ACTRIȚA DRAGA OLTEANU MATEI A DECEDAT

Distribuie pe:

Actrița a decedat în noaptea de marți spre miercuri, la Spitalul ,,Sf. Spiridon” din Iași.

Draga Olteanu Matei s-a născut la București, la 24 octombrie 1933. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L. Caragiale'' în 1956. În septembrie, același an, a debutat în piesa ,,Ziariștii'', de Alexandru Mirodan. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Național din București. Membră a Generației de Aur a teatrului românesc și cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români, interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru și scenete TV. După pensionarea sa din Teatrul Național (1992), a înființat, la Piatra Neamț, compania teatrală pentru actori neprofesioniști ,,Teatrul Vostru''.La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț.

Contribuția adusă teatrului și cinematografiei românești a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei. În 2002, i-a fost acordată distincția Ordinul Național ,,Steaua României'' de către Președinție, pentru dăruirea cu care a servit scena și cultura românească.

Începând din 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din București. În 2014, i-a fost înmânat, de către principesa Margareta, Ordinul “Coroana României” în grad de Ofițer.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalitățile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la inițiativa Ministerului Culturii.

Lasă un comentariu