PENTRU NOII ALEȘI LOCALI, PROGRAM DE PERFECȚIONARE ONLINE, CU ACCES GRATUIT

Distribuie pe:

Institutul Național de Administrație (INA), instituție publică în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației organizează, în perioada 16 - 20 noiembrie 2020, programul de perfecționare profesională online “Managementul administrației publice locale”, cu acces gratuit, pentru noii aleși locali.

Programul se adresează președinților și vicepreședinților consiliilor județene, primarilor și viceprimarilor de municipii, primarilor și viceprimarilor de orașe și consilierilor locali, la nivel de județ, municipiu și oraș. Prin această inițiativă, Institutul Național de Administrație contribuie la perfecționarea aleșilor locali într-o manieră modernă, cu cheltuieli reduse, adaptată situației generate de pandemia COVID-19.

Sesiunile de formare se vor desfășura pe parcursul a 15 ore (9 ore sincron și 6 ore asincron), vor fi susținute de persoane cu experiențăși expertiză în domeniul administrației publice locale și vor aborda probleme actuale, precum: impactul digitalizării asupra administrației publice locale, managementul situațiilor de criză, managementul fondurilor europene.

Atestarea participării la program se face prin certificate digitale de absolvire, emise automat din platforma training.ina.gov.ro și transmise pe e-mail-ul fiecărui absolvent.

Înscrierea participanților la program se face până în 13 noiembrie 2020, în limita a 300 de locuri, accesând link-ul https://training.ina.gov.ro/moodle/inregistrare-program precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, Serviciul Comunicare din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

 

                        

Lasă un comentariu