TÂRGUL CETĂȚII

Distribuie pe:

La această manifestare, din luna noiembrie 2020, au venit, din toată țara, numeroși târgoveți, care au adus cu ei mărfuri alimentare, îmbrăcăminte, siropuri de struguri, mere și alte produse. Cu cel care a venit tocmai de la Botoșani am stat de vorbă preț de câteva minute și am aflat următoarele:

- Mă numesc Doru Mateiuc și sunt reprezentantul firmei S.C. “Cozonacul Domnesc” și am venit pentru prima dată, în orașul dumneavoastră, cu produse specific moldovenești.

- Vă rog, pentru cititorii ziarului noștru “Cuvântul liber”, să le nominalizați.

- Am adus, tocmai din nordul țării, cozonacul domnesc, care este cu nucă, cacao și stafide, poale în brâu și “Amintiri din copilărie”, alte produse cum este checul, nuci, nucșoare, care se mâncau și înainte de 1989, iar, mai nou, am scos un produs care se cheamă tăvălită, toate sunt produse atestate.

- Înainte de a veni la Târgu-Mureș, pe unde ați mai fost?

- Am mai fost și în alte orașe din România, care ne-au primit cu brațele deschise: Satu Mare, Craiova, Sibiu, Târgoviște etc.

- Vă dorim să vă simțiți bine în acest oraș și vânzare bună!

 

Lasă un comentariu