EDUCAȚIA CONTINUĂ ÎN MEDIUL ONLINE

Distribuie pe:

De la începutul acestei săptămâni, conform Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 5972 din 08.11.2020, activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, a preșcolarilor și elevilor se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile.

Astfel, pentru 83.240 de preșcolari și elevi din cele 589 de unități de învățământ preuniversitar din județul Mureș, de stat și particular, activitatea de predare-învățare-evaluare se desfășoară exclusiv online. Măsura a fost luată în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-CoV-2, care a crescut la cote alarmante,a precizat prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Domnia sa adăuga și că, începând de ieri, 10 noiembrie, profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia de webinarii pentru fiecare materie, coordonate de experți din minister.

Pentru copiii din medii defavorizate din județul Mureș au fost distribuite 9.776 de tablete, prin Programul “Școala de acasă”. Copiii care nu au acces la Internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice pentru a asigura continuitatea învățării.

Tezele nu se mai susțin în acest an școlar, ele fiind înlocuite cu evaluări sumative.

De săptămâna aceasta, la nivelul fiecărui județ va funcționa un telverde pentru profesori, elevi și părinți, atât la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, cât și la nivelul Centrului Județean de Resurse Educaționale, unde vor găsi răspunsuri și soluții la probleme actuale.

Lasă un comentariu