21 NOIEMBRIE-INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ - TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII: CE NU AI VOIE SĂ FACI

Distribuie pe:

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din 21 noiembrie, este a doua mare sărbătoare de cruce roșie din calendarul creștin ortodox al lunii noiembrie. Este dezlegare la pește în ziua de Ovidenie, o zi cu deosebite tradiții și superstiții pe care credincioșii trebuie să le respecte.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este sărbătorită, an de an, în data de 21 noiembrie, când se împlinesc multe tradiții care atrag norocul, sporul și sănătatea credincioșilor. Există și restricții în această zi importantă din calendarul creștin ortodox, care vorbește despre momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de trei ani, a fost adusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim.

Tradiții și superstiții

La țară, fetele care vor să-și afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoșului, fiecare fată aprinde lumânarea așezată pe marginea fântânii și privește în fântână. Pe luciul apei, fata care împlinește ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.

Credincioșii optează pentru bucate de post și preparate din pește, care sunt aduse înainte la biserică pentru a fi sfințite. Aceste ofrande sunt împărțite copiilor și săracilor.

În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiții suspecte, înecați și fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu pește, cu fructe și lumânări sau o candelă. În anumite localități din Nordul țării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac și câte o lumânare albă pentru că, potrivit tradiției, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieții, nu se stinge niciodată.

De intrarea Maicii Domnului în Biserică nu este bine să uiți de copiii sărmani și de cei nebotezați

Cei care se îngrijesc de oamenii aflați în nevoi și nu aprind o lumânare sau nu spun o rugăciune pentru aceștia în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului, vor fi lipsiți de o serie de bucurii, spun tradițiile de la sate. Tot astăzi se aprind lumânări atât pentru copiii care nu au fost botezați, cât și pentru cei morți.

Nu se lucrează cu lâna, deoarece orice activitate de oierit ori de prelucrare a lânii este interzisă în cursul acestei zile, deoarece se spune că în acest mod sunt protejate animalele.

Fiind o sărbătoare de cruce roșie, orice activitate legată de gospodărie se suspendă.

În această sărbătoare se spune că este vorba despre iertare și inițierea împăcării, deoarece de Ovidenie nu este bine să fii supărat.

(Sursa: Lifestyle, Family)

Lasă un comentariu