ÎN PANDEMIE, ANGAJATORII LE CER SALARIAȚILOR NOI COMPETENȚE!

Distribuie pe:

Potrivit unui sondaj, recent efectuat de platforma de recrutare BestJobs, 58,2% dintre angajatorii români se așteaptă ca, în această perioadă dificilă, generată de pandemia de Covid-19, angajații să dezvolte rapid noi abilități, cum ar fi cele digitale. Alți aproape 51% mizează pe disponibilitatea salariaților de a prelua și alte responsabilități decât cele din fișa postului.

Comparativ cu perioada anterioară Covid-19, pentru 44,5% dintre companii contează acum mai ales flexibilitatea celor din echipă privind responsabilitățile pe care le au, în timp ce 36% dintre angajatori se așteaptă la o adaptabilitate mai mare a acestora la schimbările prin care trece compania.

De altfel, 40% dintre companiile respondente afirmă că păstrează echipa intactă, în perioada următoare, în timp ce 27% vorbesc despre o restrângere de activitate și disponibilizări de până la maxim 10% din personal.

În ceea ce privește evoluția numărului de angajați din martie 2020, de când a început criza Covid-19, și până în prezent, aproape două treimi dintre companii (64%) spun că și-au menținut același număr de angajați sau chiar au mărit echipa (18%) pe fondul creșterii anumitor activități din companie.

În rândul candidaților pentru poziții noi, principalele abilități și competențe pe care companiile le caută și pe care pun mai mult accent sunt adaptarea la contextul actual al pieței muncii și al companiei (64,54%), ușurința în a se integra mai rapid în echipă, în contextul limitării interacțiunii sociale (53%), flexibilitate în ceea ce privește locul de desfășurare a activității, de la sediul companiei sau de acasă (31%), abilități antreprenoriale (28%) și competențe noi (21%).

Interviurile de angajare se desfășoară și ele preponderent online (70%), iar în acest context angajatorii români observă că interesul candidaților a crescut, fiind înregistrate cu până la 48% mai multe aplicări la joburi, în prezent, față de perioada ianuarie-martie.

Deși e cea mai complicată perioadă de după criza financiară din 2009, 57% dintre companii spun că nivelul salarial s-a păstrat (comparativ cu perioada anterioară declanșării pandemiei de coronavirus), însă peste jumătate afirmă că nu vor adăuga noi beneficii extrasalariale în această perioadă, în timp ce 12% dintre respondenți oferă salariaților noi beneficii, cum ar fi ședințele de dezvoltare personală și profesională.

***

Sondajul a fost efectuat online, în perioada 1 - 22 octombrie 2020, pe un eșantion de 220 companii mici, medii și mari din România.

Lasă un comentariu