S-AU ÎMPLINIT 15 ANI DE CÂND MITROPOLITUL ANTONIE PLĂMĂDEALĂ AL ARDEALULUI A TRECUT ÎN ETERNITATE

Distribuie pe:

Mitropolitul Antonie Plămădeală, având din botez numele Leonida, s-a născut la 17 noiembrie 1926, în Stolniceni, jud. Lăpușna. A făcut studii la Seminariile teologice din Chișinău între anii 1937-1944 și „Nifon" din București în perioada 1944-1945. A studiat apoi la Facultatea de Teologie din București între anii 1945-1948 și la Institutul Teologic Universitar din Cluj între anii 1948-1949; a urmat apoi cursuri de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București între anii 1956-1959. A fost tuns în monahism la mănăstirea Prislop, sub numele Antonie și hirotonit ierodiacon în anul 1949, a fost apoi transferat la mănăstirea Slatina în anul 1950, unde a fost hirotonit ieromonah în anul 1953; un timp a activat la Râșca și Dragomirna, unde a îndeplinit munci didactice și administrative. În 1949, condamnat, în lipsă, la 7 ani închisoare pentru activitate anticomunistă; a fost arestat abia în 1954 și închis la Jilava, a fost judecat din nou și condamnat la 4 ani închisoare; a fost grațiat în 1956. În 1959 este scos din mănăstire și din cler de autoritățile comuniste, angajându-se ca muncitor în diferite întreprinderi; în 1968 și-a putut relua activitatea în cler, fiind numit secretar-șef la Institutul Teologic din București. A fost trimis la studii de specializare în Teologie și Filosofie la „Heythrop College" de lângă Oxford, a fost mutat apoi în Londra în 1968-1970; obține doctoratul în Teologie la Colegiul amintit în anul 1971, apoi la Institutul Teologic din București în anul 1972.

La 15 decembrie 1970, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop-vicar patriarhal, cu titlul „Ploieșteanul" (fiind hirotonit la 27 decembrie), încredințându-i-se sectorul „Relații externe", precum și sectorul economic și Comisia de pictură bisericească; paralel este și rector al Institutului Teologic din București între anii 1971-1974. La 9 decembrie 1979 este ales episcop al Buzăului (fiind înscăunat la data de 13 ianuarie 1980). La 10 ianuarie 1982 este ales arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului (fiind înscăunat la data de 7 februarie 1982).

A făcut parte din delegațiile sinodale române care au vizitat alte Biserici creștine (ortodoxe, catolice, protestante etc.). A fost delegat de Sfântul Sinod la a cincea Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor desfășurată la Nairobi în anul 1975, când a fost ales membru în Comitetul executiv și în cel financiar; a fost conducătorul delegației române la a șasea Adunare generală a aceluiași Consiliu desfășurat la Vancouver în anul 1983; de asemenea a fost delegat la diferite întruniri ale unor comitete din Consiliul Ecumenic. A fost delegat la Adunările generale ale Conferinței Bisericilor Europene (Engelberg 1974, Chania-Creta 1979), la diferite sesiuni de lucru ale Comitetului consultativ și financiar. A participat la mai multe sesiuni ale Comisiei mixte internaționale de dialog între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică. A susținut numeroase conferințe, comunicări, interviuri, expuneri la radio și la televiziune în diferite țări.

Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost membru de onoare al Academiei Române și al Academiei de Științe din Chișinău (1992) și al unor asociații culturale de peste hotare; a fost distins cu titlul de „doctor honoris causa" al mai multor universități, precum cele din Oradea, Sibiu.

Din vasta sa activitate ca ierarh se pot distinge și câteva realizări de ordin constructiv, de exemplu la Buzău remarcăm restaurarea clădirilor de la centru eparhial, a peste 15 biserici-monumente istorice, iar la Sibiu remarcăm un complex de clădiri care constituie incinta mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, restaurarea unor biserici monumente istorice și bineînțeles lista acestor realizări poate continua.

De asemenea trebuie să remarcăm faptul că mitropolitul Antonie Plămădeală a lăsat în urma sa o operă impresionantă, ceea ce face ca el să intre în marea galerie a ierarhilor români cărturari. Opera sa este formată din lucrări în volum, foarte multe și cu tematică extrem de vastă, apoi lucrări publicate în reviste teologice și istorice, de asemenea opera sa mai cuprinde și o multitudine de lucrări publicate peste hotare.

Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului a trecut în eternitate la data de 29 august 2005 la Sibiu, fiind înmormântat la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Iată, se împlinesc așadar 15 ani de când acest vrednic ierarh și vrednic slujitor al Domnului a închis ochii pentru totdeauna, motiv pentru a-i aduce un elogiu și o evocare vastei sale personalități, precum și realizărilor sale. Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost un ierarh complet, un cleric cult și un slujitor devotat Bisericii și neamului din care făcea parte.

Lasă un comentariu