gheorghe Doja peste calea ferată, un pasaj superior pe strada 8 Martie, un viaduct peste pârâul și strada Budiului și intersecții la nivel, la intersecțiile cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, Calea Sighișoarei - zona Shopping City, Calea Sighișoarei - zona Viile Dealului Mic, Calea Sighișoarei - zona Budiului, un sens giratoriu de conexiune Autostrada Transilvania, strada Libertății, o prelungire a străzii Insulei, intersecție a străzii Insulei cu strada Barajului. Prima fază a lucrărilor va cuprinde două tronsoane, și anume, racordul la Autostrada Transilvania până la intersecția cu strada Budiului, ieșire spre satul Budiul Mic, cu o lungime de 2,5 km și racordul cu centura Corunca-Ernei, la drumul european E60 - Calea Sighișoarei, în lungime de circa 1,6 km. În același timp, s-a discutat la M.T.I.C situația centurii ocolitoare Corunca-Ernei, care, cu toate că s-au făcut deja două licitații pentru execuție, nu s-a dovedit interesată nicio societate care să execute lucrarea. Se pare că motivul ar fi proiectul care are unele neajunsuri și din acest motiv urmează a fi analizat și actualizat. Acest drum se află pe lista priorităților atât pentru municipalitate, cât și pentru Consiliul Județean. În același timp, se lucrează pentru centurile ocolitoare a municipiilor Reghin și Sighișoara. O altă veste îmbucurătoare este că s-a aprobat construirea Secției de Arși la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, lucrări care vor putea începe de la începutul anului viitor și vor fi recepționate după circa 18 luni. De asemenea, vor începe și lucrări pentru parcarea autoturismelor în jurul Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru a se elibera strada Gheorghe Marinescu de mașinile parcate în preajma S.C.J.U., atât în interesul salariaților, cât și al pacienților. Acest lucru a fost posibil datorită încetării litigiului asupra proprietății terenului între municipalitate și C.J.M., problema urmând a se rezolva pe cale administrativă. Ambii reprezentanți ai celor două instituții administrative și-au exprimat dorința și disponibilitatea pentru o foarte bună colaborare și pentru viitor. Să mai adăugăm faptul că administrația locală și județeană au semnat deja contractele cu trei firme care vor executa deszăpezirile străzilor, pe o perioadă de 4 ani. Municipalitatea va aloca suma de 4 milioane lei, sumă care urmează a fi aprobată în ședința Consiliului Local. Pentru deszăpezire, se pare că se va renunța la utilizarea sării, deoarece, prin topire, nu numai că îngreunează circulația rutieră, dar deteriorează asfatul străzilor, preferându-se clorura de calciu, chiar dacă prețul este cu puțin mai mare.

 

 

Lasă un comentariu