HARTA ROMÂNIEI ÎNTREGITE VA FI ARBORATĂ LA INTRAREA ÎN CIMITIRUL INTERNAŢIONAL AL EROILOR VALEA UZULUI!

Distribuie pe:

Sărbătorim 1 Decembrie lângă Eroii care au făcut România Mare, lângă Crucile lor, ce se vor a fi dărâmate, care sunt tranzacţionate politic de UDMR.

Noi nu negociem nimic, nici sângele, nici jertfa, suntem umărul care ţine în picioare cele 52 de Cruci şi Monumentul, suntem braţul Eroilor din acest timp, iar peste noi nu s-a trecut, şi nici nu se va trece, indiferent ce parlamente şi guverne au fost şi vor fi!

Suntem, împreună, cei care nu se lasă, cei ce nu fac compromisuri, cei care spun “Pe aici nu se trece”! Peste liniile de apărare şi de afirmare ale identităţii şi libertăţii româneşti nu se trece. Suntem în tranşeele acestei lupte. Fără circ, fără interese politicianiste, fără interese de partid. Avem un Ideal, în schimb, Idealul Libertăţii de a fi Român, iar această libertate o exercităm prin ultima redută care ne-a mai rămas, Cultul Eroilor. De pe această baricadă, care încă este prezentă în adâncul sufletelor multor români, se va putea reconstrui Totul. De o vom pierde si pe aceasta, în zadar va fi totul. Nimic nu se poate construi, reconstrui, fără rădăcini. Dacă nu se porneşte de aici, orice demers e doar zgomot, gălăgie, nu numai în zadar, ci contra Sensului românesc identitar. Ni se dărâmă repere, ni se închid iarăşi Sfinţii, ni se martirizează din nou Martirii, ni se închid în uitare Luptătorii. Crucile şi Memoria lor se clatină odată cu Ţara, odată cu existenţa noastră ca Popor Român.

De aceea, zic, din nou şi din nou, să mergem la acest Cimitir, pentru viaţa de Român, pentru cei care au căzut pentru viaţa noastră de români, cu Drapelul de Luptă al Regimentului 15 Infanterie, cu Harta României Întregi, cu sufletele voastre curate ca apa de izvor şi cu Dumnezeu înainte, pentru biruinţa Neamului Românesc!

Împotriva tuturor, şi pentru Ţară!

Lasă un comentariu