CARE ECONOMISEȘTE PREA MULT, NU FACE DECÂT SĂ SĂRĂCEASCĂ

Distribuie pe:

Un bătrân avar trăia într-o casă cu grădină. Bătrânul își ținea ascuns aurul îngropat într-o groapă, sub niște pietre din grădină. În fiecare zi, înainte să meargă la culcare, avarul se ducea la pietrele sub care era îngropat aurul și număra monedele. Și continuă să facă acest lucru în fiecare zi, dar niciodată nu cheltuia nimic din ceea ce agonisea. Într-o zi, un hoț care observase obiceiul bătrânului, a așteptat până când acesta s-a întors în casă. După lăsarea întunericului, hoțul s-a dus la locul în care bătrânul își ascunde aurul și a furat tot. A doua zi, avarul a descoperit că toată comoara sa a dispărut și a început să plângă în hohote.

Vecinul său l-a auzit plângând și l-a întrebat ce s-a întâmplat. După ce bătrânul i-a povestit întâmplarea, vecinul l-a întrebat: “Dar de ce nu ai păstrat banii aceștia undeva în casă? Ar fi fost mai ușor să iei din ei, atunci când aveai nevoie să îți cumperi ceva.” “Să cumpăr?!”, spune avarul. “N-am folosit niciodată aurul pentru a cumpăra ceva.

N-am avut niciodată de gând să cheltuiesc din economiile făcute.” Auzind așa ceva, vecinul aruncă o piatră în groapă și îi spune avarului: “În acest caz, economisește piatra asta. Este la fel de inutil precum aurul care ți-a fost furat.”

Lasă un comentariu