Libertatea noastră iar a tras pe dreapta
Și capitulează, fără vreun război,
Harul, viitorul, viața, gândul, fapta,
Ochii-n lacrimi calde-ai mielului din noi.
Pe nisipuri albe, să le spele Marea,
Dorul desenează umbre cu-n cuțit;
Arma lui letală însă-i răzbunarea,
Frângerea de inimi fiindcă au iubit.
Ființa-mi, de Lumină veșnic nesătulă,
Se îndrăgostește numai de Iubiri,
Mintea-mi liberată e perfecta sculă
Să extragă geniul sevei din simțiri.
Cifra Sorții mele, înDumnezeită,
Pentru tine-i, darling, un vetust concept;
Porți în gând și-n vorbă praf de dinamită,
Deci, la sânul Păcii, sorry, nu te-accept.
Infinitu-n suflet Timpul și-l învață,
Simți orice secundă căci prin ea te stingi...
Când finit îți zbate inima-ntr-o ață,
Nu huli Lumina ce nu poți s-atingi.
Renegându-ți trupul care oricum moare,
Doar zidești speranțe-n ce nu înțelegi;
În grădini promise, fără “întristare”,
Pomul Vieții-așteaptă... poate îl culegi.
